Prin Legea adoptată de Parlament în unanimitate, s-a înființat profesia de avocat al animalelor. Acesta poate reprezenta în instanță clienți precum oi, capre, vaci, curci, cai, care depun plîngeri împotriva stăpînilor pentru rele tratamente.
Aceeași Lege prevede sancțiuni severe pentru infracțiunile comise de oameni față de animale, inclusiv față de cele sălbatice. Dacă-i spui unui cîine Marș de aici! și acesta depune plîngere penală împotriva ta, riști să te pricopsești cu o amendă contravențională strașnică. Animalul poate cere și despăgubiri morale.
*
Se lucrează de zor la un Plan de măsuri pentru a asigura protecția poștașilor care lucrează în zonele rurale din Munți. Cei care duc pensiile, victime în ultimul timp al unor atacuri din partea urșilor, în numele unei pretinse taxe de protecție, vor fi însoțiți de polițiști înarmați. Dacă merg singuri, vor fi dotați cu GPS-uri, astfel încît să poată fi reperați în orice moment de un satelit NASA, închiriat în acest scop.
*
Sînt, aşadar, doi. Fraţi. Cîine şi căţea. Impropriu zis, deoarece sunt pui, nişte căţelandri. Alcătuiesc un cuplu interesant. El e Masculul, Şeful, Conducătorul şi, prin asta, Deşteptul. Ea e Femeia, Supusă şi, prin asta, Naiva. El are iniţiativa. Cînd El o ia hai-hui pe stradă, depărtîndu-se de poartă, Ea îl urmează, fără să se întrebe dacă e bine sau nu. Cînd cineva le aruncă de mîncare, El se repede şi pune laba pe halca cea mai mare. După ce o duce înăuntru, punînd-o la adăpost, se întoarce şi ia şi bucata partenerii. Ea nu se supără. Îl priveşte cu ochi nedumeriţi, de proastă simpatică.
Nu le-a spus nimeni ce să facă. Sunt absolut liberi, ca păsările cerului la care se repede prosteşte, să le înhaţe cu laba. Instinctul de cîini îşi spune însă cuvîntul. Astfel că El a decis cu de la sine putere să păzească poarta. Poarta e un fel de-a spune. E vorba de o spărtură în gard, prin care se strecoară muncitorii de pe şantier. Cînd cineva străin dă să intre, El sare într-o parte şi se pune pe lătrat. Cum e mic, nu îndrăzneşte să se repeadă. Îşi exprimă indignarea în chip exclusiv oral. Latră aşa, întruna, un lătrat harnic, mai mult ostentativ decît eficient, pînă cînd străinul se depărtează suficient de tare ca să nu-l mai audă.
Pe stradă trec în sus şi-n jos fel de fel de inşi. Pe unii, cei doi îi latră. La alţii, nu catadicsesc nici măcar să ridice capul de pe asfaltul fierbinte. Latră şi cînd trec alţi cîini. Pe cei mai mici îi latră cu simpatie. Cei mai mari îi fac să se sufoce de furie.
Complexe de neputincioşi!
*
Pe poteca de lîngă fost muche, rasă cu excavatorul pe vremea lui Ceauşescu, în prezent loc de grajd pentru unul din Vintileasa Deal, urcă anevoie Gelu Afloriţei, un bătrîn de 70 de ani, ducînd în spinare o cuşcă de cîine.
A cumpărat-o de la Floreşti şi-a adus-o cu o ocazie (o dubiţă care mergea în munţi după un transport de păpădii), pentru a se încadra în normele UE de păstrare a cîinilor cu stăpîn.
*
Scandal mare pe la trei noaptea. Miki a rămas înăuntru. Nu ştiu cum s-a întîmplat, dar acum l-a apucat nebunia să iasă. Locul pe unde s-a gîndit c-ar putea să ajungă dincolo, în stradă, e strîmt. Miki nu ştie asta. Nu dispune de capacitatea umană de evaluare. Astfel că, vîrît pînă la jumătate pe sub gard, se trezeşte deodată prins la mijloc. Dă să meargă mai departe. Nu reuşeşte decît să se înţepenească mai tare. Disperat scurmă cu labele din faţă pămîntul ostil, care-i face-n ciudă. Dă atunci să se întoarcă. Nu poate. Scurmă degeaba cu labele dinapoi. Din motive care-mi scapă, găseşte de cuviinţă să latre cît mai energic. Stînd pe trotuar, soră-sa începe să latre şi ea. Latră amîndoi ca proştii, de se trezeşte întreg cartierul.
*
A doua zi, mergînd în Oraș, pentru a-mi face norma de dat din picioare, iau niște mezel, ca să-l dau pisoiului. Cînd s-o iau la stînga, pentru a ajunge în spatele blocului, unde-și duc veacul mîțele, dau de pisoiul negru, întins în șănțuleț. E poziția în care stau mîțele moarte.
A murit între timp?
L-a lovit vreo mașină?
Mai mult ca sigur. Nu altfel se explică șederea sa în șanț. Cineva milos, văzîndu-l în mijlocul străzii, l-a luat și l-a pus în șanț.
Mi se rupe inima.
Nu merg mai departe cu scrisul.
Aceste însemnări se vor umoristice și nu tragice.
Dacă aș merge mai departe ar trebui să-mi dea lacrimile.
În spatele blocului e doar pisica albă cea care-și exprimase ieri revolta că pisoiul negru va beneficia și de porția ei. Îi dau ei și porția pisoiului mort. Nu cred că și-a dorit ca pisoiul să moară, pentru a nu o concura. Dacă ar fi om i-aș spune că tovarășul ei de spațiu a murit. Și aș lăsa să se înțeleagă veninos că i-a dorit moartea. Și atunci pisica nici nu s-ar atinge de mîncare. Ar rupe-o la fugă spre locul unde zace pisoiul. Și l-ar boci prea tare ca să n-o suspectez de ipocrizie.