Editorial publicat în Evenimentul zilei, nr. 180, anul II, joi, 28 ianuarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu”.
Cu vreo cîteva zile în urmă era o simplă ştire de presă. Un convoi iugoslav cu produse petroliere înaintează pe Dunăre, refuzînd să se conformeze embargoului impus de Naţiunile Unite. Acum, e deja un scandal internaţional. Convoiului dintîi i-au urmat altele. Se anunţă că la Reni noi convoaie sînt încărcate de zor. Embargoul e pus la îndoială printr-o fisură care riscă să se lărgească pe zi ce trece. Dacă acestor convoaie nu Ii se va întîmpla nimic, mai mult ca sigur altele le vor urma exemplul. Nu numai pe Dunăre, ci şi în alte părţi din jurul lugoslaviei încercuite. Alarmat, Departamentul de Stat al SUA a dat publicităţii un comunicat prin care cere României şi Bulgariei să ia toate măsurile pentru a pune capăt violării embargoului pe Dunăre. Ministerul de Externe francez, într-o declaraţie difuzată aseară, e şi mai sever. EI cere ţărilor riverane „să nu caute pretexte pentru a nu aplica embargoul“. Sînt primele reacţii occidentale. Vor urma, probabil, şi alte reacţii. Nu ştim cum vor fi acestea. Nu ştim ce măsuri vor lua SUA şi aliaţii săi în faţa acestei noi sfidări din partea lugoslaviei. Ştim însă sigur că declaraţiile Departamentului de Stat şi ale MAE francez sînt bizare. Comunicatul Departamentului de Stat nu precizează ce fel de măsuri să ia România şi BuIgaria. Să tragă cu tunurile în navele respective? Să pornească război împotriva BeIgradului? Să ridice un baraj de-a curmezişul Dunării? România a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a stopa marşul navelor sîrbeşti. A lua alte măsuri nu înseamnă altceva decît a deschide focul asupra navelor respective. E inutil a insista asupra a ceea ce înseamnă acest lucru. Navele respective comit un evident act de terorism internaţional. Acţiunea de a le opri prin forţă trebuie să ţină cont de acest lucru. S-ar pierde vieţi omeneşti. S-ar putea produce un dezastru ecologic. Între Bucureşti şi Belgrad s-ar putea aprinde flacăra unui război. Doreşte cineva un nou focar în această parte a lumii? Declaraţia Departamentului de Stat, de exemplu, evită cu dibăcie să precizeze măsurile pe care trebuie să le ia România. Ea se mulţumeşte să reamintească Bucureştiului că aceste măsuri se regăsesc în Rezoluţia 787 a Consiliului de Securitate. Abilitatea Departamentului de Stat nu poate fi pusă la îndoială. Rezoluţia 787 e de o ambiguitate strălucită. Ea nu face nici o referire concretă la ce măsuri ar trebui să ia ţările riverane pentru respectarea embargoului. Ea nu precizeasă mai ales pînă unde se poate merge cu asemenea măsuri. Lăsînd loc tuturor interpretărilor, Rezoluţia dă fiecărei ţări posibilitatea să acţioneze cum o taie capul. Din nefericire, asta înseamnă, în acelaşi timp, că ţara respectivă îşi asumă în totali-tate responsabilitatea pentru eventualele consecinţe catastrofale ale măsurilor luate pe cont propriu. Evitînd să precizeze ce măsuri trebuie să ia România şi trimiţînd la Rezoluţia ONU, SUA pasează responsabilitatea pentru consecinţeIe nefaste ale unei intervenţii în forţă pe seama României. Departamentul de Stat ştie ce-ar însemna acţiunea militară asupra navelor teroriste. E limpede, astfel, că SUA evită să-şi asume responsabilitatea. Occidentul aruncă mîţa în curtea noastră. Venită din partea unor mari puteri, cele care au pus la cale embargoul, asemenea laşitate surprinde. Pe de-o parte, Occidentul vrea să se respecte embargoul. Pe de alta, el evită să se implice pînă la capăt. Pentru a ieşi basma curată din această dilemă, el se mulţumeşte să facă presiuni asupra României. S-o mustre pentru că n-a făcut imposibilul. S-o îndemne să rişte pe cont propriu. Fără nici o garanţie că şi-ar asuma, ulterior, o parte din povara riscurilor. Bine, bine!, spunem noi, românii. Vom acţiona în forţă asupra navelor. Vom trage asupra lor, dacă va fi nevoie. Asta înseamnă noi poveri pentru noi. Povara unui dezastru ecologic. Povara unei şi mai mari încordări între România şi Serbia. Povara unui eventual război. Ne garantează Occidentul că ne va uşura într-un fel poverile? Răspunsul ni-I dă viaţa de pînă acum. România a respectat conştiincioasă Rezoluţiile ONU privind Irakul şi lugoslavia. Din această cauză a pierdut miliarde de dolari. În nici o clipă SUA, Occidentul nu s-au gîndit să ne ajute la recuperarea acestor pierderi. lată de ce Iipsa de entuziasm cu care noi, românii, întîmpinăm declaraţiile occidentale e perfect explicabilă. Din această întîmplare Occidentul ar trebui să tragă o concluzie. Nu numai în legătură cu noi, dar şi în legătură cu alte popoare ale lumii, care privesc cu tot mai multă posomorală faptul că Occidentul le cere să-si sacrifice intere-sele de dragul intereselor sale.
