„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Waterloo – cea mai rentabilă Înfrîngere din Istoria Lumii

La Memorialul 1815, dedicat Bătăliei de la Waterloo, poți ajunge cu mașina pe mai multe artere de circulație.

Pe Ro (șoseaua de centură a Bruxellesului), pe N5, șoseaua Charleroi – Bruxelles, sau invers, dacă vii dinspre Capitala Belgiei, Bruxelles – Charleroi.

Indiferent de unde ai veni mai mult decît indicatoarele, mai mult decît GPS-ul, îți e de mare ajutor imaginea, distinsă de departe, a ceea ce se numește Butte du Lion (Colina Leului sau, mă rog, Dîmbul Leului).

E o colină artificială situată lîngă Memorialul 1815, complexul muzeal dedicat Bătăliei de la Waterloo, în comuna Braine-l’Alleud.

Un primar belgian dă în judecată Ghidul Michelin

Fie și de la coșmarul numit Bacalaureat, românii îl știu pe Leonida Condeescu, primarul Mizilului din celebra schiță a lui Caragiale O zi solemnă.
Chiar din primele rînduri se scrie despre primarul Leonida Condeescu:

„Ce a făcut Leonida Condeescu pentru urbea lui este imposibil de descris pe larg într-un cadru atît de strîmt. Mă voi mărgini prin urmare a consemna, în liniamentele generale, unele din faptele sale cele mai importante, al căror mobil a fost totdeauna dorința fierbinte de a afirma importanța Mizilului de a grăbi ridicarea Mizilului, de a ridica înflorirea Mizilului”.

Urmează înfățișarea obiectivelor asumate de Leonida Condeescu sub semnul visului din tinerețe:
„Un Mizil mare”.

Transformarea Mizilului în capitală de județ, strămutarea la Mizil a episcopiei de Buzău, sau măcar a Facultății de Medicină din Iași, construirea unui teatru național.

Cum proiectelor sale li se opun fel de fel de instituții, neobositul Leonida Condeescu cere o audiență la Rege (Carol I) pentru a se plînge că, în timp ce „tot s-a făcut pentru alte orașe, pentru Mizil, nimic!”

Premierul, căruia Suveranul, plăcut impresionat de ardoarea lui Leonida, îi vorbește „despre Mizil și despre Leonida”,expediazăîn derizoriu zbaterea primarului, menționînd că Leonida „ține să se facă, cu orice preț și cît se poate mai iute din urbea sa măcar un port de mare”.

Procedeul prin care Caragiale pune sub semnul ridicolului lupta lui Leonida Condeescu e simplu.
La vremea respectivă Mizilul era un tîrgușor prăpădit, un loc pe care chiar mult mai tîrziu, în anii interbelici, Geo Bogza, încîntat de schița lui Caragiale, îl definește drept locul în care nu se întîmplă nimic.

Obiectivele pentru care se zbate primarul sunt astfel alese încît să treacă absurde în inutilitatea lor exemplară.

Sub acest semn, al ironiei, stă finalul schiței, care justifică titlul:
Leonida Condeescu se dă de ceasul morții ca Expresul București – Berlin via Breslau să oprească la Mizil.

După un an întreg de alergătură, de stăruință, de protestări de amenințări, un an de neliniște, de neodihnă, de luptă eroică, Leonida Condeescu repurtează o victorie strălucită:
Expresul oprește la Mizil.

Momentul primei opriri devine, în telegrama trimisă primarului Breslau de primarul Mizilului „O zi solemnă”.

Într-un eseu publicat în volumul „Un pesimist la sfîrșit de mileniu” am încercat să-l reabilitez pe Leonida Condeescu.

Ca și Cetățeanul Turmentat – scriam eu, observînd că Turmentatul nu se lasă pînă nu votează, ceea ce mărturisește o conștiință civică aparte– Leonida Condeescu e victima românismului cu care Caragiale abordează realitățile.

Din punct de vedere occidental – scriam – Leonida Condeescu e un primar de excepție prin zbaterea lui pentru ca Mizilul să se afirme, să înflorească, să se dezvolte.

Caragiale a scris despre realitățile din România Mică. În plus, Caragiale a murit de mult. Prin urmare, el n-are cum să mai scrie despre un primar real, din 2014 și nu din România, ci din Belgia, infinit mai ardent decît Leonida Condeescu în lupta pentru afirmarea localității al cărei edil e:
Braine-lʼAlleud, Belgia.

Primarul a dat în judecată ghidul Michelin pentru ceea ce el a denunțat „o serie de erori geografice și istorice din ghid, la Capitolul Bătălia de la Waterloo, și care aduc prejudicii comunei noastre”.

