Campanie. Pe parcursul a patru numere, publicația săptămînală Cele patru piciorușe de lîngă noi a tipărit ample dezbateri cu specialiștii și cititorii.
La finele campaniei, numărul dedicat special concluziilor, prevăzut și cu un bonus pentru cei care au cumpărat toate numerele din luna respectivă – un iepuraș din ciocolată dietetică – reproduce cu litere apăsat următoarele sfaturi:
Dacă lași iepurele acasă:
1. Trebuie găsit un prieten de nădejde, iubitor de animal.
2. Îi lași mîncare în frigider, riguros repartizată pe zile.
3. Îl instruiești cum să se poarte cu el, atrăgîndu-i atenția că-i iepure și nu cîine, și prin urmare, să nu-l pună să latre.
4. Cea mai bună soluție:
Cauți pe Internet o firmă care se ocupă cu îngrijirea la domiciliu a iepurilor ai căror stăpîni sînt plecați în vacanță.
Dacă îl iei cu tine:
1. Atenție la personalul de la hotel. Nu-i obișnuit cu iepuri.
2. Acomodează-l cu automobilul, făcînd plimbări scurte cu el zilnic.
3. Atenție la zdruncinăturile mașinii.
4. Dacă-l lăsați la hotel, pregătiți-l sufletește înainte de a pleca.
5. În caz de cădere a avionului (dacă-l luați în avion) imediat ce vă treziți la viață, interesați-vă de iepure!
*
Magazin. La Botoşani s-a deschis un magazin care vinde pisici pentru prinderea şoarecilor. E unicul de acest fel din ţară şi din Europa Centrală şi de Est. Se primesc comenzi on-line şi din alte părţi ale lumii. Din Thailanda, de exemplu.
Răsfăţate pînă dincolo de hotarele normalului, pisicile s-au modificat genetic.
Nu mai prind şoareci!
Se spune că unele au ajuns atît de departe cu modificările genetice încît adoptă şoricei pe post de pisoi. La început, filmuleţul înfăţişînd o pisică de treabă la care sugeau patru şoricei albi, neastîmpăraţi, a făcut furori pe Internet. Azi, nimeni nu se mai uită la aşa ceva. O pisică alăptînd şoricei a devenit o imagine banală, la fel de banală ca şi cea a unor viţei sugînd la o vacă.
Pisicile din Botoşani sînt unice în România şi în Europa. Ele sînt aduse din satele sărace ale Moldovei de sus, unde pisicile n-au ce mînca, iar dacă vin la uşă şi miorlăie după mîncare, gospodarii le alungă cu picioare în burtă.
*
Amorezare. Roşcatul s-a amorezat de căţeluşa ataşatului militar care a închiriat apartamentul de la parter. Ataşatul militar e trimisul unei ţări din Vest. Şi-a putut permite să cumpere o căţelușă la nivelul standardelor U.E.: o splendoare din toate punctele de vedere.
Dacă n-ar fi căţea, ar muri după ea pînă şi bărbaţii.
Seara, stăpînul o scoate la plimbare. Curţile aşezate de o parte şi de alta a străzii adăpostesc dulăi viguroşi, dar flenduroşi rău.
Un fel de flăcăi de la ţară. Sănătoşi, virili, dar săraci. Săraci rău de tot.
Cățeaua păsește prin mijlocul străzii ca o vedetă de cinema de la Bucureşti pe strada Mare a unui tîrguşor de provincie.
Din dosul gardurilor, o privesc şi o bîrfesc mărunt-mărunt, mahalagioaice în capot de stambă şi papuci de plastic cu moţ năzbîtios în vîrf.
Bărbaţii încearcă să le potolească.
Ei sînt oameni serioşi. Nu pierd timpul cu fleacuri. Vizitii, grăjdarii, feciorii în casă n-au nici ei treabă cu trecerea Divei.
Fiecare şi-a găsit cîte o slujnicuţă pe care, spre deosebire de Divă, o poţi răsturna şi pe paie.
Singurii care visează la Diva de pe drum sînt adolescenţii sfrijiți, buboşi, palizi de nopţile pierdute cu lecturi interzise.
Da, ei se gîndesc la Divă ca la o femeie pentru care ţi-ai putea da viaţa, fie şi doar s-o vezi goală, prin crăpătura uşii.
Flenduroşii se mulţumesc să o urmărească pe sub porţile părăginite. Prin găurile săpate în pămînt, scot afară din curte doar botul. Ochii li se mişcă încolo şi încoace fără un motiv anume.
Roşcatul e singurul cîine fără stăpîn de pe strada de cartier mărginaş. E ceea ce se cheamă un maidanez.
Şi-a făcut culcuş pe una din grămezile de nisip ale şantierului din colţ.
Un om de afaceri italian a cumpărat, cu babe cu tot, căsuţele sfrijite, stînd să cadă pe locatari, bune de pus pe foc, le-a expediat pe babe în nişte garsoniere strîmte din suburbii şi a început construcţia unui building de birouri.
Roşcatul stă de dimineaţa pînă seara pe nisipul dependent de vreme.
Şi-a pus în cap s-o cunoască pe Roşcata. Se ţine în urma ei, la cîţiva metri distanţă. Într-o distanţă prudentă. Cînd stăpînul se opreşte, să-i dea voie Roşcatei să se exprime, Roşcatul se opreşte şi el. Se face că are treabă. El nu-i urmăreşte, Doamne fereşte! Verifică dacă gardurile sînt la locul lor.
Stăpînul intră în bloc. Roşcatul îşi pierde cumpătul. Dă buzna să intre şi el pe uşa de fier forjat, întredeschisă.
Stăpînul reuşeşte cu greu să-l smulgă de acolo.