Centrul de tradiții locale Din șoseaua județeană, circulată de mașini vâjiinde într-o parte și-n alta, se desprinde un drum asfaltat, mărginit de plopi înalți și zvelți, înșirați ca niște locotenenți din Garda Infrastructurii rutiere. Un panou din capul drumului se întrece pe el însuși în profeții despre minunățiile ce te așteaptă dacă te angajezi per perdes sau în automobil pe această arteră de circulație: Tupilești.
Coadă pe șosea Mașinile în drum spre Bacău s-au întins una în spatele celeilalte într-o coadă de cîțiva kilometrii. Șoseaua s-a îngustat pe neașteptate. Cu două benzi jumate de dus și întors, are acum o bandă dus și două întors. Imposibil să depășești în condițiile asta. Departe, în față, un ins gol pînă la brîu, făcîndu-și umbră cu o pălărie de paie cît roata carului, dă la pedale fără să privească în dreapta și-n stînga, dar mai ales în urmă.
Sfințirea Primăriei E 10 dimineața. Pe Șoseaua spre și dinspre Munți se circulă tot mai greu. Mulțimea din fața noului sediu al Primăriei, strînsă pe carosabil, sporește de la un minut la altul. La început, se întindea pînă la gărdulețul de fier, proaspăt vopsit cu un verde strident. Acum a ajuns pînă la jumătatea șoselei. Se profilează momentul cînd va bloca de-a binelea circulația într-un sens sau altul.
Pe locul de lîngă uşa care nu se închide, deoarece e sărită de pe şine, stă o femeie din Dobroneasa, judeţul Arad, care merge în celălalt capăt al ţării ,după o sticlă de lampă. Compartimentul e plin de persoane care şi-au luat Bacalaureatul. Pe locul de lîngă geam e un domn cu doctoratul la Paris. Se fereşte s-o spună celorlalţi temîndu-se ca nu cumva să se creadă că e doctor şi să fie invitat să pipăie locul de sub sîni al vreunei doamne.
În iarmarocul de sîmbătă, un ins din munți, cu căciulă mioritică din filmele lui Sergiu Nicolaescu și dulamă de baci din cărțile poștale, vinde Duhul cel Rău în sticluțe de jumătate de litru. Fiecare cumpărător e avertizat, atît de înscrisul de pe recipient, cît și de indicațiile verbale primite în momentul contractului, că sticluța nu trebuie deschisă în spații publice. O Lege trecută prin Parlament cu unanimitate condamnă expres expunerea publicului larg la acțiunile dușmănoase ale Duhului cel rău.
Pe Marele Bulevard zebra din dreptul Parcului a dat naștere, ca de obicei, unei cozi impresionante de mașini. Ultimul care se angajează pe această veritabilă punte suspendată e un tînăr într-o scurtă de piele descojită de vreme, cu sîrmele telefonului mobil în urechi și un rucsăcel în spate, unul ca de copil ieșit în parc cu bunicul. Între timp Stopul a zvîcnit pe roșu. O Dacie îl claxonează îndelung și agresiv.
La teză Teză la Științe naturale. Prin tavanul spart al clasei plouă în chip insidios. Copii se adăpostesc de ploaie sub umbrele. Cu o mînă țin umbrela și cu cealaltă copiază de zor de pe fițuicile ascunse în sîn. * D-ale îmbogățiților Bucata de trotuar din fața vilei sale e din marmură de Carrara. De o parte și de alta se întinde trotuarul orășenesc. E alcătuit din lespezi prost îmbucate, lăsînd să țîșnească gheizere de noroi cînd pui piciorul mai apăsat.
În iarba bătrînă a ogrăzii, crescută scurt, dar viguros, viţelul, cîinele şi pisoiul se bucură de o libertate neaşteptată. Cîinelui i s-a dat drumul în cinstea copiilor veniţi de la Bucureşti. Stă de regulă atît de strîns lipit de cuşcă, încît ai impresia că se va spînzura la un moment dat. Slobozit, nu mai ştie cum să-şi exprime slugărnicia faţă de eliberatori. E ca un poet famelic mituit de un bogătaş. Se dă cu burta-n sus indecent, schelălăie leşinător, o rupe la fugă pe neaşteptate şi aleargă încolo şi-ncoace, fără un itinerariu precis...
Pantelimon Găvan a fost cu calul la un medic veterinar din Floreşti. A avut multe bătăi de cap. La rînd, în faţa lui, era o femeie între două vîrste, cu un căţel isteric. Pînă a intra în cabinet, căţelul a lătrat tot timpul calul. Dacă la început, ceilalţi pacienţi – un pisoi cu o problemă la ochiul stîng, un dulău cu gîtul prins într-o pîlnie de ghips, ca să nu-şi smulgă bandajul, şi un ursuleţ cu blăniţa pîrlită – urmăriseră liniştiţi disputa, cînd calul începu să dea semne de nervozitate, pe toţi îi lovi agitația.
Grădina Zoologică a Orașului se mîndrea cu un urs. Mare lucru nu avea Grădina pe lîngă urs. Nu departe de cușca ursului, rodea morcovi, ca-n desenele animate, un iepure. Vecină cu ursul era vulpea. Cele cîteva animale din cuști se găseau și în Munții din jur. Era mai greu și, desigur, mai periculos să-i întîlnești în Pădure, dar, oricum nu se putea spune că la Grădina zoologică găseai animale pentru care trebuie să mergi pînă în Africa. Cu toate acestea, Grădina sau mai bine zis Grădinița Zoologică, a ajuns de faimă în toată țara. Nici acum nu se știe cum s-a răspîndit vestea că ursul poate profeți dacă vine sau nu primăvara.