Deşi nici o firmă nu-mi sare în ajutor, nimeresc pînă la urmă sediul televiziunii.
Plouă cu găleata.
Am lăsat maşina parcată lîngă trotuar, nu departe de poarta căzută într-o rînă, ca de gospodărie de ins ocupat cu băutura, şi, punîndu-mi pe cap dosarul cu documente pe post de umbrelă, am rupt-o la fugă pînă la prima treaptă a scării, apărată de ploi printr-o streaşină de plexiglas.
E opt seara.
Peste curte, peste clădire, peste copacii din Parcul lîngă care se află sediul televiziunii, stăruie tăcerea tipică ploilor cu găleata.
Oamenii stau închişi în case, uitîndu-se pe fereastră, cînd nu se uită la televizor, să vadă Buletinul Meteo. Cei prinşi de revărsarea din cer aleargă încolo şi-ncoace în căutarea unui adăpost temporar, aşteptînd să mai stea ploaia.
Împing uşa prevăzută cu o bilă de alamă pe post de mîner. Nu fără o anume şovăială. Dar dacă ar trebui trasă? Este deja pregătit sufleteşte să te corectezi. Renunţînd să mai împingi, tragi de bilă spre tine.
Pe dreapta, o cutie cu geamuri improvizată din bucăţi de placaj. La mişcarea uşii, din cutie scoate capul un ins cu şapcă. Nu pare nici tulburat, nici surprins, nici măcar deranjat, îndeplineşte în chip automat o obligaţie de serviciu.
Habar n-are unde e televiziunea Floarea Florilor. De fapt, habar n-are nici dacă în hardughia asta funcţionează ceva numit televiziune.
Explicabil.
Păzeşte o clădire cu 10 etaje. Fiecare etaj are zeci de instituţii cam o instituţie la o încăpere.
Becul din tavan, spînzurînd într-un cablu, dă semne de agonie.
Lumina galbenă din filament se întrerupe din cînd în cînd, făcîndu-te să tresari nervos.
Un dulău cu capul mare doarme încolăcit chiar în mijlocul holului.
Ca să trec de el, trebuie să-l sar. Întorc spre şepcălie o privire întrebătoare cît pe-aici să fie deznădăjduită.
– Săriţi peste el, nu muşcă! mă îndeamnă respectivul.
Fac exact ce-mi spune, încercînd un exerciţiu de căprioară în nădragi. Dulăul nici măcar n-a ridicat capul, ca să vadă cine şi de zboară peste el.
Şapcaliul şi-a amintit.
La etajul trei e o televiziune.
Apoi apasă pe butonul liftului.
De sus, coboară într-un cor de scîrţîituri reumatice o cutie. Dau grilajul la o parte ca să păşesc înăuntru. Miroase a urină de cîine.
Apăs pe butonul cu numărul trei, nu înainte de a-mi face cruce.
Mă las în mîinile tale, Dumnezeule!