Cățeaua de la Găgești, căreia îi zicem, din motive de political correctness, Cățelul, refuză să intre în cușca nouă, adusă de la București. Am cumpărat-o de la un magazin din marginea Capitalei, pentru că eticheta de deasupra informa că e o cușcă pentru un cîine de la țară. Titlul era urmat de o întreagă istorie din care se înțelegea că un cîine (dacă aveți cumva) de la țară nu poate fi lăsat, ca pe vremurile dictaturii, în frig, în ploaie, în ninsoare. Cușca din fața noastră fusese special construită pentru un cîine de la țară. La conceperea ei își spuseseră cuvîntul renumiți specialiști din România și din străinătate în psihologia cîinilor, disciplina Cîine de la țară din Europa de Est. Am adus cușca de la București, am luat-o de pe bancheta din spate a mașinii (n-a încăput în portbagaj) și, după ce-am așezat-o solemn în unghiul făcut de cei doi pereți ai casei bătrînești, am pus înăuntru o pernă specială. O pernă cumpărată tot de la firma www.cuști.ro, lăudată (tot de o etichetă) ca dotată cu senzori astfel încît ia forma cîinelui care se culcă pe ea.
E frig.
Frig rău de tot.
Ne-am gîndit să-i asigurăm Cățelului condiții de trai decente.
Nătîng cum e Cățelul refuză să intre în cușcă. Preferînd să stea afară, ca și pînă acum, în frig, în zloată.
Pe la 12 noaptea, răzbită de frig, probabil, intră în cușcă.
Dimineața, găsim perna azvîrlită afară, după ce în prealabil, a fost sfîrtecată cu dinții.
Cățelul stă covrig pe podelele reci, neprimitoare.
*
Chiar dacă a fătat un pisoi mort, Bătrînica și-a amintit că e pisică. Și ce se spune despre o pisică? Pisica prinde șoareci. Vorba lui Deng Xiaoping cînd a vrut să justifice trecerea Chinei comuniste la capitalism:
N-are importanță culoarea pisicii.
Important e să prindă șoareci.
Nu-mi mai amintesc culoarea Bătrînicii. E moartă de mult în realitate și pe cale de a fi îngropată în memoria mea bătrînă.
Șoarecele e doar cu numele șoarece.
Are mărimea unei așchiuțe. Cu toate acestea, Bătrînica vrea să-l aducă în casă, spînzurîndu-i în gură, și să mi-l arate drept trofeu.
Șoarecele e încă viu.
În noi se încinge o luptă strașnică, mai ceva ca în personajele lui Racine, ai căror interpreți se rostogolesc pe scenă pentru a arăta cît de sfîșiați sînt între Dragoste și Datorie. În cazul nostru – al meu și al soției – lupta se dă între mila față de bietul șoricel și simpatia față de mîță. Biruie în cele din urmă mila față de șoricel. I-l smulgem (cu greu) din gură.
Cățelușa, care a asistat la scenă dînd veselă din coadă, o pune la punct pe Bătrînica prin administrarea unei labe.
Intervin în apărarea mîței.
Acum ea e victimă, nu călău, ca mai înainte.
*
Pacienta, cum îi spun eu, Pisicuţa, cum îi spune soţia, a fost lăsată să plece. De soţie, nu de mine. Dacă ar fi fost după mine, aş mai fi ţinut-o închisă în balcon. E mult mai pisică decît Ţonţu, un idiot. Soţia spune că tînjea după libertate. Ia te uită! remarc eu, livresc pînă la capăt, vorbeşti ca un manual de şcoală din tranziţie la Capitolul Viaţa grea sub dictatură. Prima propoziţie înainte de pagina cu Revoluţia din decembrie 1989 e Poporul tînjea după libertate, deşi, după părerea mea, neluată în seamă de nimeni, Poporul tînjea după salam, după salam de-adevăratelea şi nu după cel din soia. Eu aş mai fi ţinut-o împotriva voinţei sale, pentru că la noi în casă îi era mult mai bine decît afară. Ca şi în cazul regimurilor comuniste, pînă la urmă, noi, Stăpînii, ştim ce-i bine pentru Popor, şi-i oferim Poporului Binele chiar cu forţa. Oricum pisica a dispărut.
Azi, pe la prînz, întorcîndu-mă de la Bibliotecă, îl văd pe Ţonţu cocoţat la geamul de la Balcon.
– Ce l-a apucat? mă interesez, se dau filme porno pe peretele blocului de alături?
Soţia nu-mi ia în seamă gluma.
– Se uită la Pisicuţa care, după ce i-am dat de mîncare, s-a aciuiat sub streaşina blocului vecin.
– Ia te uită, Pisicuţa a plecat! A făcut-o să plece Ţonţu cu privirile sale fixe.
Îmi amintesc de privirile pe care i le arunca Ţonţu Pisicuţei, de dincolo de geamul sufrageriei, cînd Pisicuţa era în balcon.
– Aha! îmi zic!
Ţonţu are priviri paranormale. E suficient să se uite fix la cineva pentru a-l face pe respectivul să se tulbure.
*
Pînă atunci moțăind, cei doi maidanezi flocoși, încercați în crunte lupte de stradă, sar în sus, ca arși, și se reped spre capătul aleii.
Acolo și-a făcut apariția o tipă cu un pechinez.
Pechinezul face lipa-lipa, conștiincios, pe aleea pietruită.
Derbedeii să-l rupă nu alta.
Tipa îl înșfacă de grumaz și-l ascunde iute în sacoșa de voiaj.