O broșură din Uniunea Sovietică. Aseară, profitînd de lehamitea de a urmări știrile (dezvăluirile despre procurorii gunoaie sînt litanii inutile, cîtă vreme nu devin poziții oficiale ale unui partid parlamentar), mă apuc de materialele trase la xerox de la BAR. Paginile din presa lui 1941 mă confirmă în teza că Biserica Ortodoxă Română a fost implicată pînă-n gît în Războiul Sfînt. Patriarhul Nicodim trage un Cult al Conducătorului de stă tămîia în loc! Vine rîndul Broșurii din octombrie 1944 Adevărul despre Biserică în Uniunea Sovietică.
Un material bogat pus la dispoziţia propagandei şi agitaţiei pentru a fi folosit la înfăţişarea „trecutului negru” îl constituie operele clasicilor literaturii române, mai precis, fragmente din aceste opere, dintre cele care pot trece drept concretizări ale temei: Viaţa grea în regimul burghezo-moşieresc.Clasicii nu ajung însă pentru nevoile campaniei de educare a maselor muncitoare în spiritul a ceea ce s-ar numi Ura faţă de regimul burghezo-moşieresc, acum dispărut. Mai întîi, pentru că textele sînt prea literare, depărtate, aşadar, de simplitatea cerută de folosirea literaturii în scopuri agitatorice.
Ce avea Arghezi cu clerul? Constat la fiecare nouă lectură din Publicistica lui Arghezi că momentele de apogeu sînt cele în care e luat la refec clerul. Ce o fi avut Arghezi cu clerul din România rămîne pentru mine un mister, nedezlegat nici de explicațiile biografice. În postură de fan al textului, al scrierii, nu pot decît să salut această înverșunare, deseori depășind hotarele normalului. Din ea, din această înverșunare, au apărut rînduri geniale precum cele de mai jos: „E spătos ca o turlă de biserică, găunoasă pe dinlăuntru, solemn ca un monolit, grandios ca un cavou.
Dacă în România, prin presa năpîrlită se vorbește de teroriști, nu de puține ori cu nuanțele cerute de trecerea Securității în administrarea Armatei ( 24 decembrie 1989), ca de exemplu precizarea că luptă doar anumite unități, create special de Nicolae Ceaușescu, în exterior se impune imaginea unui război civil. Deosebit de active înainte de 22 decembrie 1989, Radio Europa Liberă și Vocea Americii, posturi cu influență uriașă în România, sînt neglijate de către cercetătorii Evenimentelor petrecute după Căderea lui Ceaușescu.
Aspirațiile pămîntești ale lui Liviu Rebreanu. Lucrez la partea de săptămînal a cristoiublog.ro, amînată pentru luni, deoarece duminica am pierdut-o cu gazetăria ieftină. Pentru Eseuri am ales la întîmplare, dintr-un Caiet, textul despre Arghezi care îi vine în ajutor lui Liviu Rebreanu. Pus de Maniu director la Teatrul Național din București, în noiembrie 1928, după venirea la putere a țărăniștilor, scriitorul e atacat din toate părțile. Arghezi, pe care-l suspectez a fi avut vreun interes la Național, îi ia apărarea. De data asta agitînd spada pamfletului împotriva celor care-l contestau pe Rebreanu.
Cu ce se ocupă scriitorii români. Nicolae Ceaușescu a plecat cu elicopterul, sau ca să fim mai exacți, a fost evacuat din sediul CC. Toate agențiile de presă planetare transmit știrea incredibilă: Atotputernicul Nicolae Ceaușescu a căzut! La TVR, Mircea Dinescu și Ion Caramitru transmit Poporului prăbușirea Regimului. Cu se ocupă scriitorii români, suflet din sufletul neamului lor, cum spunea Poetul în chip oratoric? Scrie Teodor Brateș în primul volum al Trilogiei sale despre decembrie 1989...
Valeriu Pănoiu, autor al unei cărți despre rolul astrologiei în Istorie (am tresărit la așa ceva, deoarece mi-am amintit de Împăratul roman, Tiberius, care nu făcea o mișcare fără să-și consulte astrologul), a insistat în discuția de la CristoiuTv din 15 iulie 2020 pe boala românilor de a avea convingeri ferme, pe care trebuie să le spună și celorlalți. De acest lucru m-am convins și eu vizionînd înregistrarea așa-zisei Revoluții române în direct. Aveam transcrierea din cartea lui Mihai Tatulici.
Istoricii aplecaţi asupra Domniei lui Cuza sînt de acord că începutul prăbuşirii a fost ruptura de Mihail Kogălniceanu. Lovitura de stat din 2 mai 1864 a fost dată în complicitate cu acest mare om politic. După Lovitură, se trece la elaborarea de legi pe bandă rulantă. Aşa cum spune însuşi Cuza în Mesajul din 6 decembrie 1864, „ceea ce nu s-a făcut în 5 ani s-a făcut acum în 5 luni“. Uriaşa „productivitate pe tărîmul legiferării“, cum subtil ironic zice A.D. Xenopol în a sa Istorie, ar fi fost imposibilă fără M. Kogălniceanu în fruntea Guvernului.
Istoria – marele prozator. Tacitus despre cum se dezmăța Messalina, cea de a treia nevastă a împăratului Claudiu:„Cît despre Messalina, mai dezlănțuită în plăceri ca niciodată, dădea un fel de serbare care închipuia culesul viei. Toamna fiind în toi, teascurile erau apăsate cu putere, căzile se umpleau dînd pe dinafară, și femei, încinse cu piei de animale, dănțuiau ca bacantele cînd aduc un sacrificiu sau sînt cuprinse de delir. Însăși Messalina, cu părul despletit și agitînd tirsul, și alături de ea Silius, încununat cu iederă și încălțat cu coturni, dădeau din cap în ritmul dansului, pe cînd în jurul lor hăuleau un cor nerușinat.
În drum spre șezătoarea TV. Duminică seara, tropa-tropa către emisiunea săptămînală. Deopotrivă grăbit, deopotrivă conştient că e un nou prilej de a pierde timpul. Chiar la momentul şezătoarei noastre la B1 TV, pe alte posturi, vreo cinci, se întîmplă şezători asemănătoare. Cu un public paralizat în organul numit spirit critic. Opiniile sunt aceleaşi ca valoare, diferite însă după pitoresc. Un personaj analfabet funcțional are mult mai mult succes decît un profesor de Drept Constituţional la un talk-show despre imunitatea parlamentară. Lucru explicabil. Profesorul e plicticos.