Prin 1950, Vasilica Istrate din Vintileasa Deal a trecut printr-o mare cumpănă. Era cît pe-aci să fie judecată şi condamnată pentru tentativă de sabotare a campaniei de primăvară. Aşa cum avea să povestească mai tîrziu Gavrilă Istrate, tatăl Vasilicăi, în trenuleţul mixt Floreşti-Vidra, unui tînăr prozator interesat de „obsedantul deceniu”, în acel an, Vasilica făcu prostia să-i dea atenţie lui Florea Natijaru, tractoristul venit în sat de la SMT Floreşti pe timpul campaniei de primăvară. Era singurul tractorist venit de la SMT Floreşti în cadrul a ceea ce un articol, care şedea de anul trecut la Gazeta de stradă a comunei, numea Ajutorul necrupeţit al clasei muncitoare din Floreşti, dat ţărănimii muncitoare din Vintileasa. Adusese cu el un tractor uriaş, cît un camion, cu roţi butucănoase şi o caroserie orgolioasă, un tractor pe care-l puteai întîlni pe toate afişele campaniei de primăvară, fie dînd harnic din roţi către un viitor care se confunda cu orizontul, fie năpustindu-se vijelios asupra unor chiaburi burtoși, care fugeau din calea lui la vale, către marginea afişului, fără să ştie că vor cădea în golul uriaş de dincolo de marginea cartonului şi-şi vor rupe gîtul. Era singur, dar în reportajele ziarului regional „Drum nou” trecea drept harnica brigadă de tractoare Vintileasa. De dimineaţa pînă seara, Florea Natijaru, care se afla în întrecere cu peste o sută tractorişti din toată ţara, îşi îmbrăca costumul şi se ducea la Gavrilă Istrate unde juca tabinet pînă noaptea tîrziu. Pe la unsprezece, cînd deja Vasilica Istrate vîslea cu braţele ei albe şi vînjoase prin apa dulce a somnului, Florea Natijaru se ridica şi pleca. Ajuns la gazdă, se dezbrăca, îşi punea pantalonii sub saltea, să facă dungă, şi, oftînd, se culca. A doua zi, se scula dis-de-dimineaţă, cînd nici nu se lumina încă bine, şi se apuca să răspundă chemărilor la întrecere primite din toate colţurile ţării. Desculţ, numai în izmene, tîrîind baierele dintr-o parte într-alta a camerei, aprindea lampa, şi la lumina pîlpîind în sticla cenuşie, se apuca de scris. Scria aşa mult timp, pînă pe la prînz, mişcînd peniţa tacticos în sus şi-n jos, împungînd cu ciocul de oţel în călimara primită ca premiu la concursul „Cel mai bun prieten al lui Pavel Korceaghin” şi curăţîndu-i vîrful de cîte o scamă. Pe la prînz, ca de obicei, primea scrisorile de la cei cu care era în întrecere. Concura, cum scria ziarul regional la rubrica „De pe frontul întrecerii”, cu peste o sută de tractorişti din toată ţara, dar numărul lor creştea neîncetat, căci la două-trei zile se pomenea cu cîte o nouă provocare la întrecere pe o nouă temă. Scrisorile le citea Florea Natijaru tot în camera luată cu chirie. De astă dată îşi punea ochelarii, o pereche de ochelari legaţi cu sîrmă, apoi ieşea în curte şi îşi trecea tacticos cu litere rotunde, gospodăreşti, rezultatele întrecerii din acea zi pe un uriaş panou din curte pe care-l vizitau pionerii din sat în cadrul orelor de Constituţie. Erau, e drept, şi zile cînd mergea la cîmp, dar aici nu făcea prea mare lucru. Cu fiecare din cei o sută şi mai bine de concurenţi se întrecea pe o temă absolut diferită. Cu unul, cine ara mai mult pe timp de noapte, cu farurile stinse, pentru a face economie de combustibil, cu altul, cine dă gata mai multe hectare fără să coboare de pe tractor. Cu un tractorist din Sighetul-Marmaţiei, care îi trimisese o chemare provocatoare, se afla în întrecere pe tema celei mai lustruite caroserii, şi cu altul, din Podul Iloaiei, care-şi punea scrisoarea la cutie tocmai la Iaşi – să nu-l vadă chiaburii şi să-l saboteze – pe tema celei mai frumoase gazete satirice. Cele