Scrie pe faţa mea, indiscutabil, că sunt candidat la emigrare, dacă nu chiar emigrant de-a binelea. Nu altfel îmi explic, printre altele, superioritatea vînzătoarelor băştinaşe, cînd ajung în străinătate. Franţuzoaice, elveţience, nemţoaice, mă privesc de sus, cu un sentiment în care se amestecă satisfacţia de a avea în faţa lor pe cineva care o duce mai greu decît ele şi suspiciunea funciară c-am intrat în magazin ca să şterpelesc ceva. Doar ca să şterpelesc, nu să jefuiesc sau să iau pe cineva drept ostatic, Doamne fereşte! Pentru a beneficia de privilegiul unei asemenea bănuieli, trebuie să ai o faţă potrivită.

Citesc în Programul vizitei oficiale în Thailanda: „Plecarea la Kanchanaburi pentru a vedea River Kwai Bridge şi a lua trenul ca să vizităm calea ferată a morţii”. Cum habar n-am de istoria Thailandei, mă intrigă trecerea în program cu atîta pompă a unui mers cu trenul, chiar dacă şinele aparţin „căii ferate a morţii”. Curios, mi-am făcut rost de un ghid general despre Thailanda, mai precis, volumul dedicat acestei ţări de colecţia „Lume şi voiajuri” a Editurii Larousse.