„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Întîlnirea istorică dintre Tzontzy și Motilici

S-a declanșat Operațiunea Cei doi pisoi.
Îi spun așa, deoarece n-am la îndemînă un nume mai inspirat. Apropos. Cum se reușește uneori să se dea operațiunilor inițiate de serviciile secrete nume de cod atît de interesante?

Așa cum am mai scris în acest jurnal al relației mele cu mîțele și cîinii, titularul casei e Tzontzy, un pisoi devenit deja eroul scrierilor mele. Un fel de Ahile pentru Homer. E un pisoi afurisit și tocmai de aceea mi-e simpatic. Cînd mi-e lumea mai dragă, dacă-l ating tresare imediat și prinzîndu-mi mîna cu lăbuța, mă mușcă. Mai degrabă se face că mă mușcă, așa cum Mircea Dinescu se făcea că lucrează, ca să vadă poporul că revoluționarii de la TV trudesc din greu să rezolve problemele seculare și chiar milenare ale națiunii. Dacă m-ar mușca de-adevăratelea, nu știu cum ar fi cu mîna mea.

Pe balcon vine, ca la un azil de lux, un alt pisoi. Soția i-a zis Motilici. Și Motilici i-a rămas numele așa cum, vorba lui Alecsandri, Curcanii de la Grivița și-au transformat porecla în renume. Motilici e net deosebit de Tzontzy. Fuge cînd dau să-l mîngîi. Soția, doctor docent în mîțe, spune că n-are conștiința siguranței la noi în casă.

– Dar Tzontzy de ce o are?
– Eh, Tzontzy! zice soția în chip misterios ca și cum ar invoca stafia Tatălui din Hamlet, cu Tzontzy e altceva.

De ce cu Tzontzy e altceva n-am aflat pînă acum. Și nici nu cred că voi afla vreodată. Am aflat noi de ce dracu ne mai naștem dacă tot trebuie să murim?

Motilici e un pisoi lipicios. Mai întîi că miaună de cum te vede. Miaună, e un fel de a spune. În realitate, deschide gura în chip automat. La Anacapri în Italia mergînd către Biserica San Michel, am dat cu ochii de o pisică. De cum m-a văzut, respectiva a deschis botul pentru a emite tradiționalul mieunat. Deși eram turiști străini. Soția mi-a explicat că e vorba de un soi de cerșeală. Experiența relației cu turiștii a învățat-o că de cum miaună, se și pomenește cu ceva bun. Nu știu dacă la Motilici întîlnim aceeași explicație. Sigur e că ori de cîte ori apar la fereastra ușii care dă în balcon, dacă mă vede, așa cum stă, tolănit în coșulețul de pe masă, deschide botul și miaună.

Dintre cei doi îl prefer pe Tzontzy, Nesuferitul.
De altfel, ăsta e și farmecul lui Tzontzy. Că are personalitate. Că nu te lasă să-l mîngîi cînd vrei tu. Să-l mîngîi cînd aer el chef!

De vreo jumătate de an, de cînd s-a ivit în viața noastră Motilici, ne preocupăm de relația dintre cei doi motani. Cert e că din punct de vedere științific, de cum se vor vedea unul lîngă celălalt, se vor încăiera. Normal, Motilici vrea și el în casă. Pentru că balconul e un spațiu strîmt, din cînd în cînd îi dăm drumul în bucătărie. Închidem însă bine ușile dinspre sufragerie și dinspre camera cu televizorul.
Să nu cumva să vină Tzontzy!

Știind axioma cu încăierarea, am luat măsuri drastice de securitate și cînd e Doina pe balcon, ocupîndu-se de Motilici.

Știu boala lui Tzontzy de a deschide ușile prin aruncarea mai întîi și prin spînzurare mai apoi, de clanță. Adrian spune că pisoiul lui e și mai dihai. Se atîrnă de robinetul de la bucătărie, care funcționează prin tragere în jos sau apăsare de sus în jos. Ca să preîntîmpin năvălirea lui Tzontzy în balcon, după ce Doina închide ușa, și îndreptîndu-se spre fereastră (dă de mîncare pisicilor de dedesubt, printr-un coșuleț atîrnat de o sfoară, în timp ce mîțele, stînd în fund se uită la geam mai cu jind decît se uita Romeo așteptînd-o la balcon pe Julieta în cămășuță de noapte), baricadez ușa cu un săculeț de boabe cumpărate pentru Tzontzy și pentru mîțele de sub protecția noastră, în general.

Într-o zi, la întoarcerea acasă, soția mă întîmpină cu o veste senzațională. Ce mai încolo și încoace, ditamai Breaking news-ul apartamentului din Intrarea Nicolae Iorga, nr. 1: Tzontzy a dat nas în nas cu Motilici, dar nu s-au încăierat.

