Finalul cărții lui Arthur Conte, Ialta sau împărțirea lumii, apărută în 1964 la Editura Robert Lafont și dedicată lui Roosevelt, se vrea o demonstrație a naivității președintelui SUA, făcut vinovat de imensele cîștiguri ale lui Stalin. Arthur Conte se înscrie astfel între acei istorici pentru care Ialta, Potsdam, momentele de împărțire și reîmpărțire a lumii, au fost niște confruntări între oameni. Stalin, Roosevelt, Churchill, la Ialta și Stalin, Attlee, Truman, la Postdam au stat față în față la aceeași masă ca șefi de state, dar și ca oameni.
Fierarul Dej. Dacă tot am terminat cartea despre Capitularea fără condiții impusă de Aliați țărilor supuse Germaniei e musai să mă apuc de altceva. Şovăi un timp dacă să încep Revoluţia de ghips, cartea pe care i-am promis lui Viorel Domenico că o voi prezenta vineri la Tîrg, şi unul dintre volumele despre Mareşal. Aleg în cele din urmă „«Procesul» Mareşalului Antonescu” de Ioan Dan sau Dan Ioan, jurist militar. Din Cuvîntul înainte îmi dau seama că autorul a avut la dispoziţie doar varianta oficială a Procesului din mai 1946.
Mai zilele trecute, la conferinţa de presă de la Cotroceni, domnul Ion Iliescu s-a pronunţat împotriva a ceea ce domnia sa a numit reabilitarea lui Ion Antonescu. Că o anumită parte a presei (cu excepţia României Libere) n-a reacţionat prompt la această provocare prezidenţială, e perfect explicabil. Deşi adversară a domnului Ion Iliescu, ea s-a ferit să puncteze. Motivul? În ridicola dispută Antonescu – Regele Mihai, o anumită parte a presei luptă împotriva primului. Surprinzător a fost însă un alt lucru: presa naţionalistă a tăcut hoţeşte.
Continui să parcurg cele două ziare mari ale vremii – Universul și Curentul – pentru a desluși un timp mai puțin studiat – cel al României de după Rebeliunea legionară pînă la 22 iunie 941, cînd izbucnește Războiul. Istoricii s-au concentrat asupra Războiului Sfînt. Numai că , înaintea acestuia, a fost o vreme în care Generalul Antonescu, devenit stăpîn absolut al României prin lichidarea Mișcării Legionare, singura forță care-l concura, pentru că partidele istorice se sleiseră de mult timp, se angajase în construirea unei Românii potrivit propriului Proiect de țară.
De mai mulți ani țin zilnic un Jurnal al vieții mele intelectuale, intitulat Zig-Zag prin gîndurile lui Cristoiu. Academician Nicolae Noica, directorul Bibliotecii Academiei, e unul dintre personajele importante ale acestui Jurnal. Atît ca autor de cărți, cît și ca director al BAR. Uneori ca interlocutor la dialoguri TV. Din multele gînduri inspirate de Nicolae Noica redau mai jos cîteva, într-un text dedicat împlinirii de către Domnia sa a vîrstei de 80 de ani.Nicolae Noica, fostul ministru, convertit la ipostaza de cel mai mare specialist al nostru în Istoria construcțiilor...
În campaniile duse după decembrie 1989 împotriva Parlamentului s-au invocat, deseori, discuţiile aiurea, definite prin scandalul uriaş provocat de o chestie măruntă. E un specific al Parlamentului din postdecembrism? Nici vorbă. Se întîlneşte şi la Parlamentele din întreaga Istorie a României, văzute azi ca mult superioare Parlamentelor postdecembriste. În februarie 1881, Parlamentul României Mici e dominat de majoritatea Liberală. Fusese ales în 25 mai 1879 şi avea să dureze pînă în 2 mai 1883. Reporter parlamentar, I.L. Caragiale publică în Timpul relatări pline de haz de la şedinţă.
Contribuția presei la tîmpirea poporului. Lectură din Caragiale, cu creionul în mână. Obişnuita trezire din picoteala inspiraţiei, făcând-o să crape de ciudă la textele de geniu ale altora. Inevitabil, ajung la schiţa 25 de minute. Conţinutul e ştiut aproape pe de rost de la şcoală. De puţini, desigur, dat fiind că pe măsura trecerii timpului numărul celor ce-şi amintesc a fi fost la şcoală se face tot mai mic. Îl găsim sintetizat de însuşi Caragiale: „Vodă şi Doamna, plecînd în străinătate, trebuie să se oprească douăzeci şi cinci de minute în gara din marginea orăşelului Z...”. Proza a apărut în Constituţionalul din 8/20 august 1889. Vodă şi Doamna sînt Carol I şi Regina Elisabeta.
Puțină lume știe că la un moment dat am creat și condus o revistă pentru adolescenți - Salut. Patron, dar și membru al conducerii, era marele actor George Mihăiță. La revistă George Mihăiță a ținut o rubrică de imens succes: Nimeni nu e singur. Dintre scrisorile primite și comentate, George Mihăiță a strîns într-o carte pe cele mai interesante. Reproduc aici prefața mea la cartea lui George Mihăiță, Dramele adolescenților. Nimeni nu e singur, culegere de corespondențe din Salut cu adolescenți cu probleme. Cartea a apărut la Editura CD Press. Clubul UNESCO – adolescenții, în 2002, intitulată George Mihăiță a ținut locul la mii de tați:
Intrigat de impresia că am mai văzut citatul din Beda în varianta din Istoria ilustrată a Angliei, caut în Folderul Posibile eseuri. La Eseuri de tipar descopăr acest text, care vorbește fără echivoc de lectura cărții lui George Macaulay Trevelyan. Cînd și cum am citit-o? Am cumpărat-o și deci mai am un exemplar în biblioteca de acasă? „Atît în Istoria Angliei de André Maurois, cît şi în Istoria ilustrată a Angliei de G.M. Trevelyan, dau peste un citat dintr-un soi de cronicar al Marii Britanii din epoca regatelor anglo-saxone, Beda Venerabilis, călugăr trăitor între 672-735.
Volumul Monumente medievale din Bucovina îmi semnalează, venind vorba de biserica Arbore din satul Arbore (pe care din nefericire n-am văzut-o) că pîrcălabul Luca Arbore a fost decapitat din ordinul lui Ștefăniță Vodă. Despre Luca Arbore am citit în Frații Jderi: „Jupînul pîrcalab Luca Arbore chemase la poruncă schimburile de străji ale nopţii. De ani şi de ani era tihnă la Neamţu, domnia sa schimbase rînduiala moale a răposatului pîrcalab Albu. Căci ostaşul şi cetatea trebuie să fie în orice clipă gata. De la hotarul unguresc nu sînt decît puţine ceasuri de cale; într o noapte poate descăleca o oaste sub Cetate.