Am strîns și am trimis la dactilografiat materialele despre Nalcik. S-au dezvălui deja, fără să le transcriu, și ideile principale ale articolului de pe cristoiublog.ro. Campania din Est numără multe cuceriri de localități renumite: Odesa, Sevastopol, Rostov, Simferopol, Dalnik. Nici una nu mi se pare însă de senzaționalismul orașului Nalcik, din Caucaz. Potrivit datelor, Nalcik e perla Caucazului de azi.
După cum era de așteptat, hotărîrea de a adăuga eseurilor deja publicate prin reviste alte două, unul despre Psihoza teroristă, altul despre chipul teroristului în presa năpîrlită, m-a aruncat în nenorocirea căreia i-aș spune N-o să mai termin niciodată această carte. Cu acribia-mi blestemată, m-am apucat să citesc și să recitesc tot ce am așezat pe rafturile de cărți despre Evenimentele din decembrie. Numai că fiecare carte parcursă, chiar și doar pentru a verifica un citat sau o sursă, a stîrnit noi și noi gînduri, noi și noi preocupări.
Aprilie 2018. Criza din Siria m-a șocat prin iuțeala cu care s-a ajuns la o intervenție militară, fără a se mai proceda la tradiționala comedie a consultării democratice a Parlamentelor. Mi-am amintit imediat de credința istoricilor că Primul Război Mondial putea fi preîntîmpinat, dar că un mecanism fatal a dus la un Măcel pe care nimeni nu și-l dorea și la o Prăbușire a Vechii Ordini care a înghițit și pe cîțiva dintre declanșatorii Conflagrației: Țarul Nicolae al II-lea, Kaiserul Wilhelm.
Stenograma ședinței Guvernului din 14 iulie 1941, de sub conducerea lui Mihai Antonescu, Stenogramă publicată în volumul IV al seriei Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri, Guvernarea Ion Antonescu, iulie-septembrie 1941, ne dezvăluie un eveniment al României reale despre care se știu azi puține lucruri: Asasinarea lui Horia Codreanu, fratele Căpitanului. Despre această întîmplare tragică scrie Valeriu Anania în Memorii, publicate la Polirom în 2008:
Confratele mai tînăr, Mihai Cistelican și-a pus în cap să descopere și să strîngă într-un volum scrierile mele de tinerețe, risipite prin gazete moarte și înmormîntate, fără salve de tun, în depozitele bibliotecilor. Nu știu dacă va reuși să publice editorial producția strînsă printr-o grea muncă de arhivar. Știu însă că nu încetează să mă surprindă trimițîndu-mi articole publicate de mine pe vremuri și evident uitate (de mine, că de alții nu mai vorbesc). Mai demult mi-a trimis următorul e-mail:
Căutînd prin folderul cu Note de călătorie textul Germania – în căutarea fisurii, pentru a-l lipi la însemnările pe aceeași temă din noul voiaj, descopăr c-am mai fost în această parte a Germaniei, pe vremea cînd era RFG. Fragmentele despre Dusseldorf, Bonn, Koln îmi atrag atenția c-am fost în partea de Germanie în care am călătorit în vara lui 2017. Cînd am fost? Anul mi-l amintesc cu aproximație. Cred c-a fost 1975, pe vremea Vieții studențești. O fotografie pe care n-am uitat-o, înfățișîndu-mă într-un grup din care făcea parte și Dumitru Tinu, confirmă ipoteza.
Despre Tezaurul de la Moscova noi am avut pînă acum doar perspectiva dată de documentele din arhivele românești. Cartea lui Ilie Schipor DESTINUL TEZAURULUI ROMÂNIEI. – Argumente din arhivele ruse, editura Oscar Print, 2021 – surprinde prin perspectiva inedită, dată de exploatarea arhivelor rusești. Așa se explică absența din carte, atît din studiu, cît și din documente, a afacerii Tezaurului pînă la plecarea trenului spre Moscova, din noaptea de 15 decembrie 1916, ora 3,30. Ce reușește cartea lui Ilie Schipor? O spune autorul în Prefață:
Cine a spus că Americanii văd globul altfel decît împărțit de ei cu o altă Putere? În Memoriile sale, apărute la Paris în 1997 sub titlul Mémoires, Mihail Gorbaciov dezvăluie presiunile făcute asupra sa de George H.W. Bush, președintele american, la Malta ca să-l potolească pe Castro. De parcă Fidel Castro ar fi fost pudelul Jupînului Gorbaciov: „Americanii supravegheau atent poziția noastră cu privire la America Centrală și George Bush a hotărît să-i consacre una dintre întîlnirile în tête-à-tête.
La 2 iunie 1922, moare la Roma Take Ionescu. Personalitate de prim rang a României atît în varianta de Românie Mică, dinainte de Unire, cît și în varianta de Românie Mare, de după Unire, poreclită și ea Cea Mare, Take Ionescu e bocit de întreaga presă. Face excepție Contimporanul, prin tableta Take Ionescu, semnată de Ion Vinea pe 5 iunie 1922. E puțin spus că autorul scoate limba la zicerea Despre morți numai de bine. Textul trebuie pus sub învățătura Despre morți numai rău. O violență pamfletară mai greu de imaginat chiar și cînd ar fi fost vorba de un om viu, d-apoi de unul mort:
Luni, 11 ianuarie 1993, în cadrul ciclului de emisiuni, Veniți cu noi pe programul doi, Mihai Tatulici și Marina Almășan au dezbătut sub titlul Umorul la români răspunsul la întrebarea De ce rîd românii. Am participat la emisiune alături de Mircea Dinescu, George Stanca, George Pruteanu, Ștefan Cazimir, Mihai Ispirescu, Mircea Sântimbreanu, Ion I. Brătianu, Liviu Mihaiu, Doru Bușcu și Mircea Toma. Printre altele s-au dezbătut și reportajele realizate pe stradă de Marina Almășan și Viorel Gaiță în care românii au fost puși în fața unor situații absurde.