Restaurantul e de găsit într-un cartier liniştit al Bucureştilor. Una dintre acele oaze de verdeaţă şi mică-burghezie dintr-un oraş de blocuri şi de proletari. Grădiniţe cu viţă de vie, zarzavat şi pomi fructiferi servesc drept prefeţe la căsuţele cu un singur cat sau doar cu parter, din cărămidă roşie şi cu burlane pentru ca apa să se dea de-a dura în jos, fără să-şi spargă capul.
Ca multe localuri din Bucureşti, proprietarul restaurantului n-a făcut altceva decât să-şi amenajeze casa pentru a o transforma în loc propice mâncatului şi băutului. El şi nevastă-sa şi-au lăsat doar o singură cameră, în spate, care le serveşte deopotrivă de sufragerie, dormitor şi birou.
Printr-o nepoată care lucrează la TVR, Traian Ciuciulete, care şi-a împrumutat localului numele, zicându-i Traianus, a aranjat ca de aici să se transmită în direct o emisiune culturală. Costă, desigur, televiziunea – car de reportaj deplasat până aici, reflectoare, consum de energie electrică – , dar cum e vorba de banii statului, nimeni nu s-a gândit la asta. Astfel că în această dimineaţă de duminică atmosfera liniştită, aşezată, a străzii pavate, marcate de arbori la locul lor, responsabili, e făcută ţăndări de freamătul muncii televizionistice. Dintr-un soi de autobuz coboară prin săritură directă, de oameni obişnuiţi cu aşa ceva, inşi cu şepci de jocheu şi mestecători de gumă. Înăuntru, câteva monitoare albastre se lasă urmărite de o femeie scundă, cu trăsături bărbăteşti. Dintr-un alt vehicul pornesc spre aşezământ mai multe cabluri alandala, ca nişte şiroaie de sânge negru scurse din burdihanul maşinii. Duduitul unui electromotor îţi risipeşte din start orice presupunere fantezistă. E vorba de generatorul de energie electrică pentru reflectoarele dinăuntru.
Sala de mese a devenit studio. Pe podele şerpuiesc cabluri. În debara s-a amenajat machiajul. Din cele patru colţuri ale încăperii cască gura la cei ce vorbesc reflectoare cu pălăria dată pe ceafă.
Chiar dacă întrerupt pentru a-şi da culturii obolul, restaurantul îşi vede de ale lui. Clienţii se interesează dacă ar putea cumpăra o masă pentru diseară. Fac asta la telefon. Şi telefonul, lăsat pe o măsuţă, tresare într-un ţârâit strident. Talk-show-ul a ajuns cu dezbaterea la structura versificaţiei în opera lui Lamartine. Doi domni serioşi, în care scop şi-au pus papion şi două doamne în bluziţă, dar cu sutien, deoarece ele sunt femei de cultură, nu femei de stradă, se contrazic ferm, dar fără violențe verbale. De atâta intelectualism, aerul s-a rarefiat. Până şi mirosul de chiftele, venind dinspre bucătărie, stă pe gânduri dacă să dea buzna în sală. În această atmosferă, ţârâie telefonul. Ceva neînchipuit de bădărănesc. Ca un ins ce ar râgâi în timp ce gazda, o doamnă gingaşă într-o splendidă rochie de seară, ridică paharul de şampanie pentru a toasta. Un ospătar, transformat pentru transmisie în regizor de platou, se năpusteşte spre telefon, înşfacă receptorul, îl ridică şi-l trânteşte scurt. Ca şi cum i-ar arde unuia un pumn ca să-i tuflească căciula.
Producătoarea ţine cură de slăbire după o reţetă dintr-o revistă de specialitate. E pofticioasă. În consecinţă, orice tentaţie ivită în cale o dezechilibrează dramatic. Mirosurile dinspre bucătărie o înnebunesc. Potrivit regimului trebuie să consume zilnic o anumită cantitate de calorii. Limitată, desigur. Azi dimineaţă a făcut prostia să mănânce dublu de cât era programat. Astfel, pentru a nu încălca regimul, trebuie să se mulţumească diseară doar cu un măr. Mirosurile o înnebunesc nu atât pentru că îi e foame (asta i se întâmplă tot timpul), ci pentru că nu s-a putut stăpâni dimineață, şi şi-a cheltuit porţia de diseară. Gândul că diseară, când îşi lăsa de obicei ceva de mâncare mai consistent, va avea în faţă, pe masă, doar un măr o scoate din sărite.
