Pentru a desluși condițiile de apariție ale articolului «Blestemata burghezie»?! publicat de Stelian Popescu în Universul din 17 februarie 1941, trebuie să văd în ce număr din Porunca Vremii a fost tipărită nota cu care polemizează directorul ziarului. Într-un soi de prefață e citat un text din Porunca Vremii, joi 12 a. c. Cum adică 12 a.c. - îmi spun? Porunca Vremii a mai apărut după Rebeliune? Internetul nu mă ajută. Porunca Vremii nu se bucură de prea multe amănunte.
Scrie Ion Hudiţă în Jurnalul său politic despre cei care l-au împins pe Carol al II-lea la lovitura de stat din 10/11 februarie 1938: „Toţi cei căzuţi în alegeri, furioşi pe sufragiul universal şi nedorind să se resemneze sau să meargă pe drumul drept, au tăbărît acum pe rege şi-l îndeamnă la dictatură (…).” Observaţia e transcrisă în Jurnal pe 3 februarie 1938. Venerabilul ţărănist avea informaţii sigure, multe provenind chiar din interiorul Camarilei. Lumea politică interbelică era o vastă cumetrie. Nu de puţine ori un politician avea amici, ba chiar şi naşi, fini, nepoţi în tabăra adversă.
Prin folderele de eseuri găsesc rupt dintr-o carte a lui Nae Ionescu un citat despre deosebirea dintre omul de reflexie și omul de acțiune: „Iar ceea ce de obicei numim noi un om inteligent e mai degrabă contrariul unui om de acţiune. Inteligenţa este prin natura ei o facţiune analitică, ea despică realităţile şi pe cele pentru şi pe cele contra. Ba fiind, inteligenţa pune frîne gestului, le poate păzi de eroare şi e insucces, dar în acelaşi timp, poate acţiona inhibitiv, cum se întîmplă de fapt” (Nae Ionescu, Roza vînturilor, Editura Cultura Naţională).
Un interviu dat de Patriarhul Nicodim publicației Graiul Nou, Ziar al Direcțiunii Politice a Grupului de Trupe ale Armatei Roșii (din România, desigur), mă îndrumă spre colecția acestui ziar. E o publicație în format mare – P IV, îi spun bibliotecarii – iscălit de nume rusești. Sînt probabil ruși vorbitori de limbă română. Țelul publicației îl reprezintă cultivarea relațiilor de amiciție româno-ruse. L-aș putea plasa, din acest punct de vedere, la capitolul Ofensiva de răsturnare a imaginii. Prin paginile de cultură, prin reportajele din URSS, prin ținerea la zi a cititorului cu evenimentele din Uniunea Sovietică, ziarul se înscrie în ceea ce se numește, după 23 august 1944, Cunoașterea adevărului despre URSS.
După ce mă așez în pat pentru a citi înainte de căderea în somn, îmi vine ideea de a scrie ceva despre brusca mea pasiune față de varianta de Sud a Campaniei din Est. De fapt, îmi vine de la hotărîrea de a citi și documentele din volumul Românii în Crimeea. Mă ridic din pat, merg în birou, și bat la iuțeală pe calculator Pentru Diario, la aplicația Evernote, cea descărcată pe toate dispozitivele mele și prin urmare oferind prilej de lectură în orice moment:
Tocmai cînd mă pregăteam de îmbarcare pentru Sicilia, primesc un telefon de la editura Mica Valahie. Am comandat pe site-ul editurii, mai mult la plezneală decît convins că voi primi răspuns, volumul VI al Stenogramelor ședințelor Consiliului de Miniștri: Guvernarea Ion Antonescu, blestematul volum, cumpărat, cred, dar pe care nu-l găsesc în biblioteca de acasă, potrivit zicalei cu acul în carul cu fîn, acul fiind cartea, iar fînul, zăpăceala de cărți din apartament.
La Librăria din Mall de la Focșani dau peste două volume vîrîte în țiplă (niciodată n-o să înțeleg năzbîtia cu țipla, întîlnită, de regulă, la cărțile porno, pentru ca clientul să nu se consume răsfoind cartea fără s-o cumpere), făcînd imposibilă frunzărirea, moment cheie al primului contact cu o carte. Alcătuiesc Istoria românilor din Dacia Traiană de A. D. Xenopol, partea întîia și a doua a Istoriei perioadei medievale. Pe coperta primului volum e scrisă cifra 2. Dar primul volum, primul volum unde e?
Mă întreabă mulți: Ce v-a apucat de cercetați atît faptele și vorbele lui Nicolae Ceaușescu între 17-22 decembrie 1989? Vă pierdeți timpul cu întîmplări de acum 32 de ani, în timp ce întîmplările prezente se îmbulzesc să fie deslușite în tîlcurile lor ascunse. Nu pierd de loc timpul – le răspund. Tot ceea ce s-a întîmplat cu Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989 constituie o colosală lecție de Istorie, pusă la dispoziție, pe gratis, tuturor politicienilor de ieri, de azi și de mîine. Pentru că mai toate cercetările au fost din perspectiva Străzii – a celor care voiau să-l răstoarne pe Nicolae Ceaușescu...
Am lăsat serialul Dosarele X și m-am apucat de Divizia Berlin, serialul de pe HBO. De unde mi-a venit? Dintr-una din seri, cînd am dat pe HBO peste episodul nu știu cît din Sezonul 2. Mare lucru n-am înțeles, după cum era de așteptat din urmărirea unui episod din Sezonul 2 al unui serial despre care nu știam mare lucru. hotare e primejdioasă pentru siluetă prin tentațiile culinare de la tot pasul, dar și prin nevoia bizară de a face lucruri inutile – am realizat că-mi trebuie un serial palpitant, cu multe suspansuri, imprevizibilități, ca să uit că dau din picioare la bicicleta medicală.
După Sir Alvin Toffler din Șocul viitorului, în viaţa omului modern perindarea obiectelor, locurilor, oamenilor e mult mai rapidă ca altădată. Cu alte cuvinte, omul modern nu se mai leagă de nimic. Sentimentalisme de genul „casa mea dragă”, „locul în care m-am născut”, „cărţile mele” vor trece într-o desuetudine ridicol-înduioşătoare, asemenea jurămintelor focoase ale junilor primi de prin 1924-1929. E firesc, atunci, să ne punem întrebarea: Dar cu memoria scriitorului cum rămîne? Căci noi, oamenii tradiţionali asta ştim din cărţile noastre tradiţionale, cărți de care – lipsiţi de orice simţ al ridicolului – ne simţim legaţi pînă la înduioşare: