Motty și Tzontzy au boabe diferite. Asta pentru că Motty trebuie să țină regim. Boabele lui Motty sînt fără calorii. Nu știu cum sînt la gust, dar, judecînd după cum le mănîncă Motty, sînt pentru motani ceea ce pentru noi ar fi brînza slabă de vacă.
Celor doi li se pune de mîncare în locuri diferite și, se înțelege, în recipiente diferite. Dacă mănîncă în același timp, soția îi supraveghează ca nu cumva să-și schimbe boabele. Asta pentru că Tzontzy, nesuferit cum e, văzîndu-l pe Motty mîncînd, lasă boabele sale (bune, pentru că nu sînt de regim) și merge la boabele lui Motty. În relația dintre cei doi Motty e cel care lasă de la el. La o adică, într-o încăierare Tzontzy iese ciufulit rău. Cu toate acestea cel care caută scandal cu orice preț e Tzontzy. Dacă se scoală cu fața la cearșaf, începe să dea din coadă nervos și o ia prin casă în căutarea unui scandal. Dacă dă de soție, o mușcă de picior, după ce -i prinde glezna cu laba. Dacă dă de mine, o rupe la fugă. Știe că eu îl iau în serios și mă apuc să-l jughinesc pînă-i vine rău. Scăpat din ghearele mele, pornește în căutarea lui Motty. Motty nu-i dă nici o atenție. E un motan la locul lui. În comunism, n-ar fi ieșit din cuvîntul partidului. Și-ar fi plătit cotizația la sindicat, ar fi mers la demonstrații și, la o adică, ar fi citit în întregime , cu voce tare, articolul de fond din Scînteia. Tzontzy îi arde una cu laba. Rar cînd Motty îi răspunde la fel. De regulă se ridică de unde șade, și, ca și cum ar fi oftat, se mută mai încolo. La fel se întîmplă cu boabele. Cînd apare Tzontzy, lasă farfurioara și se duce la farfurioara lui Tzontzy lăsată liberă de acesta. În cazul lui Tzontzy nu e nici o problemă. A lăsat boabele grase și s-a dus la cele dietetice. Grav e în cazul lui Motty. Deși forțat, el s-a dus totuși la boabele interzise.
Aici intervine soția mai ceva ca un cadiu de pe vremea califatelor:
Pentru ca Tzontzy să nu-l alunge pe Motty, soția i-a pus farfurioara lui Motty sus, pe frigider.
Pentru a ajunge la ea Motty trebuie să facă următorii pași:
1) Să sară pe aragaz.
Dacă acesta are flacără, să ocolească prudent locul.
2) Să ajungă pe pervazul ferestrei. Aici trebuie să pășească atent ca să nu dea jos o cană de sticlă, lăsată acolo din motive care-mi scapă.
3) Să facă un salt pe acoperișul frigiderului.
Operațiunea asta n-o face Motty oricînd. Boabe are și pe podelele bucătăriei. Cele de pe frigider sînt pentru ceea ce noi, oamenii, am numi A lua masa-n oraș. Operațiunea are loc la prînz, cînd, întors de la birou, mănînc în bucătărie. Pentru Operațiunea lui Motty e musai ca și soția să fie prezentă. Dacă nu e vreun film interesant la televizor, ea se așează pe scaunul de cealaltă parte a mesei. În acel moment, apare Motty.
Mai înainte, am întrebat-o, dînd curs unui reflex condiționat, dar pisoii unde sînt?
– Dorm! îmi răspunde soția cu jubiliație în glas, ca și ar spune, Sînt la Primărie, se însoară.
– A uite-l pe Motty! exclamă ea imediat, pentru că imediat după acest dialog își face apariția și Motty.
Transformînd informația cu dormitul într-un fake news evident.
După stagiul obligatoriu de stat în fund și urmărit pe subsemnatul cu ochi cerșetorești, o ia spre aragaz. Asta numai după ce i-am întins o bucată de castravete murat. După ce ia cunoștință de bucată, prin pipăire cu mirosul, văzînd că insist, Motty se cabrează și intră în marșarier. Așa ajunge la momentul saltului pe aragaz. De aici trece ușor pe pervazul ferestrei. Potrivit traseului ar trebui să ajungă în capătul pervazului și de acolo să facă saltul pe frigider. Motty nu procedează așa. Ajunge, pînă la jumătate pervazului și începe să se pisicească în chip dezgustător. Acea pisicire exagerată (dat cu burta-n sus, atins cu capul în geam). Soția întinde mîna să-l mîngîie pe burtă. Ai crede că Motty a ajuns pe pervaz doar pentru a fi alintat. Nici vorbă. După ce scapă de alintările soției, face cîțiva pași, se oprește, ia poziția din manuale și se uită la mine. Mi-am dat seama că așteaptă momentul cînd, ocupat cu mîncatul, nu mă mai uit la el.
În acel moment se ridică și face saltul.
Cum e un salt mare – am studiat cazul – din zbor atinge frigiderul cu lăbuța, ca și cum s-ar sprijini pe peretele lui.
Ajuns sus, ia cu gura puține boabe.
Sare la loc pe pervaz și de aici direct pe podele.
De ce dracu a făcut efortul de a ajunge pe frigider dacă nu i-a fost poftă de boabe?
*
Mașinile sunt parcate cu fața, așa cum dă sfaturi un afiș de pe peretele blocului.
Pe trotuar, azi, sîmbătă dimineață, pierd vremea două pisici:
Una albă, cu pete pe botișor, de-ți vine să-i spui să meargă la baie și să se spele.
Cealaltă (nu-mi dau seama dacă nu e cumva celălalt) neagră, cu ochi verzi, dar bătînd spre cenușiu, pentru că blana e murdară.
Cînd mă văd, o rup la fugă.
Ca șobolanii, aș spune, dacă n-aș ști că e o comparație nelalocul ei. Pisicile nu fug ca șobolanii, fug după șobolani.
Cea neagră s-a ascuns sub o mașină despre care nu sunt sigur că e parcată legal.
Pătata s-a strecurat sub bara de fier a porții și a intrat în gang.
Știindu-se în siguranță, s-a oprit la jumătate de metru de poartă și. Așezată în binecunoscuta postură didactică, mă privește fără să mă vadă.
Întind mîna printre gratiile porții susurînd parola Pis, pis.
Pisicuța nu face nici o mișcare.
După cîteva clipe se hotărăște.
Întinde botișorul spre mîna mea.
După cîteva clipe se răzgîndește și o rupe la fugă.
Ce s-o fi întîmplată în căpșorul ei?