Zilelor de ger (nu chiar de Gerul Bobotezei) le-au luat locul zilele cu soare. Suntem în februarie. Și totuși afară parcă e aprilie. Soția a decis să mute înapoi pe balcon, sau mai degrabă pe balconaș, Floarea. Floarea e o floare. Sădită într-un recipient de lut, așezat pe o platformă cu rotile, se răsfrînge peste margini, acoperindu-le. Cînd a venit gerul, am mutat-o de pe balcon în casă. Acum trebuie s-o ducem la loc. Între balcon și camera în care a stat Floarea temporar se ridică pragul ușii. Destul de înalt. Operațiunea Mutarea cere implicarea mea întrucît recipientul trebuie ținut ca să nu cadă cînd e trecut peste prag.
Dimineața, cînd mă așez la micul dejun, soția mă anunță că trebuie să mutăm Floarea. Cine o aude și n-o știe ar crede că mutăm nu o simplă floare într-un ghiveci, ci munții din loc, pentru a da viață, cum s-ar spune, zicalei din bătrîni.
Zis și făcut.
Mai întîi, soția deschide ușa. Făcînd Operația asta îmi explică de ce trebuie mutată floarea în balcon. Sub puterea căldurii a înflorit. Numai că florile sunt transparente, și nu pline, cărnoase, cum se întîmplă cînd e în naturalul ei, afară adică. De cum a deschis ușa, se înființează Tzontzy. A intrat în cameră folosindu-și lăbuțele din față pentru a mișca mînerul. Tzontzy nu închide ușa după el. Unii ar crede că o lasă așa deschisă, deoarece nu s-a prins cum poate fi închisă. Eu cred însă altceva. Dacă se străduia, Tzontzy ar fi aflat cum se închide ușa chiar și cu cheia. Numai că el nu vrea s-o închidă. O lasă deschisă cînd intră pentru a ne reaminti că el e Stăpînul absolut al Casei. Închide ușa în urma lui cînd intră în încăperea cu slugi boierul tocmai atunci coborît din iatac? Fără a spune o vorbă, Tzontzy ocolește patul și pășind sigur, apăsat, marcat de conștiința propriei importanțe, se îndreaptă spre fereastră. Face un salt și e pe pervaz. De aici ne supraveghează atent mișcările.
E greu, dacă nu chiar imposibil de descris în cuvinte felul în care a ajuns Tzontzy pe pervaz. De spus, chiar de la bun început, că nimic din cele făcute pînă la pervaz n-au fost întîmplătoare. N-a sărit pe pervaz după ce, intrînd întîmplător în cameră, ne-a văzut trudind la mutarea Florii. Ceva gen: Ce fac ăștia? Hai să văd și eu.
Sau și mai și:
Mă plictisesc de moarte și ca să-mi mai treacă timpul, casc gura la Operațiunea Transbordarea Florii.
Nu, e limpede că Tzontzy a ajuns pe pervaz ca urmare a unei decizii luate înainte de a intra în cameră.
Ceva gen, ședea sub masa din sufragerie, gîndindu-se la ale lui (profitînd de liniște, ca rezultat al faptului că nu ne mai fîțîiam încolo și-ncoace fără rost prin sufragerie), cînd deodată a auzit zgomot în camera vecină.
– Ăștia (noi, eu și soția adică, pentru Tzontzy sîntem niște Ăștia) mută Floarea din casă pe balcon. Ia să văd dacă nu fac vreo prostie!
De precizat că aducerea în cameră l-a luat pe Tzontzy prin surprindere. Lăsasem ușa deschisă de la cameră și el a intrat întîmplător, văzînd ușa deschisă. După ce-am adus-o a prins a-i da tîrcoale.
– Îi mănîncă frunzele! am strigat eu.
Nu de dragul Florii, ci pentru că mă enervează Tzontzy și caut din răsputeri să-l compromit în ochii soției.
– Nu se atinge de frunze. E mort după plastic.
Într-adevăr, din motive care-mi scapă, Tzontzy e mare consumator de plastic. De cum dă peste o pungă o și roade. I-am zis soției că Tzontzy poate rezolva marea problemă pentru mediu a plasticului de pe planetă. A fost o glumă. Soția n-a gustat-o. Pentru ea apucătura lui Tzontzy e îngrijorătoare. După ce mănîncă o bucată de plastic, vomită.
E limpede că Tzontzy a venit să ne supravegheze dacă ducem bine Operațiunea.
Stă pe pervaz și ne urmărește atent.
Țîrr! face soneria.
A venit un pachet!
Tzontzy face un salt, aterizează pe podele și o rupe la fugă pentru a se pune la adăpost în locul secret (crede el) dintre biroul cu imprimantă și peretele încăperii.
Va sta acolo vreo oră.
După care-și va face apariția în sufragerie ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic.