Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 237, anul II, luni, 5 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Spre deosebire de alte întîlniri americano-ruse, reuniunea Bill Clinton – Boris Elțîn de la Vancouver nu s-a bucurat de o prea mare atenție din partea presei internaționale. Una dintre explicații ar putea fi oboseală faţă de subiectul pe care-l reprezintă fiecare din cei doi președinți. Atît Bill Clinton, cît şi Boris Elțîn au avut deja un moment de vîrf în mass-media de pe glob. Preşedintele american, prin răsunătoarea sa victorie electorală, Preşedintele rus, prin confruntarea sa cu Parlamentul.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Un caz deosebit de rescriere (la propriu) a unei opere interbelice identificate ca aparținînd realismului critic, de pe pozițiile realismului socialist, îl constituie romanul 1907 de Cezar Petrescu. Totul a început cu un alt roman al cunoscutului prozator, Oameni de ieri, oameni de azi, oameni de mîine, apărut în 1955 la Editura tineretului. Aflat în vizită la preşedintele Gospodăriei Agricole Colective 1907 din Boiştea, care e nimeni altul decît Ion Săracu, personajul narator al volumului Războiul lui Ion Săracu...
Potrivit tuturor ghidurilor – aceste Biblii ale călătorului în străinătate – în epoca Mariei Tereza, Graben era punctul de întîlnire a lumii elegante și a prostituatelor. N-aș putea spune dacă, în cele trei seri cît am bîntuit fără rost pe respectivele străzi din Centru – Graben, Kärntner și Kohlmarkt – am zărit vreo prostituată. Posibil să fi fost. Printre atîtea femei și bărbați umblînd încolo și încoace, cu sau fără treabă, se va fi găsit și vreo prostituată. Pînă la dezlegarea enigmei, cele trei străzi rămîn pentru mine nu prea diferite...
Gigel Oraca şi-a trimis porumbiţa de 5000 de euro pe traseul Cocîrlații de Sus-Santa Fé şi retur, cu un mesaj patriotic, sugerat de şnurul tricolor legat de un picior al păsării. Potrivit Programului stabilit de Gigel, mesagera urma să facă escală pe o insulă pustie din Atlantic, să ajungă la Santa Fé, să se odihnească o zi şi o noapte, după care, luînd în cioc o crenguţă locală, să se întoarcă în Cocîrlați, tot cu o escală în mijlocul Atlanticului.
Mihalache Buric venise în Vintileasa din Australia, unde emigrase cu părinţii înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Era de loc din altă parte, dintr-un sat de pe lîngă Galaţi. Cum ajunseseră ai lui în Australia nu era prea greu de ghicit. Îi mînase, ca pe mulţi alţi români, gîndul că acolo, la antipozi, se vor pricopsi, aşa cum încercau să-i convingă, de altfel, reportajele apărute în Universul. Mai greu de ghicit era cum de plecase el din Australia, la onorabila vîrstă de 40 de ani, după ce ai lui prinseseră ceva cheag.