Pe scurt e vorba despre faptul că în ghidul Michelin e trecut drept loc al bătăliei Waterloo și nu Braine-lʼAlleud.

Bătălia asumată de primar nu poate fi înțeleasă dacă nu se ține cont de un adevăr comercial indubitabil:
Bătălia de la Waterloo e cea mai rentabilă înfrîngere din istorie. Milioane de turiști plătesc ca să vadă locul în care s-a desfășurat.

Acesta nu e însă Waterloo.
Bătălia de la Waterloo n-are nici o legătură cu orașul Waterloo din Belgia.

Ea a avut loc în istorica zi de duminică, 18 iunie 1815, de la 11,30 dimineața pînă la 20.30 seara.
Dau aceste amănunte, deoarece puține sînt lucrările despre Waterloo care să nu împartă ziua pe ore decisive, în care s-a întîmplat ceva spectaculos.

Filmele documentare împart și ele bătălia în mai multe părți.
Da, dar la Waterloo nu s-a întîmplat nimic.

Bătălia descrisă de Victor Hugo

O spune în celebra Carte întîi ,Waterloo, din Mizerabilii, Victor Hugo, care s-a documentat la fața locului între 7 mai și 21 iulie 1861:

„Dacă s-a putut aplica vreodată zicala sic vos non vobis ea se potrivește negreșit satului Waterloo. Fără să fi contribuit în vreun fel la bătălie, Waterloo a rămas la o jumătate de leghe departe de ea. Mont-Saint Jean a fost bombardat, Hougoumont a ars, Papelotte a ars, Placenoit a ars, Haye-Sainte a fost luat cu asalt, Belle-Alliance a văzut îmbrățișarea celor doi învingători; numele acestor localități abia sînt cunoscute, iar Waterloo, care n-a luat de loc parte la luptă, are toată cinstea”.

Mai înaintea acestei concluzii fără echivoc, Victor Hugo descrisese așezarea Armatelor în teren în dimineața lui 18 iulie 1815 în capitolul intitulat A.
Un titlu explicat chiar din primele rînduri:

„Cei care doresc să-și închipuie exact bătălia de la Waterloo n-au decît să facă, în gînd, pe pămînt, un A mare. Piciorul din stînga al literei A e drumul spre Nivelles; piciorul din dreapta e drumul spre Genappe; liniuța dintre ele e drumul desfundat de la Ohain la Braine-lʼAlleud. Vîrful literei A este Mont-Saint-Jean; acolo e Wellington; punctul din stînga de jos e Hougoumont; acolo se află Reille împreună cu Jérôme Bonaparte; punctul din dreapta de jos este Belle-Alliance; acolo se află Napoleon. Puțin mai jos de punctul unde liniuța lui A întîlnește și taie piciorul din dreapta e Haie-Sainte. Exact în mijlocul liniuței se află punctul unde s-a spus cuvîntul hotărîtor al bătăliei. Acolo a fost așezat leul, simbolul involuntar al eroismului suprem al gărzii imperiale.

Triunghiul din vîrful literei A, cuprins între cele două picioare și liniuță, e podișul Mont-Saint-Jean. Toată bătălia s-a desfășurat pentru stăpînirea lui.

Aripile celor două armate se întindeau spre dreapta și spre stînga drumurilor dinspre Genappe și Nivelles; dʼErlon – ținîndu-i piept lui Picton, iar Reille – ținîndu-i piept lui Hill.

Mai sus de vîrful lui A, în spatele podișului Mont-Saint-Jean, se află pădurea Soignes.
Cît despre cîmpia propriu-zisă, închipuiți-vă o bucată întinsă de pămînt, foarte accidentată; fiecare cută domină cuta următoare, iar toate laolaltă urcă spre Mont-Saint-Jean și se înfundă în pădure”.

Recitiți aceste rînduri, scrise de Victor Hugo după o documentare la fața locului de aproape o lună și la nici o jumătate de secol de la Întîmplare.

Întîlniți cumva numele Waterloo?
Considerată chiar de istorici descrierea cea mai exact a dispozitivului din dimineața lui 18 iunie 1815, descrierea făcută de Hugo e lesne de înțeles pe terenul de acum (chiar dacă nenorocita Butte du Lion, ridicată în 1826, a transformat terenul, eliminînd unele ridicături), dacă vii dinspre ferma Caillou, din Genappe, pe șoseaua Charleroi-Bruxelles, cum am făcut eu, după ce-am vizitat ultimul Cartier General al lui Napoleon.

