Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 250, anul II, joi, 22 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Mă număr printre puținii gazetari din România care au pledat şi continuă să pledeze pentru o Lege a presei. O reglementare juridică eficientă, care să nu sancționeze altceva decît publicarea unor știri false. Și cînd spun aceasta mă refer nu la știrile false născute dintr-o greşeală de documentare, dintr-o insuficentă verificare, ci la știrile false publicate cu bună știință. Altfel spus, la ştirile despre care autorii acestora şi mai-marii acestora, redactorii-şefi, știu că sînt false.
Punctul culminant al literaturii despre continua ascuţire a luptei de clasă rămîne însă poemul Lazăr de la Rusca, de Dan Deşliu, publicat în Scînteia din 6 august 1949 cu următorul motto: „În memoria lui Lazăr Cernescu, ţăran sărac, şi a tovarăşilor săi căzuţi în lupta împotriva duşmanilor clasei muncitoare şi a ţărănimii muncitoare, în lupta pentru socialism, pentru înflorirea patriei.“ Cum îi stă bine unei capodopere a momentului, poemul ia calea tipăririi în mai multe ediții succesive.
La întoarcerea de la Stalingrad, mersul biletelor de avion ne-au obligat, pe mine şi pe Florian Bichir, să facem un popas de o jumătate de zi la Moscova. Am ajuns de la Stalingrad pe Şeremetievo, după-amiază. Pînă la ambasadă am făcut un drum cu ambuteiaje enorme (deși sînt autostrăzi cu șase benzi pe sens!), preţ de vreo oră şi ceva, trecînd pe lîngă malluri uriașe (unde poți cumpăra orice, de la periuțe de dinți pînă la elicoptere). Ne-a primit la aeroport Ilie Schipor, pe care-l ştiu din cartea scoasă în 1995 împreună cu Florin Constantiniu Trecerea Nistrului, 1941 drept un neobosit căutător de documente.
- XXXI - Cu tacîm de acasă Autoservire cîndva, azi Fast-Food. Aproape pustiu acum, pe la 4 după-amiaza. Dincolo de vitrina în care se sleiesc preparatele, stă de una singură, fără să aştepte pe nimeni, o lucrătoare într-un halat soios, rupt pe la subţiori. Celelalte sînt pe undeva pe aproape, prin bucătărie. Că sînt ne-o dovedesc nişte chicoteli despre care nu ştiu dacă sînt stîrnite de un bărbat sau de un şoarece. Un tînăr în ţinută de funcţionar în City (costum negru, cămaşă albă, cravată, servietă şi pantofi proaspăt lustruiţi) caută cu privirile o masă debarasată. O găseşte cu greu. Pînă atunci ţine tava în mîini ca şi cum ar vrea s-o ofere.
Culai Brăiloiu se uită neputincios în curtea şcolii. Iar l-au trezit din somn blestemaţii ăia de pionieri! S-a culcat azi-noapte tîrziu, pentru că a dat cu bidineaua nişte cai de furat. Se gîndise că a doua zi, fiind duminică, va dormi şi el pînă tîrziu. Şi tocmai cînd visa că-n Vintileasa rămăsese mai departe regimul burghezo-moşieresc, din curtea şcolii izbucnise corul „Sîntem a ţării primăvară!” Sărise ca ars. Prin pînza somnului înţelesese ceva cu colectivizarea. Dăduse buzna pe prispă, crezînd c-au venit lămuritorii. Îl întîmpinaseră însă zeci de priviri voioase.
Vizită în Țara cantoanelor