mai multe întreceri se excludeau între ele şi, în consecinţă, ajungînd la cîmp, lui Florea Natijaru nu-i rămînea decît să se urce pe tractor şi să stea acolo pînă seara nemîncat. (Printre altele, se afla într-o întrecere cu tema: Cine economiseşte mai multe mişcări în timp ce te afli pe tractor). Tot venind să joace tabinet, Florea Natijaru se îndrăgosti de Vasilica Istrate, fata lui Gavrilă Istrate. De fapt, se îndrăgostise e mult spus. Dacă l-ar fi întrebat cineva ce simte, ar fi răspuns că simte o mare plăcere să-i stea în cale şi s-o încurce, în timp ce trebăluia. Seara, de exemplu, cînd juca tabinet cu Gavrilă Istrate, îl lovea o nevoie irezistibilă să se ridice şi să treacă în bucătărie, să se învîrtă pe lîngă plita la care trebăluia harnica Vasilica, să bage degetul în laptele pus la fiert şi să-l lingă, să ridice capacul oalei în care sfîrîiau jumările, ferindu-se să nu-l stropească untura încinsă, de fiecare dată atingînd-o uşor cu umărul pe Vasilica şi de fiecare dată murmurînd, fericit, Pardon! Și deseori aşa făcea, profita de faptul că Gavrilă Istrate, pe care în fiecare primăvară îl mînca piciorul de lemn, spunea că-l înşelaseră cei de la Sfat, cînd i-l dăduseră, îi dăduseră unul dintr-un lot de picioare de lemn refuzate la export, pentru că nervul lemnului nu fusese omorît şi în fiecare primăvară dădea să-i iasă mugurii, şi-n consecinţă producea mîncărimi, şi se ridica de la masa acoperită cu muşama şi îşi făcea de lucru prin bucătărie, visînd fericit la vremea cînd se va putea apropia de plită, apoi se întorcea înăuntru cu un gol în suflet, răzbunîndu-se pe cărţile soioase pe care le trîntea cu putere pe masa acoperită cu muşama.
Furios pe el însuşi, începu să vină pe la Gavrilă Istrate şi în timpul zilei. Oamenii aveau însă treabă. Gavrilă Istrate tăia lemne, nevastă-sa prăjea jumări, iar Vasilica curăţa nişte ştiuleţi. Oamenii n-aveau timp de Florea Natijaru, şi acesta şedea ore întregi pe patul din bucătărie, fără să-l bage cineva în seamă, urmărind pe toţi cei din casă cu un zîmbet entuziast şi strălucitor, dînd dreptate la toată lumea, rîzînd zgomotos cînd Gavrilă Istrate făcea cîte-o glumă. Deseori, Vasilica sau maică-sa aveau nevoie de cîte ceva din lada patului, el se ridica atunci, tot numai un zîmbet, trăgîndu-se deoparte, apoi cînd femeia termina, se aşeza la loc. Astfel, încetul cu încetul, tânărul tractorist uită definitiv de cele peste o sută de întreceri în care se afla, şi încetul cu încetul, începu să piardă, rînd pe rînd, întrecerile. Pierdu şi întrecerea economisirii combustibilului şi întrecerea celor cinci sute de kilometri fără reparaţii şi cea a anvelopelor recondiţionate. Cînd, alarmat, raionul se sesiză, tînărul tractorist, spre ruşinea întregului SMT Floreşti, se afla pe ultimul loc în toate întrecerile în care se avântase la început cu atîta putere.
Chemat la direcţiune, avu o comportare ciudată. Cu toate eforturile directorului, care începu prin a vorbi despre întrecerea socialistă şi sfîrşi prin a bate cu pumnul în masă, nu reuşiră să scoată altceva de la el decît un mormăit. Îl satirizaseră la gazeta de perete a SMT-ului „Ghimpele roşu”, dar el se opri o clipă în faţa caricaturii care îl înfăţişa abia ţinîndu-se de marginile de jos ale întrecerii, apoi trecu mai departe fără să spună nimic. Nimeni nu ar fi găsit explicaţia dacă la un moment dat n-ar fi apărut într-un ziar central un editorial despre faptul că fetele de chiabur, mai frumoase dinadins decît cele ale ţăranilor săraci şi mijlocaşi, îi fac pe unii tineri slab pregătiţi politic să se îndrăgostească de ele.
Vasilica Istrate se număra printre fetele de chiaburi.