Butte du Lion, ridicată pe locul în care ar fi fost rănit Prințul de Orange, fiul lui Guillaume al Regatului Țărilor de Jos, care lupta în cadrul Armatelor aliate de sub comanda lui Wellington, se vede la un moment dat cum rulezi pe șosea cu mașina, din partea stîngă. Pe dreapta, un indicator arată Placenoit.

Tot pe stînga, nu departe de colină, se află și poate fi vizitată ferma Hougoumont.

La un moment dat, zărind un drum la stînga, dus de GPS, am luat-o la stînga și m-am trezit în cealaltă parte a Memorialului, de cum venisem dimineața.

Dimineațam, mergînd pe Ro (veneam din Nord, de la Ghent), am ajuns în partea dinspre Armata aliată.
Butte du Lion, parte din Complexul Memorial, are pe hartă adresa Route du Lion, Braine-l’Alleud, Belgia.

Wellington se fortificase la Mont-Saint-Jean, punctul cel mai depărtat de Armata Franceză al Armatelor Aliate.

Pe harta de azi, Mont Saint-Jean are adresa Braine-l’Alleud.
Napoleon i-a zis Bătălia de la Waterloo, Bătăliei de la Mont-Saint-Jean.

La Hotel des Colonnes din Mont-Saint-Jean a stat Victor Hugo în perioada documentării sale.
Hotelul a fost demolat în 1963.
Balconul a fost recuperat și se găsește azi la ferma Caillou.

Cea mai crîncenă bătălie – considerată pentru asta o Bătălie în interiorul unei Bătălii – s-a dus pentru cucerirea de către Francezi a fermei Hougoumont.
Ferma, transformată în Muzeu, are pe hartă adresa Braine-lʼAlleud.

Dispozitivul din dimineața lui 18 iunie 1815, care se regăsește în toate cărțile despre Bătălie, arată că în nici un moment nu s-a trecut de Mont-Saint-Jean.

Contraatacînd, Aliații au ajuns la Belle Alliance.
Placenoit e un sat, în prezent ținînd de Lasne, unde s-au petrecut confruntările sîngeroase dintre francezi și prusaci.

Cum s-a produs falsul cu Waterloo

Cum de s-a ajuns la denumirea intrată în Istorie drept Bătălia de la Waterloo?
Cartierul general al lui Wellington a fost la pensiunea Bodenghien din Waterloo.
Azi e Muzeul Wellington pe Șoseaua spre Bruxelles, în Centru Orașului față-n față cu Biserica Saint Joseph.

Ajungînd și la acest muzeu, am văzut masa la care, în seara de 18 iunie 1815, Wellington și-a redactat Raportul către Guvern.
El l-a semnat:
18 iunie, Waterloo.

N-a fost asta singura cauză pentru care Bătălia a intrat în Istorie sub numele de Waterloo.
Mult timp după 1815, pînă cînd a revenit Cultul Împăratului, perspectiva asupra Bătăliei a fost cea a Învingătorilor. Era normal ca Englezii – practic – învingătorii – să-i spună Bătălia de la Waterloo, unde fusese Cartierul general al lui Wellington, deși Prusacii au zis să fie de la Belle-Alliance, unde s-au întîlnit Wellington și Blucher pentru a consfinți victoria.

Cărți în variantă electronică se pot cumpăra de pe Kindle, Amazon.com, Amazon.fr, Apple store.
La Search de pe aceste magazine de carte electronică bateți Waterloo și faceți click!
Vor curge imediat cel puțin o sută de cărți cu titlul Waterloo.
Doar atît!
Waterloo!
Carte despre Bătălia din 18 iunie 1815.

Bateți Braine-lʼAlleud!
N-o să creeze nici un titlu de carte!

De 200 de ani Istoria consemnează pentru 18 iunie 1815 Bătălia de la Waterloo.
Napoleon spunea undeva că Istoria e o suită de minciuni asupra cărora toată lumea a căzut de acord.
Nicăieri,ca în cazul Bătăliei din 1815, acest adevăr nu și-a găsit concretizarea.

Că Bătălia a avut loc la Waterloo e o minciună asupra căreia toată lumea a căzut de-acord.
Dacă istoricii folosesc termenul Bătălia de la Waterloo, ce să facă autorii ghidurilor?
Să-i contrazică pe istorici scriind în ghiduri Bătălia de la Braine-lʼAlleud?
Doamne ferește!
Mai ales că una e să pronunți, dacă ești străin, Waterloo și alta Braine lʼAlleud.
Așa se face că toate ghidurile despre Belgia scriu despre Bătălia de la Waterloo.

