Unul şi-a urcat găinile în nuc, după ce, în prealabil, le-a drogat cu diazepan, ca să nu cîrîie. Un altul le-a grămădit în cuşca cîinelui. Cînd or să apară controlorii la poartă, cîinele sare din cuşcă şi prinde să hămăie, sufocîndu-se de furie că nu i se dă voie să-i rupă în bucăţi. Chiar dacă le-ar trece prin cap controlorilor că păsările ar putea fi în fundul cuştii, cine să cuteze a se vîrî înăuntru? Echipelor de control le dau o mînă de ajutor puşti obraznici, desculţi şi ciufuliţi, care-i pîrăsc pe gospodari în privinţa ascunzişurilor. Fac asta pe gratis. De-al dracului!

Nu era după-amiază lăsată de Dumnezeu în care să nu vezi pe cîte unul tîrînd după el, pe şosea, un cărucior cu roţi de cauciuc (marea majoritate a bărbaţilor din Vintileasa lucrau la Combinatul de Utilaj Greu din Floreşti şi toate familiile satului aveau acum cărucioare lucrate pe furiş în timpul programului, din bare sustrase din secţie), în care se afla, prins cu sfoară, televizorul. Respectivul se oprea în Centru, unde o firmă şugubeaţă semnala că acolo funcţionează un Atelier de reparat televizoare. Ca o dovadă zdrobitoare a faptului că acolo se reparau televizoare şi nu —  să zicem —  amfore elene...

Părculeţ în toiul zilei. Pe un bolovan de lîngă coşul de gunoi o fată învaţă la Geografie. Citeşte de zor, dînd mărunt din buze, volumul doi din Emisferele Pămîntului. Doi lucrători de la Salubritate mută cu aplicaţie piesele pe tabla de şah aşezată pe un tomberon întors cu faţa în jos. Unul dintre ei ţine la subsuoară un căţel care nu are conştiinţă de sine. Pe banca din spatele bustului doarme un ins căruia i s-au furat bocancii. De jos, din pietriş, îl fixează curios un gînsac. A dat de el acolo absolut întîmplător şi se întreabă dacă să-l trezească sau nu pentru a-i comunica vestea proastă. Cele două W.C.-uri mobile respiră cu uşile larg deschise.

Gigi Toloacă îşi amenajase o grădină de legume dincoace de Vîrvănoaia, pe locul unei cărămidării scoase din circuit. Fusese ambiţia lui să desăvîrşească o grădină model. Nu se uitase la bani. Rîndurile de ardei graşi, roşii, ceapă, castraveţi, primeau apă printr-un sistem asemănător celui folosit de evrei în ţara lor secetoasă. Dintr-o uriaşă bilă argintie, cocoţată pe un podium de beton, apa se prăbuşea pe o ţeavă care se ramifica ulterior în mai multe ţevi înguste corespunzătoare fiecărui soi de legume. Un computer sofisticat de la baza schelei de beton repartiza fiecărei porţiuni de grădină cantitatea de apă prevăzută prin manualele de specialitate.

Restaurantul e de găsit într-un cartier liniştit al Bucureştilor. Una dintre acele oaze de verdeaţă şi mică-burghezie dintr-un oraş de blocuri şi de proletari. Grădiniţe cu viţă de vie, zarzavat şi pomi fructiferi servesc drept prefeţe la căsuţele cu un singur cat sau doar cu parter, din cărămidă roşie şi cu burlane pentru ca apa să se dea de-a dura în jos, fără să-şi spargă capul. Ca multe localuri din Bucureşti, proprietarul restaurantului n-a făcut altceva decât să-şi amenajeze casa pentru a o transforma în loc propice mâncatului şi băutului.

De vreo săptămînă, televiziunile de ştiri toacă de dimineaţa pînă seara senzaţionalul eveniment al sezonului: Gripa aviară. O găină suspectă de a avea gripă aviară s-a ivit în Firtăuţii din Deal, din Oltenia. Comandouri ale tuturor televiziunilor, inclusiv ale celor de teleshoping, s-au deplasat de urgenţă în satul cu pricina, pentru a înfăţişa naţiunii, în transmisie directă, găina asupra căreia se abătuse nenorocirea. Grămădiţi în faţa aparatelor, telespectatorii din întreaga ţară, unii aflaţi la serviciu, alţii, la domiciliu sau prin berării, au putut vedea o găină căreia i s-a pus pe loc un diagnostic fără posibilitatea de contrazicere: Ca o curcă beată.

Prin 1950, Vasilica Istrate din Vintileasa Deal a trecut printr-o mare cumpănă. Era cît pe-aci să fie judecată şi condamnată pentru tentativă de sabotare a campaniei de primăvară. Aşa cum avea să povestească mai tîrziu Gavrilă Istrate, tatăl Vasilicăi, în trenuleţul mixt Floreşti-Vidra, unui tînăr prozator interesat de „obsedantul deceniu”, în acel an, Vasilica făcu prostia să-i dea atenţie lui Florea Natijaru, tractoristul venit în sat de la SMT Floreşti pe timpul campaniei de primăvară.

Vasile Mardare, patronul postului TV Canalu Unu, vrea să mă vadă. Ne ştim destul de vag. Pe vremea cînd făceam gazetărie, m-a trimis directorul ziarului să-l dau în gît. Vasile Mardare refuza să mai plătească taxa de protecţie şi, cum zicea Bossul (aşa-i spun toţi directorului), trebuia să primească un semnal. Chestia cu semnalul nu era a lui. O folosea primul ministru şi noi, cei din redacţie, o preluasem, folosind-o în bătaie de joc. Cînd unul dintre noi punea ochii pe vreo piţipoancă, toţi ceilalţi îi ziceau să n-o mai aburească atîta, să-i zică de-a dreptul, hai să ţi-o trag!

Jos, la parter, pe dreapta şi pe stînga, se desfășoară o galerie cu buticuri scumpe, intimidînd călătorul mai ceva decît nişte expoziţii de artă futuristă. Nu intră nimeni. Înăuntru, stinghere, în mijlocul lucrurilor de lux, vînzătoarele îşi fac unghiile. Deși n-au nevoie. poate fi de nici un ajutor. Habar n-are de o altă limbă decît cea vorbită la Fălticeni, de unde a ajuns la Bucureşti şi, chiar dacă ar şti, tot nu s-ar grăbi să-l îndrume. Totul în înfăţişarea distinsei te îndeamnă să nu cumperi nimic.

Şcoala elementară din Clipiceşti s-a pomenit peste noapte cu un computer ultraperformant, unic în ţară şi, deci, rîvnit de Centrul de fizică a Pămîntului de la Măgurele, de SRI şi chiar de Administraţia prezidenţială. Compania Sidelco din Suedia, una dintre cele mai cunoscute în lume în domeniul forării calotei polare, a trebuit să-şi înlocuiască în totalitate computerele vechi, cu altele noi, corespunzătoare progresului tehnico-ştiinţific. rarea noilor computere n-a constituit o problemă pentru companie. Cu un profit de 50%, compania îşi putea permite să cumpere şi o sondă spaţială, d-apoi nişte computere.