Istoria – marele prozator. Tacitus despre cum se dezmăța Messalina, cea de a treia nevastă a împăratului Claudiu:
„Cît despre Messalina, mai dezlănțuită în plăceri ca niciodată, dădea un fel de serbare care închipuia culesul viei. Toamna fiind în toi, teascurile erau apăsate cu putere, căzile se umpleau dînd pe dinafară, și femei, încinse cu piei de animale, dănțuiau ca bacantele cînd aduc un sacrificiu sau sînt cuprinse de delir. Însăși Messalina, cu părul despletit și agitînd tirsul, și alături de ea Silius, încununat cu iederă și încălțat cu coturni, dădeau din cap în ritmul dansului, pe cînd în jurul lor hăuleau un cor nerușinat. Se zice că Vettius Valens, urcîndu-se în joacă în vîrful unui copac foarte înalt și întrebat ce vede, a răspuns că vine o furtună grozavă de la Ostia, fie că i se părea într-adevăr așa, fie că o vorbă aruncată la întîmplare a devenit apoi prevestire.”
Despre represiunea care a urmat căderii lui Seianus:
„S-a hotărît după aceea să se ia măsuri împotriva celorlalți copii ai lui Seianus, deși mînia poporului se stingea, și cei mai mulți se mulțumiseră cu execuțiile de mai înainte. Ca urmare, sînt duși la temniță un băiat, care-și dădea seama ce-l aștepta, și o fetiță atît de neștiutoare, încît întreba mereu ce greșeală făcuse și unde era dusă, spunînd că nu mai face altădată și că poate să fie bătută cu nuiaua pentru copii. Istoricii acestei epoci spun că, deoarece se credea că e nemaipomenit ca o fecioară să fie pedepsită cu pedeapsă triumvirală, ea a fost violată de călău în preajma funiei; apoi acești copii de vîrstă fragedă au fost strangulați, iar corpurile lor, aruncate în Gemonii.”
*
Profitînd de babalicismul Autocraților. Stînd în picioare la ușa Recoltări de la Sanador (mi-am luat inima în dinți și m-am sculat de dimineață pentru ca, înainte de BAR, să-mi fac analizele de sînge, cerute de doctoriță încă de prin martie, pentru a vedea de ce-mi amorțesc picioarele cînd stau mai mult pe scaun), citesc din varianta electronică a cărții Tibere, de Emmanuel Lyasse, apărută la Tallandier în 2013. O viziune modernă, ca să nu spun de azi, asupra lui Tiberiu, noua mea pasiune de studiu, luînd locul Căderii Constantinopolelui. În jur balamucul de la Recepția unei policlinici cu plată, dimineața, cînd tot bolnavul se grăbește să-și găsească leacul. E o coadă pe trei rînduri. Fătucele din spatele scîndurii geluite nu mai contenesc cu forfotitul. Nu sînt clienți doar pentru Recoltări sau mai precis doar pentru a plăti Recoltările de sînge. Stînd la coada numărul doi, am văzut o durdulie (gen fund mare, pofticioasă de baclavale), achitînd un cearșaf de analize. Din cînd în cînd ușa Recoltărilor se deschide și o jună sau un june strigă numele celui care i-a venit rîndul. Dinăuntru ies tipi și tipe în stări dependente de reacția la vederea sîngelui propriu umplînd pe rînd tuburile scurte, din sticlă, grație ciocului subțire al seringii înfipt în venă. Ultimul, din cîte și-a dat seama ochiul meu stîng, cuprinzînd și altceva decît textul de pe I pad, s-a dus direct la toaletă.
Citesc primele rînduri ale eseului despre Tiberiu. În timp ce în jur dă din coadă prezentul, eu sînt cu o mare parte a ființei în Roma de după moartea lui Octavian Augustus. Observ și în cazul Marelui August implicarea în istorie a Elenei Ceaușescu. Femeile romane, mai ales cele din vremea Imperiului, par o variantă avant la lettre a Elenei Ceaușescu din ultimii ani ai lui Nicolae Ceaușescu. Asemene Elenei Ceaușescu, ele profită de babalicismul Autocraților pentru a-și rezolva interesele din bătălia pentru Putere. Livia, nevasta lui Augustus, trage sforile pentru a-l face succesor pe Tiberius, deși Bătrînul i-ar vrea pe alții. Toți acești alții sînt lichidați de Livia. Claudius devine sclavul Iuliei, care de altfel îl și otrăvește. Ca și Elena Ceaușescu, femeile romane se implicau în bătălia politică prin două mijloace:
– Influențarea soțului, care pe măsura înaintării în vîrstă și în autocratism, devine tot mai dependent de nevastă. Nicolae Ceaușescu ajunge la cheremul Elenei Ceaușescu din clipa în care suspiciunea îl lovește ca o apoplexie a lucidității. Crede doar în nevastă, cea care i se pare deasupra oricărei bănuieli și cea care-l cunoaște foarte bine în slăbiciunile cruciale.
– Crearea unui cerc al ei de slujbași, un cerc propriu cu care intervine în treburile regimului fără ca soțul să știe. Ca și Elena Ceaușescu, femeile romane au o camarilă solidă, prin intermediul căreia își satisface propriile interese.
Ion Traian Ștefănescu, întrebat de mine despre Elena Ceaușescu (în memoriile sale Elena Ceaușescu e piaza rea a lui Nicolae Ceaușescu), mi-a dezvăluit cele trei mari aspecte ale personalității Tovarășei:
- a. O înspăimîntătoare sete de putere.
- b. O răutate funciară, des întîlnită la oameni mici.
- c. O viclenie tipic feminină.
E de mirare că nevestele ajung să conducă Imperii?
Nu.
Dacă ne gîndim la mania lor de a fi stăpînele casei și ale bărbatului în materie de treburi familiale, pofta de a conduce și Imperiul apare logică. Ce mi-e casa, ce mi-e Imperiul?