Astfel că ţârâitul telefonului o aduce într-o stare vecină cu nebunia. Pe ospătari nu-şi poate descărca furia. Au obţinut cu greu contractul ăsta şi, la o adică, patronul se poate supăra şi-l poate rupe. Secvenţa trebuie reluată. Domnii şi doamnele de la masă acceptă cu bucurie. Sunt pentru prima dată la televiziune şi ar fi în stare de orice să apară pe post. Fiecare şi-a programat pentru duminica viitoare, pe la prânz, o mică petrecere acasă, în care urmează să vadă împreună emisiunea împreună cu oaspeții. Întreruperea nu-i deranjează.
– Reluăm de la capăt, bate din palme producătoarea, o dată trecută isteria iniţială.
– Reluăm! zice moderatorul, un tânăr intelectual şi el debutant la TVR. A scris şi publicat câteva cărţi care zac în librării, deoarece n-a vrut să le schimbe titlul, cum dorea editura, atât de fericit că are emisiune la TV încât ar sta şi-n cap numai să nu fie suspendată. Se gândeşte cum îl vor privi cei întâlniţi pe străduţa care duce la tramvai de la blocul muncitoresc în care stă. Intelectualii o iau de la capăt. Nu le e prea uşor. Simt o oarecare stânjeneală să repete aidoma ce-au zis înainte. O fac, totuşi. Câteva minute mai târziu, producătoarea irupe pe platou. – Reluăm secvenţa! Unuia dintre operatori i-a sunat mobilul, pe care a uitat să-l închidă. Moderatorul zâmbeşte stânjenit. Intelectualii se fac palizi la faţă. Simt că nu vor mai putea spune nici măcar primul cuvânt din fraza de care s-au săturat mai ceva ca de un medicament luat pe stomacul gol, fără apă. Reiau dezbaterea de unde au lăsat-o. De acolo de unde au început să se certe în chestiunea structurii.
Numai că acum, după ce s-au certat de două ori cam cu aceleaşi cuvinte, nu mai au nici un chef. Secvenţa iese ca dracu. Producătoarei îi vine să moară de ciudă. Se gândeşte deja la ironiile noii şefe, chiar de la prima întâlnire, că emisiunea asta e o prostie.
După poticnirea asta, dezbaterea curge lin, fără probleme, dar şi fără interes. Moderatorul e în al nouălea cer. Mai are un pic şi scapă nevătămat. Producătoarea s-a prăbuşit pe un scaun şi nu vrea să mai ştie de nimic. Prin bezna din jur, licăreşte ca o luminiţă de la capătul tunelului o decizie luată pe neaşteptate:
De cum se termină nenorocirea asta, se duce repede în bucătărie şi înşfacă un castron de chiftele. Oricum, nu mai are niciun rost să ţină regim. Ce folos că va fi subţire când va fi o producătoare fără emisiune!
Dinspre bucătărie curge acum un miros ascuţit de usturoi. Pe unul dintre intelectuali îl ia cu leşin. A fost atât de emoţionat de emisiunea asta că n-a mâncat nimic de azi dimineaţă. – Trebuie să rezist! îşi spune în gând, în timp ce moderatorul îi adresează o întrebare. N-apucă să răspundă. Îl cuprinde leșinul. Se prăbuşeşte lat pe podele. Moderatorul a sfeclit-o. Ospătarii dau năvală, speriaţi.
Producătoarea e în al nouălea cer.
– Ai înregistrat?! îl întreabă pe operator.
– Am înregistrat, şefa! îi răspunde acesta, continuând să mestece guma.
– Un leşin în direct, asta da lovitură!