Cei de la SPP s-au chinuit grozav să pună mîna pe maidanezul care intrase în chip ilegal, fără permisul necesar, în Parlamentul României democratice, fostă Casă a Poporului.
Toate mijloacele la care apelară se dovediră inutile.
Lucru perfect explicabil.
Nici un manual din lume nu conţinea referiri la situaţia în care într-o instituţie de siguranţă naţională pătrundea un maidanez. În disperare de cauză, membrii echipei de la Parlament sunară la Centrală pentru a li se spune ce-au făcut omologii lor din alte ţări în astfel de situaţii. Fişierele calculatoarelor, codate, se înţelege, se refereau, fără prea multe amănunte, doar la un caz întâmplat în Angola, cînd un piton pătrunsese în Palatul Prezidenţial şi fusese scos după ce se proclamase Starea de urgenţă, şi un altul, petrecut la Casa Albă, cînd o veveriţă intrase în Biroul Oval, spre bucuria consilierilor de imagine, care exploataseră la sînge secvenţa cu simpaticul animal ţopăind chiar pe biroul celui mai puternic om al Planetei. Despre ce au făcut alţii sau ce-ar trebui făcut în cazul unui maidanez intrat în Parlamentul democratic fişierele nu spuneau nimic. Astfel că directorul SPP le transmise celor din clădirea Casei Poporului binecunoscutul sfat românesc:
Descurcaţi-vă!
Şi membrii grupului de la Parlament încercară să se descurce cum putură.
O soluţie ar fi fost cea folosită în cazul tigrilor care atacau colibele de triburi din junglă:
Împuşcarea cu un cartuş tranchilizant.
Din nenorocire, SPP-ul nu dispunea de cartuşe de acest gen. Cei de la Grădina Zoologică Băneasa, care dispuneau de asemenea mijloace, susţineau că au nevoie de o adresă de la Protecţia Animalelor pentru folosirea cartuşelor tranchilizante, respinsă de iubitorii de animale pe motiv că provocau animalului o întrerupere a conștiinței fără aprobarea lui scrisă.
Cineva veni cu ideea să se dea cu gaze lacrimogene. Fu respinsă imediat şi din motive lesne de înţeles. Ar fi presupus ca şi parlamentarii să fie victimele operaţiunii. Astfel, toate mijloacele violente căzură unul după altul. Le rămăseseră la dispoziţie mijloacele blînde, întemeiate pe convingere. Şeful echipei îşi îndreptă atenţia spre Paula, singura femeie din grup.
— Tu eşti femeie, dacă te apropii de el şi-i spui, cuţu-cuţu, o să vină la tine şi o să-l poţi prinde.
Paula se oferi s-o facă, bucuroasă. Era iubitoare de animale şi, în plus, avea prilejul să ajungă vedetă TV. Prinderea maidanezului se transmitea în direct pe toate televiziunile de ştiri ale ţării, şi peste tot unde se găsea un televizor, românii îşi întrerupseseră lucru pentru a urmări întîmplarea. În studiouri luaseră deja loc, aduşi de acasă după principiul – cine răspunde la telefon – lideri de opinie, analişti de serviciu, membri ai ONG de protecţie a cîinilor comunitari, precum şi Zoica Brîncu, o femeie trecută de 50 de ani, prezentă de dimineaţa pînă seara în studiourile televiziunilor de ştiri, de fiecare dată îmbrăcată diferit.
Acum, ţinînd cont de subiectul talk-show-ului, îşi pusese pe ea o scurteică de vulpe.
Pentru a-şi îndeplini misiunea, Paula ceru o bucată de carne cu care să-l ademenească pe maidanez. I se aduse, de la restaurantul Parlamentului, direct din farfuria liderului de grup al principalului partid de Opoziţie. Erau crenvurşti fierţi. Erau atît de ispititori prin mirosul şi înfăşişarea lor că, o clipă, toţi cei implicaţi în Operaţiune – de la SPP-işti pînă la ziarişti – regretară că nu sînt ei în locul maidanezului.
