Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 255, anul II, miercuri, 28 aprilie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Sincer să fiu, am deschis ultimul număr al publicației antisemite Europa cu mîinile tremurînd de groază. Prin participarea la comemorarea de la Templul Coral şi la inaugurarea Muzeului Holocaustului, dl Ion Iliescu i-a sfidat pur şi simplu pe fruntaşii antisemitismului românesc, între care se numără, alături de Corneliu Vadim Tudor şi Paul Everac, Ilie Neacşu, redactorul-şef al săptămînalului Europa. Pe noi, de exemplu, care am criticat participarea dlui preşedinte la cele două manifestări...
Prin apariţia celor două ediţii din opera marelui poet şi, mai ales, prin neobişnuita agitaţie din jurul textului eminescian, în ianuarie 1950, se pune capăt uneia dintre cele mai complexe perioade din istoria a ceea ce s-a numit Valorificarea moștenirii literare: Perioada de șovăială în problema Eminescu. Lucid analizată, perioada 1947-1950 poate fi văzută o etapă nu atît de negare a operei eminesciene, cît mai ales de ezitare în ce priveşte poziţia oficială faţă de marele poet.
Șoseaua Ajaccio-Bonifacio, din Corsica, trece prin mica localitate Olmeto. Dacă ar fi după ea, după șosea, n-ar trece. Ce dracu să vezi într-o mică localitate din Corsica? În drumul spre Bonifacio se ridică un lanț muntos și ca să-l treci (pe cale terestră, firește, aerian nu-i nici o problemă), trebuie s-o iei musai pe firul văii, pe fundul căruia se află localitatea. La intrarea în sat, un semafor funcționînd după principiul Un ochi plînge, unul rîde, lasă să treacă mașinile doar într-un singur sens, pe o singură bandă, deși drumul e de două, una pe un sens, cealaltă pentru sensul invers. Drumul prin sat are două benzi. De ce e voie doar pe o bandă?
Piaţa Vlahuţă, aproape de miezul nopţii. Plantată în zona centrală, piaţa e ascunsă de blocurile muncitoreşti, cu faţadele lor mîncate de cancerul vremii şi balcoanele în care se ghicesc butoaiele cu varză, bicicletele copiilor ajunşi acum oameni în toată firea şi dispozitivele improvizate pentru vin făcut în casă. Pînă nu demult, tarabele de zarzavat aveau în jur, ca acareturile unei curţi interioare, magazine de tot felul: de carne şi mezeluri, brutării, o cizmărie specializată în repararea flecurilor, printre puţinele în Bucureşti...
Într-o duminică dimineaţa, prin anii ’50, Maria Dădălău, o tînără membră a UFDR, se îndrepta spre căminul cultural, la o repetiţie a corului. Era pe la 11, soarele duduia strașnic pe cerul ca cicoarea, şi Maria Dădălău era veselă. Atît de veselă încît, îndreptîndu-se spre căminul cultural sărea sprinţară de pe o piatră pe alta (plouase!), ca să nu-şi ude picioruşele încălţate cu pantofiori noi, din lac, cu beretă şi toc jos, fredonînd încetişor unul din noile cîntece învăţate duminica trecută la cor, „Ţărani săraci şi mijlocaşi voioşi trecut-am peste hăt”.
