Singurul cîine rămas din haita Instituţiei după raidul inopinat al hingherilor e un dulău negru, cu părul lucios, mai mult voinic decît gras. Cît e ziua de mare aleargă de colo pînă colo prin parcul Instituției fără un motiv anume, doar aşa, să nu spună trecătorii că e un pierde vară. Pe celălalt trotuar şi-a făcut apariţia un alt dulău. Tot negru, deşi, mai puţin vînjos şi mai puţin lucios. Umblă şi el cu botul pe asfalt, ca şi cum ar căuta ceva. Ceva ce tocmai a pierdut. Teritoriul peste care dulăul instituţiei e stăpîn se întinde doar pînă la gardul din zăbrele. Nu cuprinde trotuarul dinspre Instituţie şi, cu atît mai puţin, trotuarul de vizavi.
Campanie. Pe parcursul a patru numere, publicația săptămînală Cele patru piciorușe de lîngă noi a tipărit ample dezbateri cu specialiștii și cititorii. La finele campaniei, numărul dedicat special concluziilor, prevăzut și cu un bonus pentru cei care au cumpărat toate numerele din luna respectivă – un iepuraș din ciocolată dietetică – reproduce cu litere apăsat următoarele sfaturi: Dacă lași iepurele acasă: 1. Trebuie găsit un prieten de nădejde, iubitor de animal.
La început a fost doar un zvon. Adus în sat şi lansat la noul bar, Vestul sălbatic, amenajat de Calistrat Cuibuş peste şosea de barul John and Mary al duşmanului său de moarte Vasile Carabă. Pentru a-i face sîc concurentului, Calistrat Cuibuş pusese să i se zugrăvească pe firma uriaşă, acoperind o latură a faţadei, de sus pînă jos, un pistolar nebărbierit cu o pălărie uriașă trasă semnificativ pe frunte şi un Colt nou-nouţ la şold, care scotea limba la barul de peste şosea.
Loialitate?! Trecînd de Piaţa Victoriei, pe străduţa care duce în cartierul de lux al Bucureştiului, dau de o încăierare inegală, în care un căţel e luat la întrebări de cinci maidanezi vînjoşi. Contrar obiceiului cîinesc, victima făcea faţă cu demnitate asaltului celor cinci. Nu se ştie cît ar fi durat rezistenţa-i eroică, dacă n-aş fi pus mîna pe un băţ şi nu l-aş fi scos din mijlocul haitei. Am mers mai departe şi, cînd m-am întors, căţelul mă urma tiptil-tiptil, e drept la o distanţă prudentă.
Cei de la SPP s-au chinuit grozav să pună mîna pe maidanezul care intrase în chip ilegal, fără permisul necesar, în Parlamentul României democratice, fostă Casă a Poporului. Toate mijloacele la care apelară se dovediră inutile. Lucru perfect explicabil. Nici un manual din lume nu conţinea referiri la situaţia în care într-o instituţie de siguranţă naţională pătrundea un maidanez. În disperare de cauză, membrii echipei de la Parlament sunară la Centrală pentru a li se spune ce-au făcut omologii lor din alte ţări în astfel de situaţii.
Trece strada printr-un loc nepermis un motan bine clădit, botos şi mustăcios, cu urechea stîngă sfîşiată în încăierări şi nasul julit tot de acolo. Păşeşte rar, demn, conştient că e motan şi nu pisică. Maşinile din ambele sensuri s-au oprit, aşteptînd ca motanul să străbată carosabilul. După ce s-a văzut pe trotuar, contravenientul se opreşte şi, aşezat în fund, prinde să se spele cu laba dreaptă. Puțin îi pasă că a încălcat Codul Rutier. N-are nici Permis, nici Carte de Identitate.
Trec pe aleea centrală un băiat și o fată. Fata și-a scos cîinele la plimbare. Băiatul, amorezat de ea, dar care nu și-a mărturisit iubirea încă, o însoțește din plăcere. Aerul e înviorător, ca după orice ploaie de vară. Înviorător ca un pahar de cvas, deși nimeni n-ar putea spune unde se găsește acest articol la ora actuală. Cîinele are chef de joacă. Sare cu labele în spatele fetei, de-i cît pe-aci s-o trîntească în nas. Băiatul își dorește acest rezultat al hîrjonelii cîinelui. Ar fi un bun prilej s-o ia pe fată în brațe. Dacă ar avea la el o bucată de cîrnat i-ar da-o cîinelui. Pe furiș.
Nu știu cum s-a făcut dar pe 1 decembrie 2023 m-am numărat printre cei pe care site-ul Primăria Sinaia îi definea drept numeroși turiști care au asistat la Parada organizată la Sinaia cu prilejul Zilei Naționale alături de sinaioți. (Așa le-a zis concetățenilor Primarul Sinaia concetățenilor săi în Mesajul din deschiderea Paradei). La Sinaia, primarul e un președinte de republică, deși nițel mai mic. Prin urmare, ca și Președintele de la București, la Parada la nivelul țării, primarul de la Sinaia a trecut în revistă Garda de Onoare constituită cu ocazia Zilei Naționale.
Drumul către ghena de gunoi din spatele blocului meu de la Sinaia trece pe lîngă un șir de mașini parcate. Sînt ale locatarilor. Pe asfalt, un dreptunghi, cu o latură alcătuită din peretele blocului, marchează, printr-o cifră scrisă cu var, numărul locului. Unii însă nu s-au mulțumit cu atît. Au fixat pe perete o plăcuță cu ștampila adeverinței și avertismentul Nu parcați! Pe și sub aceste mașini își duc veacul mai multe pisici. Deși sîntem în plină iarnă, domină atmosfera o briză de aprilie. Cîteva mîțe stau pe capotă, bucurîndu-se de soare.
L-am luat la Sinaia pe Motty și nu pe Tzontzy. Chiar dacă am fi vrut, n-am fi putut să-l luăm pe Tzontzy. Încă de dimineață, cînd eu nici măcar nu mă sculasem, a dispărut. S-a pitit, probabil, în adîncimea dintre perete și biroul cu imprimanta. Pe întreg drumul, Motty stă liniștit. Miaună doar cînd i se adresează soția: – Ce mai faci, Motty? De fapt, eu o întreb pe ea Ce mai face Motty? și, atunci, ea se întoarce (stă pe scaunul de lîngă șofer) și, după ce întreabă retoric, Ce mai face Băiatul? se prinde la un dialog cu Motty. Motty mai miaună doar cînd ne apropiem de locul știut de el ca locul în care i se va da drumul din cușcă.