Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 308, anul II, marți, 29 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Bizara decizie a lui Nicolae Manolescu de a refuza presei prezenţa la lucrările Convenţiei naţionale a PAC, de sîmbătă, 28 iunie 1993, n-a putut decît să-i nedumerească pe toţi jurnaliştii. Nicolae Manolescu e un reputat scriitor şi publicist. După decembrie 1989, domnia-sa a preluat conducerea celui mai puternic săptămînal cultural din ţara noastră: România literară. Atît înainte de decembrie 1989, cît şi după accea, Nicolae Manolescu s-a afirmat ca unul dintre cei mai aprigi susținători ai dreptului la independenţă și curiozitate al celor ce țin un condei în mînă.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Reducerea vieţii sufleteşti la problemele producţiei, excluderea altor dimensiuni ale vieţii interioare, ascetismul neverosimil, ţin de un anume model de om propus de perioada 1947-1953: Un om care nu trebuie să aibă preocupări în afara producţiei şi a luptei de clasă. Desigur această concepţie simplistă, dogmatică, privind socialismul nu este afirmată în nici un document de partid. Ea îşi găseşte însă întruchiparea într-o absenţă a preocupărilor pentru problemele de viaţă, personale, ale oamenilor muncii, pentru alte dimensiuni ale vieţii decît producţia.
Sîmbătă, 20 martie 1965. Presa din România anunță moartea lui Gheorghiu-Dej. Corpul neînsuflețit e depus la Palatul Republicii. Publicul are acces începînd cu duminică, 21 martie 1965, ora 11. Cabinetul de lucru al lui Gheorghiu-Dej din sediul C.C. al PMR poate fi vizitat însă chiar din 20 martie 1965. Scînteia de duminică, 21 martie 1965, își permite să tipărească astfel amplul reportaj: La Cabinetul de lucru al tovarășului Gheorghiu-Dej. Sîmbătă, 20 martie. În fața sediului Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român o mare mulțime de oameni s-a adunat din primele ore ale dimineții.
- XCVI - Afiş Pe trunchiul stejarului folosit de toţi din zonă ca avizier gratuit se văd lipite mai multe afişe. Unul anunţă c-a găsit o pisică pe care nu poate s-o mai ţină, deoarece nu ştie cum o cheamă şi, cînd îi zice, pis-pis, se repede să-l zgîrîie. Un altul caută doamnă singură, intelectuală, nefumătoare, dar mai ales care să nu sforăie, în vederea unei eventuale căsătorii. Pe la mijloc, a fost lipit acest anunţ: Dăm afară vînzător de dulciuri, dacă găsim unul mai bun. Cel de acum s-a spurcat la cataifuri cu frişcă!
Treierişul lui 1949 se anunţa pentru plasă, ca şi cel din anii anteriori – 1947-1948 – drept un fel de Stalingrad al mobilizării. Aşa zisese primul-secretar al Comitetului PMR al plăşii, Gavrilă Nenicu, pînă mai ieri croitor sărac, după cum scria în sutele de biografii întocmite cam la o lună o dată, cînd venea o nouă şi cruntă verificare. Toţi cei din sală aplaudară la cuvîntul Stalingrad. De fapt, ţîşniseră în picioare şi bătuseră din palme pînă li se înroşiseră, la prima parte din denumirea oraşului legendar, Stalin.
