În iarba bătrînă a ogrăzii, crescută scurt, dar viguros, viţelul, cîinele şi pisoiul se bucură de o libertate neaşteptată. Cîinelui i s-a dat drumul în cinstea copiilor veniţi de la Bucureşti. Stă de regulă atît de strîns lipit de cuşcă, încît ai impresia că se va spînzura la un moment dat. Slobozit, nu mai ştie cum să-şi exprime slugărnicia faţă de eliberatori. E ca un poet famelic mituit de un bogătaş. Se dă cu burta-n sus indecent, schelălăie leşinător, o rupe la fugă pe neaşteptate şi aleargă încolo şi-ncoace, fără un itinerariu precis, după care revine la picioarele eliberatorilor şi se aşează cu botul pe labe, într-o poziţie clar inspirată din cărţile de citire. Şi viţelului i s-a dat drumul tot acum. Şi tot în scopuri demonstrative. Şi el are tresăriri descumpănitoare, mai ceva ca un personaj ros de complexe dintr-un roman de Dostoievski. Stă cît stă, fixîndu-te cu o privire tîmpă. În căutarea unei comparaţii, îţi dai seama că nu există decît una: O privire ca de viţel! Şi, deodată, cînd nu te aştepţi, sare în sus, o rupe la fugă, se opreşte brusc, frînînd pe picioarele din faţă, stă o clipă, ca şi cum s-ar gîndi, şi iar se pune pe alergat. Reuşeşte în cele din urmă să clatine serios butoiul de sub streaşină, aşezat acolo ca să-i cadă în gură apa de ploaie. E pedepsit cu o vargă zdravănă şi, ceea ce-i mai rău, cu legatul la loc. Pisoiul nu-i de-al casei. A răsărit de sub poartă. La început s-a oprit. Amintindu-şi însă de zicala Curiozitatea omoară pisica, a înaintat pînă la scara joasă, din trei trepte, a casei bătrîneşti. Cîinele l-a luat în colimator. Se apropie hotărît pînă la cîţiva centimetri de el. Pisoiul e mic, mic de tot, şi, mai ales, jigărit. Vorba aia: Jigărit ca un pisoi. Cîinele o să-l facă praf. Te pregăteşti să-i sari în ajutor. Ai şi luat deja un retevei. La apariţia cîinelui, pisoiul se face arc, îşi ridică coada, asemenea unui steag de luptă, şi-i arde o labă peste bot. Pentru orice eventualitate, se dă niţel înapoi, ca să-şi ia avînt, şi-l scuipă. Cîinele se retrage, descumpănit de agresivitatea celuilalt. Iar cînd se trezeşte scuipat, îşi pierde cumpătul de-a binelea şi o tuleşte, schelălăind. Din ţarcul de lîngă gard, cocoşul îşi vede de-ale lui. Înalţă gîtul, îşi scoate pieptul în faţă şi bătînd din aripi zgomotos, slobozeşte un cucurigu victorios. Ca un candidat la Preşedinţie anunţat cîştigător de toate exit-pool-urile.
*
Ghiţă Bodrîngă, din Valea de sub Deal, şi-a vopsit vaca în dungi orizontale, ca să pară zebră.
Celor care observă că zebra n-are coarne, Ghiţă Bodrîngă le răspunde că e vorba de o mutaţie genetică.
De pe urma toanei sale (l-a apucat chestia cu zebra într-o zi cînd neavînd ce face, deoarece nu mai avea serviciu de vreo cîţiva ani, şedea pe scări şi se uita la vacă, întrebîndu-se cum poate fi atît de proastă o fiinţă a Domnului), s-a gîndit să scoată şi ceva parale.
A pus deasupra gardului dincolo de care rumega vaca to bucată de tablă cu înscrisul Grădina Zoologică, Bodrîngă cel Mijlociu şi a plantat de-a lungul şoselei judeţene, spre disperarea primarului, panouri în cuprinsul cărora o zebră declara, graţie unei bule ieşind din bot, Am fost vacă pe vremuri , acum nu mai sînt, şi se puse pe aşteptat vizitatorii.
În afara unor fetişcane de la Fundaţia Patru lăbuţe şi o codiţă, care au protestat împotriva relelor tratamente la care fusese supusă vacă, stînd cîteva zile în faţa porţii sale şi mugind deznădăjduite, pe post de viţici, Grădina zoologică nu aduse nici un străin pe meleagurile localităţii Valea de sub Deal.
Pînă la urmă, Ghiţă Bodrîngă se văzu obligat să dea jos dungile de zebră.
Vaca-zebră lăsă indiferenți pe turiştii de pe întreaga planetă .
Trimise un e-mail la Rotterdam.
I se răspunsese că turiştii olandezi ar vrea să viziteze o vacă-vacă, de zebră fiind sătui pînă peste cap), dar, colac peste pupăză, vaca încetă să mai dea lapte, pe cale de a deveni, prin adaptare, chiar zebră pur şi simplu.
*
Căldura, înghesuiala dar şi stresul, potrivit specialiştilor în Psihologia bovinelor, şi-au spus cuvîntul la Expoziţia naţională Să intrăm în Europa şi cu vacile.
O vacă a leşinat pur şi simplu.
În cădere l-a lovit pe unul dintre organizatori, care, de altfel, a şi fost prins sub trupul greu al victimei.
Medicii veterinari de la faţa locului s-au trezit într-o mare încurcătură.
Veniseră la Expoziţie convocaţi de organizatori, pentru a da un prim ajutor vacii.
Se ivise însă acum cazul organizatorului de sub vacă, leşinat şi el.
Statutul medicilor veterinari nu spunea nimic despre ce-ar trebui să facă medicul veterinar în astfel de împrejurări.
Din această încurcătură îi scoase pînă la urmă viaţa.
Pentru salvarea omului de sub vacă trebuia trezită din leşin, mai întîi, vaca.
Medicii se precipitară asupra ei.
După ce vaca se ridică în picioare, de parcă nu i s-ar fi întîmplat nimic, și prinse să rumege, veni rîndul omului să fie scos din leşin.
Cu aceleaşi mijloace ca şi în cazul vacii.