Să luăm prestigiosul Michelin Belgique, ediția 2015.
Sumarul trimite la localități distribuite pe regiuni.
La regiunea Le Brabant Wallon găsim pusă ca primă localitate: Waterloo.
Nici vorbă de Brain lʼAlleud!

Pe interiorul coperții întîi se desfășoară Harta Belgiei cu locurile asupra cărora trebuie să se oprească turistul.

Locurile sînt împărțite astfel:
Merită un voiaj: Bruxelles, Ghent, Anvers, Bruges, marcate cu trei steluțe.
Merită un ocol: Mai multe, printre care și Waterloo, marcat cu două steluțe.
Interesante: Marcat cu o steluță.
De văzut: Nemarcate, dar trecute pe hartă.

Ghidul organizează astfel tot ce ar putea vizita, în ordinea priorităților, de la Merită o călătorie pînă la De văzut, turistul străin, care a cumpărat Michelin.

Nici vorbă de Braine-lʼAlleud.
Nici măcar la De văzut.
Waterloo e trecut la Interesant.

Să mergem la paginile dedicate de ghid locului numit Waterloo.
Michelin are printre procedurile standard deschiderea cu un text cvasiliterar.
Paginile despre Waterloo debutează astfel:

„«Waterloo! Waterloo! Waterloo! Cîmpie mohorîtă!» Cum atît de bine a știut să spună Victor Hugo în Chatements, la 18 iunie 1815 Aliații anglo-olandezi, comandanți de ducele de Wellington, și Prusacii, dirijați de feldmareșalul Blücher, supranumit mareșalul Înainte! au pus capăt epopeii napoleoniene.

Ironie a Geografiei:
Teatrul celor mai multe evenimente n-a fost Waterloo, ci comuna vecină Braine lʼAlleud”.

Cu toată precizarea binevoitoare, rod, poate, și al unui conflict între Ghidul Michelin și primarul comunei Braine lʼAlleud, cînd trece la prezentarea principalelor obiective legate de Bătălie, formula Waterloo e preferată celei de Braine lʼAlleud:
Memorialul Waterloo, Panorama Bătăliei de la Waterloo.

Michelin se mai preocupă cît de cît să menționeze adevărul despre adevărata comună pe teritoriul căreia s-a desfășurat Bătălia.

Alte ghiduri nici nu-și pun problema.
Seria Guides Voir, scoasă de Hachette, consacră localităților Bruxelles, Bruges, Gand și Anvers,un volum, în 2014.
În prezentarea Waterloo scrie negru pe alb:

„Confruntarea a avut loc în afara unui sat, la 30 kilometri sud de Bruxelles, Waterloo”.

Nu în Braine lʼAlleud, ci în afara satului Waterloo!

Cît de rentabil e să-l moștenești pe Wellington

Le Guide officiel du «Comité de Waterloo», a scos printre altele broșura Waterloo 1815 Découverte du champ de bataille.
Autoritatea Ghidului e sporită urieșește de textul Prefațator:

„Recomandăm acest ghid tuturor celor care vor să descopere site-ul Batăliei și să înțeleagă principalele faze ale desfășurării sale.

Mulțumim autorilor acestei opere colective editată de Comité pour les Études Historiques de la Bataille de Waterloo pentru prezentarea obiectivă și concisă a Istoriei Bătăliei și a consecințelor sale pentru Europa”.

Recomandarea e semnată olograf de Ducele de Wellington, Prințul Charles Bonaparte, Prințul Blücher.
Nu, nu sînt Wellington, Napoleon și Blücher, cei care s-au confruntat în 18 iunie 1815 într-un spațiu atribuit – iată! și de Ghid comunei Waterloo, sînt descendenți ai acestora.

Ducele de Wellington e Charles Wellesley, devenit al 9-lea Duce de Wellington în 2014, după moartea tatălui, Valerian Wellesley, al 8-lea Duce de Wellington. După moartea lui Arthur Wellesley, duce de Wellington, cel care care l-a învins pe Napoleon, titlul de duce s-a moștenit din tată-n fiu.

Al 9-lea Duce de Wellington, născut în 1945, e un om de afaceri și om politic britanic. Membru al Partidului Conservator, a fost de trei ori europarlamentar.

Charles Wellesley beneficiază de la strămoșul Wellington nu numai de un nume istoric, ci și de o afacere rentabilă. După Bătălie, Wellington a fost împroprietărit cu peste 1000 de hectare de teren în jurul cîmpului de bătălie. Moștenitorii obțin anual un venit de 160.000 din acest teren.