Operaţiunea eşuă în chip lamentabil.
Maidanezul străbătuse holurile în care aleşii poporului ieşeau cînd se anunţa o pauză de consultări, dăduse să intre în sala de şedinţe, dar se retrăsese de îndată, speriat de răcnetele unui parlamentar al Opoziţiei, suit la tribună pentru a-şi susţine un amendament controversat, și mai apoi dăduse tîrcoale bufetului. Acum se găsea în holul uriaş de la parter, lăsînd impresia că ar putea să plece, dat fiind că văzuse cam tot ce era de văzut în clădirea Parlamentului.
Peste hol, peste întreaga clădire care găzduia cea mai importantă instituţie a democraţiei se lasă o tăcere încordată, una dintre acele tăceri în care un strănut ar provoca infarcturi.
Cei de SPP nu aveau proceduri pentru o astfel de împrejurare. În consecinţă, aplicară de capul lor, la împrejurarea de faţă, procedurile din cazul teroristelor sinucigaşe al Al – Qaeeda. Purceseră, aşadar, la evacuarea a tot ce era fiinţă vie la parterul clădirii. Lăsară, totuşi, echipele televiziunilor de ştiri. Directorul SPP fu ameninţat cu o campanie înfiorătoare în chestiunea folosirii banilor publici dacă se întrerupea transmisia în direct. Directorul SPP cedă în cele din urmă. Se ajunse însă la o înţelegere, potrivit căreia echipele TV îşi reduceau drastic numărul de persoane prezente şi, mai ales, acestea n-aveau voie să comunice decît în şoaptă. În şoaptă urmau să vorbească şi reporteriţele care trasmiteau de la faţa locului. După cum cereau procedurile Secret Service în cazurile de teroriste sinucigaşe, lunetiști cu vestă antiglonţ fură instalaţi în spatele coloanelor din sală, cu cătarea fixată pe maidanez.
Paula, fără vesta glonţ, dar care-şi pusese pantaloni, pentru că – zicea ea – în clipa cînd se va lăsa pe vine pentru a mîngîia cîinele nu voia să i se vadă chiloţii, se apropie treptat-treptat de obiectiv cu bucata de carne în mîna întinsă zicînd cît mai duios: Cuţu! Cuţu!
Operaţiunea se declanşă imediat.
Se făcu în holul mare al Clădirii o linişte încărcată de tensiune. Din spatele stîlpilor masivi, proiectaţi de Ceauşescu de parcă ar fi ştiut că va fi nevoie de ei într-o astfel de împrejurare, operatorii televiziunilor de ştiri filmau într-una. Reporteriţele transmiteau în şoaptă, înnebunite, totuşi, de gîndul că nu pot zbiera după cum le îmboldea inima. Cîinele se oprise în mijlocul holului uriaş şi, stînd în coadă, se căuta de pureci.
Zicînd cît mai duios Cuţu!, Cuţu! lucrătoarea de la SSP se apropia de el cu bucata de carne în mîna întinsă. Îşi aşternuse pe faţă un zîmbet cît mai prielnic unui astfel de întreprinderi.
Un timp, cîinele nu i-a dat nici o atenţie. Convocate în studiourile televiziunilor de ştiri, liderele Asociaţiilor de protecţie a maidanezilor – „Cuţu-Cuţu!“, „Patru lăbuţe şi o codiţă“, „Animăluțul inimii noastre“ – explicau în şoaptă, deşi maidanezul nu se uita la televizor, că aşa zisul terorist îşi făcea obişnuita toaletă. Cîinii, pisicile, vulpile şi iepurii, ba chiar şi viperele, fiind fiinţe curate. Cum în studiouri îşi făcuseră apariţia şi jurnaliştii specializaţi în Siguranţa Naţională, telespectatorii aflară că atitudinea cîinelui se înscrie în procedurile de manual aplicate de teroriştii sinucigaşi pentru a înşela vigilenţa trupelor speciale de intervenţie.
