- XXXIV - De pe vremuri Autobuzul şi-a schimbat peste noapte traseul. Mulţimea de călători citeşte şi răsciteşte posomorîtă hîrtia lipită pe tăbliţa staţiei. E o vreme umedă, friguroasă. Fulgii piperniciţi şi aspri, ca nişte alice, lasă loc, din cînd în cînd, unei ploi sîcîitoare. Totul e pătruns de umezeală: copacii cu trunchiurile negre, afişele de pe peretele restaurantului, firele tramvaielor. Peste oraş stau mari smocuri de ceaţă. Trec prin apa de pe carosabil, opintindu-se ca nişte rădaşte, maşini pline de noroi. Ştergătoarele se aruncă inutil într-o parte şi-n alta.

- XXXIII - Publicitate funebră „Vreţi să aveţi o înmormîntare plăcută, fără griji şi Domnul Nostru Dumnezeu să vă primească aşa cum trebuie? Apelaţi la firma noastră Servicii mortuare în rate”. * La barul de la teatru Pentru a face faţă încercărilor financiare, Teatrul Modern şi-a închiriat spaţiul din faţă unui bar de zi, care a deschis aici o terasă. Chiar în mijlocul localului îşi expune caroseria provocatoare o limuzină de lux, drept premiu la un concurs despre care nimeni nu poate spune nimic. Ospăriţe în fuste scurte şi cizme trăsnet, prinse în şireturi de piele pînă sub genunchi, se înfăţişează la măsuţa joasă, vădit preocupate să se aplece cît mai tare.

Dimineaţă la marele Combinat siderurgic. Cinci minute înainte de şapte, cînd se închid porţile şi cînd de nea Ghiţă, portarul, un ins slăbănog, cu ochelari fără rame şi într-un halat prea larg, nu se va putea trece nici cu tancul, surd şi orb cum e la rugăminţile întîrziaţilor, care bat în geamul cuştii strîmte şi-i fac semne disperate. Difuzoarele pun la dispoziţia oamenilor muncii, pe gratis, fireşte, programul de ştiri şi muzică: „Orele dimineţii”. „Laminoriştii hunedoreni au înregistrat în această lună noi şi semnificative succese”...

- XXXII - Extrădaţii Cînd primeau din ţară veste că vărul are un botez, făceau pe dracu-n patru pentru a fi extrădaţi. Dacă pînă atunci se fereau de poliţişti, cînd ciordeau un portofel, acum se dădeau de ceasul morţii să fie văzuţi şi prinşi. Băi ăla, am furat portofelul! Ăla era poliţistul neamţ. Tocmai ajuta o bătrînică să treacă strada fără să se grăbească. N-avea ochi pentru şterpelitul unui portofel. Furioşi că nu li se dă atenţie, se duceau glonţ la poliţist şi vîrîndu-i portofelul sub nas, îi strigau: – Eşti chior, nu vezi că în fața ta a avut loc o infracţiune?

- XXXI - Cu tacîm de acasă Autoservire cîndva, azi Fast-Food. Aproape pustiu acum, pe la 4 după-amiaza. Dincolo de vitrina în care se sleiesc preparatele, stă de una singură, fără să aştepte pe nimeni, o lucrătoare într-un halat soios, rupt pe la subţiori. Celelalte sînt pe undeva pe aproape, prin bucătărie. Că sînt ne-o dovedesc nişte chicoteli despre care nu ştiu dacă sînt stîrnite de un bărbat sau de un şoarece. Un tînăr în  ţinută de funcţionar în City (costum negru, cămaşă albă, cravată, servietă şi pantofi proaspăt lustruiţi) caută cu privirile o masă debarasată. O găseşte cu greu. Pînă atunci ţine tava în mîini ca şi cum ar vrea s-o ofere.

- XXX - Îşi face singură vînătăi şi muşcături Silvia şi Ion Manolache s-au despărţit. Aflînd vestea, toţi cei care-i cunoşteau au rămas surprinşi. Păreau că se înţeleg foarte bine. Atît de bine că, după ce te întorceai de la ei, dintr-o vizită, simţeai nevoia să mănînci o lămîie întreagă, fără s-o tai. Te dăduseră gata dulcegăriile dintre cei doi. Îşi făceau săptămînal unul altuia cadouleţe, cum le zicea ea, ţuguindu-şi buzele, să-i iasă cuvîntul cît mai drăguţ. De la serviciu, el îi trimitea ilustrate cu flori de cîmp, care ajungeau acasă după ce  el deja se dezbrăcase şi-şi pusese papucii. Sau, mă rog, papuceii, în varianta ei.

- XXIX - Cu trenul Cum, la întoarcerea acasă de la Cluj o iau prin Adjud, va trebui să străbat defileul Ghimeş-Palanca. Un traseu mai puţin frecventat, astfel că, în gara Izvoare, nu sunt de cumpărat bilete gata. Mi se face un bilet de mînă, după ce, în prealabil, casierul, care e şi impiegat şi femeie de serviciu pentru sala de aşteptare, a cerut un loc tocmai de la Cluj. La cîteva  minute după ce primesc biletul, sosesc încă alţi patru călători pentru trenul meu. Casierul se arată supărat că trebuie să pună din nou mîna pe telefonul cu manivelă. – Ce Dumnezeu, nu puteaţi să veniţi toţi deodată?! bombăne el, rîşnind într-una la manivela telefonului.

- XXVIII - Expoziţie O sirenă anunţă închiderea pentru azi a Expoziţiei naţionale de materiale de construcţii. Un paznic în halat de un albastru spălăcit pune lacătul. Uriaşa mulţime a vizitatorilor s-a trezit, deodată, în faţa unui timp în plus. Sunt sute, mii de inşi: bucureşteni cu familiile, ţinînd în mînă, răsucite, pliantele macaralelor  turn şi, ici-acolo, cîte-o pungă ciupită de la un pavilion străin, provinciali năuciţi de huruitul Marelui Oraş, grupuri de elevi veniţi în excursie. Energia rămasă după rătăcirea prin Expoziţie trebuie să-şi găsească istovirea.

- XXVII - Şi-a găsit o ocupaţie! În ultima vreme, Mihăilă Mihalcea, din Curechiu de Cîmpie, pensionar militar, după ce-a fost timp de 30 de ani plutonier major de administraţie, şi-a găsit o pasiune. Caută greşeli  gramaticale în Mersul trenurilor de călători. După ce  găseşte una, face o sesizare la forurile competente. Cei de la Poştă îl ştiu ca pe un cal breaz, ba mai mult, s-au săturat de el pînă peste cap. La două zile o dată se trezesc cu el interesîndu-se dacă i-a venit răspunsul.

Acțiunea: Libertate iepurilor! Ca urmare a unei acţiuni fulger a Miliției  judeţene, în mai multe localităţi fură descoperiţi iepuri pentru care proprietarii nu putură arăta acordul scris al celor închişi în cuşti că și-au dat acceptul  să stea acolo, după gratii. Gospodarii se pricopsiră cu o amendă contravenţională, iepurii fură luaţi şi duşi la Centrul de refacere a animalelor mici de pădure şi acum erau căraţi în Munţi, cu camioneta, pentru a-şi recăpăta libertatea. Şoferul camionetei se învoi să facă un scurt ocol de la traseu, pentru a-i duce lui Vasile Tencănău televizorul...