„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Proza

Despre cîini și mîțe. Cățelușa Nela își scrie Memoriile

Pe strada care dă în Marele Bulevard trec în sus și-n jos studenții de la ASE, în deplasarea de la o clădire la alta. Flăcăul de la Consulat a ieșit din ghereta plantată lîngă Gardul Grădiniței pentru a urmări manevrele stîngace ale unei șoferițe care vrea să iasă cu spatele din Parcare. Pe fața lui strălucește zîmbetul de dispreț al masculului față de șoferițe, deși între noi fie vorba, el n-are carnet de șofer. În ușa buticului amenajat într-unul din acareturile gospodăriei sale a ieșit proprietarul...

Continuați lectura >

Dulăii sunt ca țăranii din Răscoala de la 1907

Întors de la BAR pentru pauza de prînz, socotesc c-ar trebui să-i dau drumul pisoiului de pe balcon. Cînd pleacă la servici, dimineața, înaintea mea, soția îl duce în balconul apartamentului, închis cu ferestre. Toată noaptea, pisoiul a alergat în voie prin casă. Cum eu mă culc tîrziu, după miezul nopții, cînd ies din birou pentru a căuta o carte în restul casei, mă trezesc că de lîngă picioarele mele țîșnește ceva asemănător unui șobolan (comparație defăimătoare) sau a unui iepure (comparație laudativă).

Continuați lectura >

Experimentul: Și pisoiul are drept la liberul arbitru

Continuă experimentul iniţiat de soţie şi denumit de ea – Şi pisoiul are drept la liberul arbitru. Acesta constă în crearea tuturor posibilităților ca pisoiul să plece de la noi cînd vrea el. Doamne ferește! Noi nu-l ținem cu forța, că doar nu sîntem regimul Ceaușescu! Pînă acum pisoiul, care n-a făcut încă un an , a stat doar în casă.

Continuați lectura >

Cum umblă pe stradă 20 de milioane vîrîte de mine în vindecarea pisicii

De cîte ori ajung la Găgești Deal, a doua zi, pe la prînz își face apariția motanul. Cînd ies din casă sau din chioșc,  după ce trec de cățelul care una știe – să se arunce cu labele sale proaste pe mine – dau de motan în mijlocul ogrăzii. Cînd mă vede, își ridică buza de sus în ceea ce el crede a fi mieunat. După care mă însoțește pînă intru în casă, ca și cum ar vrea să spună Merg și eu cu tine o  parte din drum, că tot n-am ce face! După ce dă gata farfuria cu mîncare, o șterge. Revine a doua zi cu același protocol de manifestare.

Continuați lectura >

Marele tărăboi cu pisoiul

Ferestrele sufrageriei mele de la etajul întîi al miniblocului dau într-o curte desprinsă parcă din telenovelele de mahala tip Mihail Drumeș. În plin centru al Marelui Oraș, peste drum de mîndra clădire a companiei de publicitate, în jurul curții respective, blocate spre stradă de o casă interbelică, prelungită cu o poartă, după care vine blocul meu, stau în cerc alcătuiri între bordeie din 1907 și improvizații din lumea celor fără de adăpost. Chiar sub geamurile mele se înalță acoperișul de tablă al unui șopron. În marginea șopronului, la o adîncime de un metru și ceva, se află un teren asfaltat, ținînd de blocul meu.

Continuați lectura >

Pisoiul se adresează trecătorilor cu un Memoriu

În tăcerea după-amiezii de duminică, Tincuța, cățeaua (ar trebui să scriu partenera cîinelui, ca să fiu corect politic) din curtea casei, izbucnește într-un lătrat furios. Unul dintre acele lătraturi care te fac să dai buzna afară, speriat că proprietatea ta a fost călcată în chip samavolnic. Dai buzna afară. Nimic de pe suprafața proprietății tale nu dezvăluie încălcarea proprietății, nici măcar de un șoarece isteț. Nu s-a întîmplat nimic pe Lumea asta care să-i motiveze izbucnirea. Afară doar de faptul că-n SUA Mc Cain a trecut în fața lui Obama în sondaje, pentru prima oară în campania electorală.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. Lecțiile mele de socializare

Stau în fotoliu și butonez telecomanda sărind de la un post tv de știri, la altul, mînat de ceea ce psihiatrii numesc Boala zappării. Pe ușa care dă spre bucătărie apare soția, cu pisoiul în brațe. Și-a propus să mă apropie de pisoi. Să devenim amici, probabil. Din brațele soției, pisoiul se uită la lumea din jur cu ochi mari, mirați. Despre miracolul existenței s-au zbătut mulți gînditori să ne convingă. – Priviți șopîrla asta! ne zic unii dintre ei. Ce lucrătură perfectă! E opera lui Dumnezeu! De fiecare dată cînd întîlnesc privirile pisoiului îmi spun că așa ar vrea gînditorii să vadă oamenii existența.

Continuați lectura >

Pe tocul ferestrei o mîță își face unghiile

Un dulău alb, pe bot cu o pată neagră, a scos capul prin gaura din gardul de fier și latră cît poate de tare. Din cînd în cînd se oprește. Ca să mîrîie fioros. De pe trotuarul celălalt o rupe la fugă de-a latul străzii, printr-un loc evident nemarcat, un tînăr într-o cămașă cu mîneci scurte, pricopsit, spre amărăciunea lui, cu un început de chelie. Dulăul se potolește într-un scheunat fericit. Alergătorul e stăpînul cîinelui și lucrează ca paznic al Institutului al cărui gard de fier se ridică opac pe Marele Bulevard.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. Fandoselile lui Totolici

Totolici, în varianta motan, Totolicea, în varianta mîță, de care nu pot scăpa, orice aș face, se dă în vînt după mezelic – mă informează soția pe întinderea unuia dintre multele noastre talk-showuri dedicate celor trei mîțe din casă. Băgînd la cap asta, înainte a ne sui în mașină ca s-o luăm spre Mall, îi spun soției, cu un evident aer de preocupare: – Trebuie să luăm niște crenvurști. Mă gîndesc la crenvurști deoarece ori de cîte ori am trecut pe la Mallul din Focșani, în drum spre Găgești Deal, am cumpărat pentru Cățel ( așa-i zic eu cățelei din motive de political correctnnes), crenvurști ieftini, pentru că erau de calitate inferioară.

Continuați lectura >

Despre cîini și pisici. Cică puteam să-i rup coada lui Țonțoi

Mare, uriaș tărăboi în casă! Cică puteam să-i rup coada lui Țonțoi! Lucrurile au stat așa: S-a întors pe balcon Motilă. Rupt de oboseală (a hălăduit prin împrejurimi o zi întreagă), s-a suit în coșuleț și-a tras lăbuța peste ochi și s-a culcat. Țonțoi a devenit brusc interesat. S-a ivit din adîncurile apartamentului și s-a oprit în fața ușii de la balcon. Stă în fund și dă din coadă. Datul din coadă – m-a învățat soția – e semnul unei preocupări deosebite. Ceva asemănător scărpinatului la ceafă în cazul lui Homo sapiens.

Continuați lectura >