Charles Wellesley a moștenit de la tatăl său Arthur Wellesley, pe lîngă titlul de Duce de Wellington , și pe cel de Prinț de Waterloo.

Titlul a fost creat în 1815 de Guillaume T, Regele Țărilor de Jos special pentru Arthur Wellesley, învingătorul lui Napoleon la Waterloo. Potrivit Ordinului dat de rege, orice moștenitor pe linie masculină al titlului de Duce de Wellington primește automat și titlul de Prinț de Waterloo, aparținînd prin asta și nobilimii olandezo-belgiene. Prințului de Waterloo trebuie să i te adresezi cu Alteță Serenisimă.

Mult mai important, Regele a acordat lui Wellington 10,5 km pătrați de teren la Waterloo și o rentă anuală de 100.000 de lire sterline.

Prin Tratatul din 1831 de la Londra, care consfințește independența Belgiei, terenul e atribuit în mod automat.

Cele 1085 de hectare de teren arabil și de pădure sînt împărțite în trei zone din zonă.
Ducele nu poate vinde nici terenul, nici pădurile terenului. De aceea, la început, statul belgian a plătit anual din bugetul public o rentă celui care deține titlul de duce de Wellington.

În 1988, date fiind bombănelile stîrnite de acești bani dați aiurea, statul belgian încheie cu Arthur Wellesley, al 8-lea duce de Wellington, o înțelegere prin care ducele obține deplină proprietate asupra a 25 de hectare.
Rămîn restul de hectare de pe care se obține uzufructul.
Fermierii belgieni care lucrează pe aceste hectare îi asigură ducelui o rentă anuală de 125.000 de euro.

E un caz unic în felul său.
La un moment dat în Belgia s-a ridicat problema să se renunțe la acest dar.

În 2009 însă, ministrul de Finanțe a declarat în Parlament că așa ceva nu se poate, deoarece contrazice Tratatul de la Londra din 1831 prin care se garantează Independența Belgiei. S-ar pune la îndoială însăși Independența Belgiei!

Prințul Charles Bonaparte face parte din Casa Napoleon. Descinde dintr-o ramură avînd drept punct de plecare Jerome Bonaparte, fratele Împăratului.

În vîrstă de 56 de ani, Charles Bonaparte, care s-a numit cîțiva ani, între 1998-2021, Charles Napoleon, e doctor în științe economice la Sorbona, și e prezentat de enciclopedii drept om politic francez. Spre deosebire de Ducele de Wellington, se preocupă de Marele său Înaintaș. A scris mai multe cărți despre Napoleon, printre care se numără Napoleon, strămoșul meu, acest necunoscut, XO Éditions, 2009, și Președinte Fondator al Federației Europene a orașelor napoleoniene.
Ca politician ține de Partidul Socialist, al cărui membru activ e.

Reprezentantul Feldmareșalului Blücher a fost Prințul Nikolaus Blücher von Wahlstatt, născut în 1932 la Munchen din Generația a 8-a de Blücher, actualul șef al Casei Blücher

Pe 17 iunie 2015, presa a consemnat strîngerea de mînă istorică a celor trei în cadrul manifestărilor consacrate Bicentenarului, sub privirile lui Charles.

Ceremonia a avut loc la ferma Hougoumont, obiectivul unei confruntări sîngeroase, denumite pentru asta și Stalingradul de la Waterloo.
În numele lui Napoleon, Prințul Charles Bonaparte a declarat:

„Nu e o zi tristă pentru familia noastră.
Eu n-am luptat aici, facem parte din Istorie și Cultură și Istoria și Cultura n-au nimic trist”.

Spusele sînt cu atît mai uimitoare cu cît Charles Bonaparte e descendent direct al lui Jerome, cel învins la ferma Hougoumont.

Pe 17 iunie 2015, la Bruxelles, a avut loc o altă ceremonie aniversară. Balul de la care a plecat Wellington direct la Waterloo.

Alt paradox al Istoriei.
La bal a fost prezent, alături de alți urmași mai mult sau mai puțin depărtați ai celor care s-au măcelărit la Waterloo, și locotenentul William de Grouchy, urmaș al nefericitului Grouchy, cel rămas în Istorie – pe drept sau pe nedrept – ca tipul funcționarului care nu iese din ordinele șefului nici mort.

William de Grouchy e însă ofițer în Britainʼs Kingʼs Royal Hussars, și trăiește în Anglia, în Comitatul Berckshire.

Distinsul a recunoscut că e „bizar să fie prezent de partea cîștigătoare dar ca reprezentant al învinșilor la acest bal”.