Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 293, anul II, sîmbătă, 12 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ În ediţia de prînz, de ieri, a Evenimentului zilei scriam că scena noastra politică e martora unei mişcări extrem de interesante. E vorba de o schimbare de tactică a opoziției față de alianţa FDSN şi a lui Ion Iliescu cu forţele politice extremiste, cu Partidul România Mare îndeosebi. Chestiunea fiind destul de importantă nu numai pentru viata noastră politică, dar şi pentru viața întregii țări, merită să insistăm asupra ei. Că există o asemenea schimbare ne-o arată cîteva din iniţiativele din ultimul timp ale opoziţiei.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Dacă scriitorii comunişti, scriitorii „tovarăşi de drum“ şi scriitorii în general, se împart în principiali şi mai puţin principiali, în cei care deţin tot adevărul şi cei care deţin numai o parte din el sau nu-l deţin deloc, care dintre ei aparţin primei categorii şi care celei de-a doua? Răspunsul trimite la o altă realitate a perioadei 1947-1953: Deţinerea monopolului principialităţii de scriitorii şi publicişti cu funcţii în ierarhia administrativă a literaturii.
E unu noaptea. Ajuns acasă, după ce-am tras după mine ușa de la intrarea în bloc (cică nu se închide bine, și-ar putea pătrunde peste noapte hoții!), răsucind cheia în broască, mă întreb dacă sus, la etaj, au venit noi locatari în apartamentul închiriat printr-o firmă B&B. De fapt, nu dacă au venit chiriași în general, ci dacă au venit chiriași după miezul nopții. De trei ani, de cînd m-a lovit ghinionul de a avea deasupra clienți prin rețeaua B&B, de regulă cazați nu pe cupluri, nu pe familii, ci pe batalioane, în 99% din cazuri, chiriașii au pătruns în apartament după miezul nopții.
- LXXXII - Derapare Dimineaţă de primăvară la ieşirea din Bucureşti. Coloane de mașini merg spre margini, în coloană, una lîngă alta, mai ceva decît proletarii în drum de neoprit spre viitorul comunist al țării. În valurile sforăitoare, ici-colo, se zăreşte cascheta unui biciclist disperat. Trece un automobil zdrăngănitor, burduşit de inşi, cu un cărucior de copil deasupra. O mare de oameni aşteaptă troleibuzul. Dinspre margini, vin din greu, cu pardesiile descheiate, cu un buchet de rablagite flori în mînă, doi inşi cu feţe supte. Vin de undeva şi se îndreaptă Dumnezeu ştie către ce ţintă.
Odată cu electrificarea, pătrunse în sat și cinematograful. Pe la șapte şi ceva, după întoarcerea de la cîmp a camionului G.A.C., operatorul Gheorghe Cătănuţă îşi făcea apariţia pe bicicletă, venind din marginea luncii, unde şedea, cu bobina prinsă în capcana de sîrmă a portbagajului. Filmele date la căminul cultural rulau mai întîi la Pietrişu, orăşelul centru de raion. De aici o porneau prin tot raionul, din comună în comună, din cinema sătesc în cinema sătesc, ca să se întoarcă de unde plecaseră, peste cîţiva ani, zdrenţuite rău de tot, cu multe scene lipsă şi sonorul şters pe metri întregi de peliculă.
Centrul istoric al orașului Montpellier
