Potrivit ghidurilor, graniţa dintre limbile vorbite în Elveţia e cea dintre brînzeturi. Zona francofonă produce sortimentul Gruyere, zona germanofonă şvaiţerul Emmentaler. Intelectualii călători prin Ţara Cantoanelor vor fi de altă părere. Graniţa dintre limbile vorbite e graniţa dintre Le Matin şi Blick, cele două ziare populare ale Elveţiei. De ziarul Le Matin dai prin toate cafenelele din Geneva. Tabloidul ăsta de treabă, diferit de cele britanice, deosebit de agresive, poate fi văzut în poala călătorilor cu trenul pînă la Biel (în germană), Bienne (în franceză). De aici începe limba germană. Distingi asta din ordinea limbilor în care sînt anunţate staţiile următoare
La Memorialul 1815, dedicat Bătăliei de la Waterloo, poți ajunge cu mașina pe mai multe artere de circulație. Pe Ro (șoseaua de centură a Bruxellesului), pe N5, șoseaua Charleroi – Bruxelles, sau invers, dacă vii dinspre Capitala Belgiei, Bruxelles – Charleroi. Indiferent de unde ai veni mai mult decît indicatoarele, mai mult decît GPS-ul, îți e de mare ajutor imaginea, distinsă de departe, a ceea ce se numește Butte du Lion (Colina Leului sau, mă rog, Dîmbul Leului). E o colină artificială situată lîngă Memorialul 1815, complexul muzeal dedicat Bătăliei de la Waterloo, în comuna Braine-l’Alleud.
Cardiff, Țara Galilor. Mergînd pe High Street, spre Cardiff Castle, pe dreapta îmi atrage atenția o arcadă sub care scrie în engleză și în welsh: Cardiff 1891 Cardiff Market Marchnad Market Caerdydd. Ca de obicei dau fuga la Marele Învățător al Popoarelor de turiști care sunt ghidurile, toate variantele lor: tipărite și online. Car cu mine, în tașcă, o baniță de ghiduri, pliante. Lor li se adaugă ghidurile de pe Kindle. Ghidurile despre Cardiff, ba chiar și cele despre Țara Galilor, se întrec în cîntări înălțate Pieței. Cînd termini de citit unul, freamăți ca un cal înainte de a porni în cursă.
Broșura locală Aix-la-Chapelle en un coup dʼoeil plasează Muzeul Internațional al Jurnalului (Internationales Zeitunghsmuseum) pe locul 8, în clasamentul obiectivelor care trebuie vizitate. Cît de cît onorabil, dacă ne gîndim că pînă la trecerea în anonimat mai sînt cinci obiective. Ce spune broșura despre Muzeu: „Găzduit într-o casă de locuit impresionantă din secolul al XV-lea Internaționales Zeitungsmuseum propune una dintre cele actuale și mai instructive prezentări ale universului mediatic internațional al secolului al XX-lea.
Ca să aibe cine să mă îndrume îndeaproape, dictatorial, după cum am mai scris, peste tot în călătoria din Germania am cumpărat ghiduri. Cît mai multe ghiduri, firește. Asta deoarece, deși abordează aceeași realitate, ghidurile diferă între ele, mai ales în privința amănuntelor secundare, ținînd de realitatea de dincolo de principalele obiective turistice. În cazul noii călătorii s-a ivit și faptul, deloc secundar, că la locurile popasului ghidurile într-altă limbă decît germana se găseau destul de rar. Limba preferată era engleza. La Köln însă, poate și pentru că orașului i se spune și Cologne, am descoperit multe ghiduri în franceză.
Într-o dimineaţă de vară pripită, am ajuns cu ghidul Romei, luat drept stea călăuzitoare, în Basilica Sfîntul Petru în lanţuri. Nimic deosebit de alte zeci, sute de biserici occidentale. Afişe care te avertizează că trebuie să ai o ţinută decentă. Inscripţii care te duc spre diferite colțuri de interes turistic. Basilica adăposteşte celebra statuie Moise a lui Michelangelo. Ghidul, pe care l-am cumpărat de la un chioșc, susținea că: „Toţi vin în această biserică pentru a admira pe Moise, gigantesca statuie a lui Michelangelo, o operă faimoasă, reprezentînd apogeul grandorii atinse de marele autor.
Am scris în mai multe rînduri despre Exploatarea turistică a trecutului. Și am ținut să denunț crunta inegalitate dintre țări la acest capitol. Se poate compara Italia în materie de trecut cu Elveția? Ca să dau un exemplu. Trecutului mai mult sau mai puţin îndepărtat îi aparţin însă şi tradiţiile. Cu diferitele sale concretizări: tradiţiile locale, regionale şi naţionale. Călătorul în străinătate poartă cu sine, chiar de la trecerea graniţei autohtone, convingerea că ţara spre care se îndreaptă diferă fundamental de a lui.
Dimineaţă de decembrie japonez, adică subţire primăvăratec, pe imensa esplanadă a Palatului Imperial din Tokyo. Vine spre noi un grup uriaş de bărbaţi, avînd în frunte o cetăţeancă purtătoare de steag alb. Nu, nu e vorba de un batalion al armatei japoneze care ni se predă, ci de un grup turistic alcătuit din veterani ai războiului din Pacific. Costumaţi, împovăraţi de tinichelele decoraţiilor, ei dau fuga-fuguţa după ţinătoarea steagului: Ghida. Această imagine a unor inşi mai mult sau mai puţin domni, urmînd supuşi un tînăr sau o tînără, o întîlnești în toate locurile celebre din lume. Variantele ei diferă după moment. La Palatul Imperial din Tokyo, grupul o urma pe ghidă în drumul către autocar.
„Le Guide de Routard“, secţia Provence, susţine că „pe quai de Belge, la începutul lui Canabiere, în fiecare dimineaţă, de la ora 8, se instalează celebra piaţă de Peşte“.Ediţia pe care am cumpărat-o eu (chiar de la Marsilia) e datată 2013. Nici o suspiciune, aşadar, c-ar fi vorbit de o apariţie depăşită. Încredinţat că tot ce se scrie se mănîncă, m-am dus la faţa locului cîteva dimineţi la rînd. Piaţa de peşte nu era prea departe de hotelul meu. Cam la vreo 500-600 de metri. Porneam per pedes apostolorum pe la 9 dimineaţa. Străbăteam în pas energic cheiul Vechiului Port. Pe yahturi, trebăluiala era în toi.
Timp de vreun deceniu, ori de cîte ori ajungeam în Găgești-Deal, n-apucam să închid porțile, după intrarea cu mașina, că și vedeam în mijlocul ogrăzii, o pisică despre care nici acum, cînd nu mai apare, deoarece a murit, nu știu a cui e. Va fi fost acolo, în mijlocul ogrăzii, cînd am trecut cu mașina pentru a o parca mai încolo? Dacă da, nu s-a temut idioata, c-o s-o calc? – Nu! îmi spune cineva, priceput la mîțe, cînd îi destănui dilema, pentru că nu știu dacă știi, dacă nu, ți-o spun eu: Curiozitatea omoară pisica. Eu aș adăuga, din propria-mi experiență izvorît: Curiozitatea poate să omoare și omul.