„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Proza

Pisoiul se adresează trecătorilor cu un Memoriu

În tăcerea după-amiezii de duminică, Tincuța, cățeaua (ar trebui să scriu partenera cîinelui, ca să fiu corect politic) din curtea casei, izbucnește într-un lătrat furios. Unul dintre acele lătraturi care te fac să dai buzna afară, speriat că proprietatea ta a fost călcată în chip samavolnic. Dai buzna afară. Nimic de pe suprafața proprietății tale nu dezvăluie încălcarea proprietății, nici măcar de un șoarece isteț. Nu s-a întîmplat nimic pe Lumea asta care să-i motiveze izbucnirea. Afară doar de faptul că-n SUA Mc Cain a trecut în fața lui Obama în sondaje, pentru prima oară în campania electorală.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. Lecțiile mele de socializare

Stau în fotoliu și butonez telecomanda sărind de la un post tv de știri, la altul, mînat de ceea ce psihiatrii numesc Boala zappării. Pe ușa care dă spre bucătărie apare soția, cu pisoiul în brațe. Și-a propus să mă apropie de pisoi. Să devenim amici, probabil. Din brațele soției, pisoiul se uită la lumea din jur cu ochi mari, mirați. Despre miracolul existenței s-au zbătut mulți gînditori să ne convingă. – Priviți șopîrla asta! ne zic unii dintre ei. Ce lucrătură perfectă! E opera lui Dumnezeu! De fiecare dată cînd întîlnesc privirile pisoiului îmi spun că așa ar vrea gînditorii să vadă oamenii existența.

Continuați lectura >

Pe tocul ferestrei o mîță își face unghiile

Un dulău alb, pe bot cu o pată neagră, a scos capul prin gaura din gardul de fier și latră cît poate de tare. Din cînd în cînd se oprește. Ca să mîrîie fioros. De pe trotuarul celălalt o rupe la fugă de-a latul străzii, printr-un loc evident nemarcat, un tînăr într-o cămașă cu mîneci scurte, pricopsit, spre amărăciunea lui, cu un început de chelie. Dulăul se potolește într-un scheunat fericit. Alergătorul e stăpînul cîinelui și lucrează ca paznic al Institutului al cărui gard de fier se ridică opac pe Marele Bulevard.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. Fandoselile lui Totolici

Totolici, în varianta motan, Totolicea, în varianta mîță, de care nu pot scăpa, orice aș face, se dă în vînt după mezelic – mă informează soția pe întinderea unuia dintre multele noastre talk-showuri dedicate celor trei mîțe din casă. Băgînd la cap asta, înainte a ne sui în mașină ca s-o luăm spre Mall, îi spun soției, cu un evident aer de preocupare: – Trebuie să luăm niște crenvurști. Mă gîndesc la crenvurști deoarece ori de cîte ori am trecut pe la Mallul din Focșani, în drum spre Găgești Deal, am cumpărat pentru Cățel ( așa-i zic eu cățelei din motive de political correctnnes), crenvurști ieftini, pentru că erau de calitate inferioară.

Continuați lectura >

Despre cîini și pisici. Cică puteam să-i rup coada lui Țonțoi

Mare, uriaș tărăboi în casă! Cică puteam să-i rup coada lui Țonțoi! Lucrurile au stat așa: S-a întors pe balcon Motilă. Rupt de oboseală (a hălăduit prin împrejurimi o zi întreagă), s-a suit în coșuleț și-a tras lăbuța peste ochi și s-a culcat. Țonțoi a devenit brusc interesat. S-a ivit din adîncurile apartamentului și s-a oprit în fața ușii de la balcon. Stă în fund și dă din coadă. Datul din coadă – m-a învățat soția – e semnul unei preocupări deosebite. Ceva asemănător scărpinatului la ceafă în cazul lui Homo sapiens.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. Pisoii sunt deja filozofi!

La un moment dat, urmînd imboldului înscris în codul ei genetic, pisica mea didactică merge pînă la gard, în buruienile unde pisoii trîndăvesc. Dacă n-ar fi mîțe, aș spune că taie frunză la cîini. Mai are lapte doar în două țîțe. Cei trei se bat să apuce un loc fără respectarea minimelor reguli de confruntare între ființe vii. Curios lucru! Mama lor nu face nimic pentru a acorda tuturor drepturi egale la supt indiferent de constituția fizică și de gheare. N-au ajuns pînă la ea, Drepturile Omului.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. Scenă în ograda de la Găgești-Deal

După-amiază de vară în Găgești-Deal. Atmosferă de caniculă. Soarele arde constant, ca un bec programat să funcționeze prin senzori. Nu vine o boare. Nu se mișcă nici o frunză. Bătrînica, după cum îi spun eu pisicuței din vecini, găzduită de noi cît timp stăm la Găgești, doarme sub nuc. Doarme și cățeaua. În tăcerea ca de var disting un mîrîit. Sar de la masa din chioșc, și dau năvală în curte. Decorul lăsat de mine cînd am intrat în chioșc s-a schimbat. În curte s-a ivit un montan. Un motan tărcat.

Continuați lectura >

Breaking News – Tzontzy a fost castrat!

Îmi place Țonțoi, (așa-i zice soția lui Tzontzy), pentru că e un motan afurisit. Nu se lasă mîngîiat cînd vrei tu. Dacă îi ating coada se întoarce brusc spre mine. Întreaga înfățișare amestecă nedumerirea cu revolta. E asemenea unei femei căreia, în plină stradă, venind din urmă, i-ai ridica fusta pe la spate. Înainte de a-ți arde una cu poșeta, respectiva ține să se asigure că e adevărat ceea ce i s-a întîmplat. În ultima vreme, seara pe Țonțoi îl apucă turbarea. Nu și-o manifestă asupra mea. Dacă mă ridic din fotoliu, se oprește o clipă, ca și cum ar socoti fulgerător ceva, după care țîșnește sub fotoliu. Turbarea se îndreaptă asupra soției.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. Cum mi-am dat seama că totuși Tzontzy e o pisică

Soția dă buzna în biroul în care aștept, bătînd inutil din picior, să se updateze wireless-ul. Dacă face asta înseamnă că e ceva foarte grav. Cutremur nu e. L-aș fi simțit și eu. Incendiu, nici atît. Ar fi venit miros de fum. Și totuși e ceva grav. Ceva foarte grav. Ce mai încolo și încoace! O nenorocire. Una pe care doar eu, o mai pot contracara. Doar eu pot contracara nenorocirea pe cale să se întîmple deoarece doar eu, din toată casa, am autoritate asupra lui Tzontzy.

Continuați lectura >

Despre cîini și mîțe. D-ale lui Tzontzy

L-am luat din nou pe Tzontzy la Sinaia. Cum a mai fost o dată și, presupunînd că s-a obșinuit, mă aștept să-i treacă repede, mult mai repede ca prima oară, stresul provocat de noutate. Uite că nu-i trece! De cum i s-a dat drumul din cușca de pînză, portabilă, a luat-o la fugă și s-a vîrît între perete și canapea. – Nu-i nimic – zice soția, o să iasă el. Ei uite că nu iese! Se poate înșela și o Shakespeare a sufletului pisicesc, cum e soția! Mă uit în despărțitura dintre canapea și perete. Tzontzy nici nu tresare. Continuă să-mi arate doar ochii mirați. Se miră așa de vreo oră, așa că nu prea cred că e vorba de expresia unei mirări.

Continuați lectura >