— O clipă de neatenţie a lunetiştilor care stau cu degetul pe trăgaci şi Bum! teroristul sare în aer după ce a dus mîna fulgerător la centura cu grenade de la brîu. Vorbitorul strigă Bum! cît putu de tare, astfel că moderatoare,a o fătucă sărăcuţă, chinuită de dimineaţă de temerea că s-ar fi putut să rămînă gravidă, tresări într-o sperietură cumplită, de era cît pe-aci să leşine.
Totul părea să decurgă potrivit scenariului. Cînd, la un moment dat, duioasa ajunsese la nici un metru de maidanez, acesta sări brusc în picioare şi-şi arătă colţii.
Duioasa se dădu înapoi instinctiv.
Instinctiv se dădură înapoi şi reporteriţele.
Numai cei de la SPP, bărbaţi căliţi în lupte, nu se clintiră de la locurile lor.
Se ivi, totuşi, o situaţie neprevăzută.
Ce trebuia să facă SPP-ista?
În scenariul acţiunii nu fusese prevăzută o asemenea situaţie.
SPP-istă, totuşi, duioasa îşi luă inima în dinţi şi o porni din nou către Obiectiv.
Obiectivul deveni brusc şi mai agresiv.
Se încordase, blana i se zbîrlise, şi în priviri îi apăruse licărul specific furiei.
Ce mai încolo şi încoace!
Era gata să sară la bătaie!
Cum însă lucrătoarea se oprise brusc, Obiectivul rămase pe loc, fără a-şi părăsi poziţia de pregătit pentru bătaie.
Situaţia era acum şi mai idioată ca înainte.
Cîine nu sărea să muşte.
Lucrătoarea n-avea nici un motiv să lase totul dracului şi s-o ia la fugă.
Cîinele prindea să mîrîie însă de cum făcea un pas spre el.
Analiştii militari din studiouri găsiră imediat imaginea în stare să explice situaţia.
E asemănătoare celei în care un ins a călcat pe o mină-capcană.
Nu mai poate nici înainta, nici da înapoi.
O televiziune de ştiri găsi imediat pe YouTube şi difuză secvenţa din filmul în care iubita lui Silvester Stalonne se trezeşte cu talpa picioruşului pe o mină-capcană.
Şi cît timp dură transmisia de la Casa Poporului difuză imaginea asta în buclă pînă îi aduse la exasperare pe telespectatori. Mulţi dintre ei sunară la redacţie cerînd ca tipa să sară dracului o dată în aer, că altfel vin ei şi devastează studioul, începînd de la intrare.
Situaţia asta imposibilă dură vreo zece minute, care părură tuturor mai ceva ca un an de zile.
Şefii televiziunilor sunară la SPP, interesîndu-se neliniştiţi cît mai durează echivocul, pentru că ei trebuie să dea publicitate.
Spre uşurarea generală, după ce lansă un lătrat sonor, maidanezul o luă încetul cu încetul, tacticos, spre ieşire.
Trecu prin filtrele de la intrare fără ca acesta să ticăie, ajunse în dreptul uşii şi, spre disperarea celor de la SPP, dădu impresia că vrea să se întoarcă.
Se întoarse cîţiva paşi şi, tocmai cînd toată lumea era convinsă că va reveni în hol, se răzgîndi brusc şi o luă spre scări în fugă.
Rămasă cu bucata de carne în mînă, lucrătoarea SPP stătu o clipă pe gînduri, întrebîndu-se ce să facă cu ea.
Hotărîndu-se, se îndreptă spre directorul Serviciului întrebîndu-i unde s-o depună.
Acesta ridică din umeri şi pe drept cuvînt, deoarece Procedurile SPP nu suflau nici un cuvînt despre asta.
Lucrătoarea scoase un şerveţel parfumat din poşetă, înfăşură în el bucata de carne, o puse în poşetă şi a o luă cu ea acasă.