Trece strada printr-un loc nepermis un motan bine clădit, botos şi mustăcios, cu urechea stîngă sfîşiată în încăierări şi nasul julit tot de acolo.
Păşeşte rar, demn, conştient că e motan şi nu pisică.
Maşinile din ambele sensuri s-au oprit, aşteptînd ca motanul să străbată carosabilul.
După ce s-a văzut pe trotuar, contravenientul se opreşte şi, aşezat în fund, prinde să se spele cu laba dreaptă.
Puțin îi pasă că a încălcat Codul Rutier.
N-are nici Permis, nici Carte de Identitate.
*
Maşinile parcate una lîngă alta pe străduţa strîmtă zac în infinitatea după-amiezii.
Pe capota uneia dintre ele stă popîndău o pisică tărcată, care nu tresare cînd îi zici, ademenitor:
Pis-Pis!
S-a plictisit de pisicelile oamenilor pe lîngă pisici!
*
Doi dulăi costelivi, înrăiți de viața grea, pe care o duc, fugăresc printre șirurile de mașini de la stop, cu cozile ridicate și boturile în vînt, o pisică jigărită cu scopul vădit de a o flocăi.
*
Un gard din aluminiu nu lasă să se vadă ce aşezare ocroteşte. Pe întinderea lui, o tăbliţă în cuprinsul căreia scrie negru pe galben: „Atenţie! Această proprietate privată este patrulată şi păzită de pisici”.
Pentru a nu mai fi nici o îndoială că de pisici e vorba, tabloul înfăţişează, chiar dacăîn stadiul de schiţă stîngace, o pisică neagră, cu o coadă ridicată anunţînd năpustirea.
*
Anunț de pe o coală A4 prinsă în pioneze de un stîlp:
„Găsit pisică birmaneză
în spatele Senatului
Vă aşteptăm s-o
Luaţi cît mai
Repede. Prea mult
Timp n-o putem
Ţine”.
*
Lîngă gardul ruginit al Institutului schelălăie un căţeluş rămas de unul singur.
Mama a plecat , atrasă de mirosul emanat de o sacoșă.
De la cîţiva metri distanţă, o pisică albă, cu pete pe bot, de parcă ar fi uitat să se șteargă la gură după ce-a mîncat, îl priveşte nedumerită.
Nu ştie dacă s-o rupă la fugă sau să-i dea o labă.
*
Florăria de la gura Oborului e închisă. Pe tocul de piatră al ferestrei, se lăfăie o pisică uriaşă. Aşa cum stă, dincolo de sticlă, par expusă într-o vitrină. Toţi cei în trecere pe acolo simt nevoia să-i bată în geam cu nodul degetului. Drept răspuns, pisica începe să se dezmierde. Se întinde pe spate, îşi mijeşte ochii, dă din lăbuţe. Ba chiar, la un moment dat, îşi vîră lăbuţa, cu o precizie uimitoare, într-una din găurile tocului. Cîţiva paşi mai încolo o ţigăncuşă strigă din toţi bojocii: Falimentul! Falimentul! Nu, nu e vorba de vreo catastrofă financiară petrecută aici, în noroiul Oborului. E vorba, pur şi simplu de o reclamă. Respectiva vinde ciorapi la un preţ ieftin. Atît de ieftin că frizează falimentul.
De aia strigă aşa de zor: Falimentul! Falimentul!