Seara, cînd mă întorc de la bibliotecă, zuruind pe asfalt rotilele celor două valize, burdușite cu cărți, de se interesează taximetriștii, văzîndu-mă, dacă merg cumva la gară, îmi găsesc soția în fotoliu, la televizor. Urmărește seară de seară un serial ajuns la incredibilul număr de șase sezoane, deși personajul principal e un criminal în serie ce-ar fi trebuit descoperit și arestat de autoritate, cum se întîmplă în toate producțiile cinematografice ale Hollywoodului proletcultist, cu toți criminalii.

Pe scaunele așezate de o parte și de alta a vagonului de metrou toată lumea citește revista 22, publicația intelectualilor de elită din România. Dacă ai sub braț revista, ținută astfel încît să se vadă că-i vorba de 22 și nu de Dincolo de chiloți, beneficiezi de privirile admirative ale unor intelectuale gen scînduri de călcat mergătoare. În mijlocul vagonului, spînzurat de inel stă proțăpit un ins din provincie, întîia oară în viața lui la întîlnirea cu metroul. Nu s-a așezat pe scaun, deși locuri sînt multe libere: Se teme să nu treacă de stația Romană fără să-și dea seama.

O camionetă rablagită cu un cauciuc peticit îşi vede de drum pe banda întîi a şoselei. De-a latul, un anunţ pictat cu litere roşii: Vînd pămînt pe Lună!!! Telefoane: Sînt date un număr de mobil şi unul de fix. * Gelu Bolobeică îşi are vila în Cartierul rezidenţial. Arborii de pe marginile străzilor și din părculeţe fac un zid tare, de neclintit împotriva zgomotelor barbare ale Marelui Oraş. Nu sînt blocuri, magazine, spaţii de joacă. Locatarii sînt, în general, oameni în vîrstă. Pentru că lipsesc copiii, cartierul pare mai degrabă o staţiune de viligiatură de lux decît o aglomerare de case în Bucureştii democraţiei tranzacționiste.

Mielu Cămărăşoiu a înscris la Tribunal Partidul celor care nu se prezintă la vot. Toţi cei care absentează de la scrutinul parlamentar trebuie consideraţi de îndată că au votat cu Partidul lui. Lucrurile s-au petrecut cam aşa: Conducerea a stabilit un anume candidat. La o săptămînă după, conducerea a fost dată jos. Noua conducere a desemnat un alt candidat. Fosta conducere a contestat la tribunal legalitatea noii conduceri. Procesul, care v-a dura vreo doi ani, n-a început.

Șoseaua care leagă Oraşul de Drumul European îţi strecoară, chiar de la început, o inexplicabilă tristeţe. E atît de stricată încît, o clipă, îţi spui că a rămas aşa de la bombardamentele americane din aprilie 1944. Pe la jumătate însă te mai înseninezi. Un panou înfăţişînd (stilizat, fireşte) o fată cinstită îți dă o veste bună: Nu mai este mult. Şi într-adevăr, nu departe de acolo, răsare şi creşte, venind spre tine, aceeaşi fată, de astă dată zîmbind cu gura pînă la urechi: Ai scăpat. Drum bun!

Nelu Carabanea nu şi-ar fi revenit, poate, niciodată din lovitura primită prin legea care obliga firmele de profeţii să aibă un procent de 50% îndepliniri, dacă, la un moment dat, Bacalaureatul nu s-ar fi transformat într-un veritabil măcel naţional. Tot mai multe odrasle de proaspăt îmbogăţiţi ţineau morţiş să obţină diploma. Babacii le-ar fi dat bani de Mercedes sau de sejururi în Caraibe fără a avea Bacalaureatul. Le-ar fi dat şi dacă ar fi fost analfabeţi. Nu de alta, dar nici babacii nu şedeau prea bine cu şcoala, astfel că le-ar fi fost greu să-şi dea seama că odraslele abia dacă o rupeau cu tabla înmulţirii.

Noi, membrii echipei TV, ajungem la cel de-al treilea popas al transmisiei în direct, Rahova, după carul de reportaj. Nu ne descurcăm cu adresa pe străzile murdare, cu asfaltul ciuruit de gropi şi şănţuleţe, mărginit de blocuri fără balcoanele tradiționale, ca nişte borcane fără murături,. De sub puzderia de rufe atîrnate la uscat, de poliţe spînzurate de ferestre pe care stau borcanele de cîrnaţi şi murături, practic faţadele nu se mai văd.

În doar cîţiva ani, Fîrtăuţii dintre Dealuri cunoscu o înflorire spectaculoasă. Toate drumurile, inclusiv cel mai ferit, folosit pentru furtul de lemne cu căruţa, erau acum asfaltate, orînduite de indicatoare nou-nouţe. e-a lungul şoselei judeţene care tăia satul în două părți – trei sferturi şi un sfert – ca pe un pepene în mîinile unui pofticios, se înşirau acum hoteluri, restaurante cu şi fără terasă, baruri şi de zi şi de noapte, birouri de schimb valutar, buticuri de lux şi filiale ale principalelor bănci străine din România. Localitatea Fîrtăuţii dintre Dealuri se dezvoltase la asemenea proporţii sub puterea avîntului luat de turism.

Poliţia din Giurgiu a descoperit un lanţ de ateliere ilegale care produceau păpuşi din plastic pentru bandele de cerşetori din Italia. Ai noştri pătrunseseră pe piaţa din Peninsulă cu o agresivitate ieşită din comun, scoţîndu-i din joc pe albanezi. Cerşetorii acestora interpretau prost omul sărman ajuns pe drumuri. O făceau într-un fel agresiv, de parcă trecătorul ar fi fost vinovat că el se îndreaptă cu metroul către un restaurant în timp ce amărîtul ăsta trebuie să stea şi să cerşească.

Unul şi-a urcat găinile în nuc, după ce, în prealabil, le-a drogat cu diazepan, ca să nu cîrîie. Un altul le-a grămădit în cuşca cîinelui. Cînd or să apară controlorii la poartă, cîinele sare din cuşcă şi prinde să hămăie, sufocîndu-se de furie că nu i se dă voie să-i rupă în bucăţi. Chiar dacă le-ar trece prin cap controlorilor că păsările ar putea fi în fundul cuştii, cine să cuteze a se vîrî înăuntru? Echipelor de control le dau o mînă de ajutor puşti obraznici, desculţi şi ciufuliţi, care-i pîrăsc pe gospodari în privinţa ascunzişurilor. Fac asta pe gratis. De-al dracului!