Contrar așteptărilor, Tzontzy a șters-o de la fața locului. Nu e prea clar dacă urmînd proverbul Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă, sau pur și simplu, pentru că-l plictisea de moarte toată chestia.

Hotărîm să facem un experiment. Închidem mai întîi ușile care răspund în restul casei. Nu se știe ce-ar face Motilici o dată ajuns în lărgimea apartamentului. Doina se teme că se va apuca de distrugeri. Lăsăm deschise ușile de la balcon și de la bucătărie. În spațiul creat astfel se află, în calitate de familiar al casei, dacă nu chiar de proprietar, Tzontzy. Pe ușa larg deschisă de la balcon pătrunde în acest spațiu Motilici. Împărtășește, reunite într-o sinteză unică, toate stările contradictorii ale unui marinar de pe caravelele lui Columb. Tzontzy devine brusc atent la ivirea nepoftitului. În astfel de împrejurări, deținătorul autorității asupra unui spațiu, așa cum e Tzontzy față de apartament, își arcuiește spinarea, își face coada flamură, gen Înainte băieți, la atac! și se năpustește asupra nepoftitului. Se aude un scurt miorlăit, semnul fără de moarte al luptei, vine imediat zbaterea unei încăierări și, de regulă, intrusul o rupe la fugă din spațiul deținut de adversar.
Nimic din toate acestea nu se întîmplă la întîlnirea lui Tzontzy cu Motilici.

Privirile lui Tzontzy exprimă mai degrabă o curiozitate decît o pornire la luptă. E ca un băștinaș din America Latină la ivirea unui călăreț în armură. Cum localnicul n-a mai văzut așa ceva în viața sa, privirile lui exprimă o curiozitate fără margini. Asta pînă cînd călărețul îi înfige lancea în burtă. Motilici, băgînd de seamă că nu ne stropșim la el, intră în bucătărie. Se lasă mîngîiat doar după ce el însuși s-a aventurat pînă la cracul pantalonului tău în perspectiva unei lingușiri pisicești, ceea ce a dat naștere expresiei: A te pisici.

Tzontzy face țuști și dintr-un salt e pe scaun. De aici, se apleacă spre Motilici, aflat dedesubt, și dă cu laba. Distanța dintre cei doi e însemnată. Doar dacă ar avea o mătură în labă l-ar putea atinge. Dar așa, în afara unui exercițiu de acrobație, nu se întîmplă nimic. Motilici nu-i dă nici o atenție. Doina e de părere că Motilici folosește o tactică extraordinară, pentru a face față situației. S-ar putea numi apelul la nonbeligeranță. Dau să zic:

E tactica primilor creștini aruncați la lei în arenele păgînilor de romani. Nu schițau nici un gest de apărare. De revoltă nici vorbă. Și astfel romanii, impresionați pînă la descumpănire de stranietatea comportamentului, explicabil într-o lume în care sabiei i se răspunde cu sabia, au sfîrșit prin a se converti la noua religie. Să urmărească asta Motilici? Pun întrebarea asta în gînd. Lîngă considerațiile despre primii creștini. Doina e atee declarată și tare mă tem că n-ar gusta comparația cu primii creștini. Ar lua-o drept o jignire pentru Motilici.

Motilici se mută mai încolo, de cealaltă parte a mesei. Între timp, Tzontzy a sărit pe stinghia mesei și de acolo, într-o postură de acrobat mai dă cu laba o dată. Cum Motilici s-a mutat, Tzontzy sare pe masă și aplecat primejdios (dacă pică în cap?!) în pentru el hăul de dedesubt, aplică vreo cîteva labe.

Motilici termină inspectarea bucătăriei și, ridicîndu-și coada ca pe un steag, iese în hol. Tzontzy sare de pe masă, se îndreaptă în viteză spre dulap și dintr-un salt e sus. De aici, dă din nou cu laba.

Observ astfel că Tzontzy folosește tactica urcatului pe ziduri. E ca o gospodină care aruncă de sus, de pe metereze, în asediatori cu ouă clocite. Doina, în virtutea autoritățile sale de specialist în cîini și mîțe, crede că Tzontzy aplică în cazul Motilici tacticile exersate în lungile războaie cu mine. În aceste războaie m-a surprins neghiobia lui Tzontzy. Se dă după masă pînă cînd nu mă mai vede. E convins că dacă el nu mă vede, nici eu nu-l văd. Eu însă îl văd.

Nu rostesc cu voce tare concluzia privind neghiobia. Doina ar protesta atrăgîndu-mi atenția să nu mai jignesc Pisoiul.