Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 304, anul II, joi, 24 iunie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Atenţia opiniei publice din aceste zile a fost atrasă de cea mai mare afacere făcută în detrimentul statului român după decembrie 1989: contractul dintre compania românească de navigaţie PETROMIN şi firma grecească FORUM MARITIME. Prin acest contract, firma grecească urmează să dețină 51% din acţiunile PETROMIN. În patrimoniul companiei PETROMIN se află, practic, flota strategică a României: 89 de vase, cu o capacitate de 4.620 milioane tdw, reprezentînd mai mult de trei sferturi din flota comercială a țării.
(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În perioada realismului, un singur aspect reuşeşte să egaleze în materie de promovare insistentă exigenţa personajului pozitiv: Critica realizării personajului pozitiv. 1948. În articolul Spre o dramaturgie românească a epocii construirii socialismului de Simion Alterescu, Contemporanul, 11 februarie 1949, se remarcă: „De multe ori personagiile pozitive oamenii noi sînt abia conturaţi, reprezentanţi simplist, schematic“. 1954. După şase ani de realism socialist, articolul Despre unele probleme ale eroului pozitiv, de Petre Luscalov, Contemporanul, 8 octombrie 1954, critică slaba concretizare artistică a imensei majorităţi a personajelor pozitive:
Așa cum am mai scris, dimineața, cînd iau micul dejun (ce formulă pretențioasă, de Prețioasele ridicole, pentru un halit pur și simplu, a lua micul dejun!), în bucătărie e prezent deja Motty. Mă așteaptă, la ieșirea din birou, pe la jumătatea sufrageriei și, de cum îmi vede fizicul, o rupe la fugă înaintea mea, legănîndu-și burtoiul de chiabur. Pe vremea luptei de clasă, care se făcea tot mai mare pe măsură ce dușmanul devenea tot mai mic, chiaburul avea înfățișarea unui ins gras, prevăzut cu un burtoi cît toate zilele.
- XCII - Slujbă La un moment dat, printr-o cumnată care lucra la controlul electronic (răspundea de tăvile goale, pe care le ducea dintr-o parte într-alta), Culai Zbînțu își găsi serviciu la Aeroportul Otopeni. Pe cartonul care trebuia spînzurat de gît cînd începea programul scria, sub nume și poză: Conducător de burduf. Burduful e chestia aia care se apropie de ușa avionului, după ce aparatul a fost tras lîngă Clădirea Terminalului, pentru ca la un moment dat să fie prinsă și fixată de aparat. Părea o treabă simplă. Dar nu era. Deseori, el, conducătorul de burduf trebuia să se chinuie o grămadă pînă gura de cauciuc se prindea, ca într-un sărut pătimaș, de ușa avionului. Plîngerile pasagerilor nu erau puține.
Prin dreptul şcolii, nu departe de halta Vintileasa Centru, se putea vedea, prin anii ’60, La Ileana, atelier de pieptănături pentru mirese, coafură de botez, de bal şi de alte împrejurări. Firma, cît un perete, înfăţişa o tînără deja pieptănată în incinta atelierului. Pe un cap mic şi zbîrcit, ca un măr putred, creştea pieptănătura cît o căpiţă. Arăta obrajii roşii, ca de ger, deşi Vintileasa mai avea şi anotimpul verii, şi buzele cărămizii. Deşi firma n-o mărturisea, atelierul făcea şi frizuri pentru bărbaţi: de bal, de horă, de mers la oraş. Proprietara atelierului, o femeie grasă, venită în Vintileasa...
