Chiar dacă ai avea de trăit trei mii de ani, ori zeci de mii de ani, aminteşte-ţi că omul nu pierde decât viaţa pe care o traieşte acum, şi nu trăieşte nicio alta viaţă decât cea pe care o trăieşte acum. Astfel, toţi sunt aduşi la aceeaşi măsură, căci prezentul e acelaşi pentru toţi, deşi cele ce pier nu sunt la fel; şi astfel, ceea ce se pierde pare doar o clipă. Un om nu-şi poate pierde trecutul sau viitorul, căci, dacă nu are ceva, cum i se poate lua acest ceva? Aşadar, la două adevăruri trebuie să te gândeşti mereu: mai întâi, toate lucrurile din vecie au forme identice şi se succed circular...
Totolici, în varianta motan, Totolicea, în varianta mîță, de care nu pot scăpa, orice aș face, se dă în vînt după mezelic – mă informează soția pe întinderea unuia dintre multele noastre talk-showuri dedicate celor trei mîțe din casă. Băgînd la cap asta, înainte a ne sui în mașină ca s-o luăm spre Mall, îi spun soției, cu un evident aer de preocupare: – Trebuie să luăm niște crenvurști. Mă gîndesc la crenvurști deoarece ori de cîte ori am trecut pe la Mallul din Focșani, în drum spre Găgești Deal, am cumpărat pentru Cățel ( așa-i zic eu cățelei din motive de political correctnnes), crenvurști ieftini, pentru că erau de calitate inferioară.
O bogată experienţă a călătoriilor în străinătate m-a convins că-n materie de restaurante lucrurile nu diferă prea mult de cele în materie de publicistică. Sînt multe situaţii în care te cauţi în buzunar şi dai preţul cerut pe o carte cu un titlu mai mult decît promiţător. La cumpăratul unei cărţi, nu s-a introdus, ca la multe produse agroalimentare, gustatul. Vrei, de exemplu, să cumperi brînză de la ţărani. Vînzătoarea taie o bucăţică, o aşază pe vîrful cuţitului şi ţi-o vîră în gură. Dacă reuşeşti să nu-ţi retezi limba, o muşti şi, după ce o înghiţi, stai cîteva minute pentru a vedea dacă n-a făcut explozie.
Am primit prin TNT cartea lui Hașek, Histoire du Parti pour un Progrès modéré dans les Limites de la Loi, (Istoria Partidului pentru un Progres moderat în Limitele Legii) comandată la o editură din Franța. Primul meu gînd ivit în cale de cum am primit-o. Deși nu e Amazon, site-ul pe care am făcut comanda, decitrepro.fr, se dovedește prompt și îndeosebi de preferat fie și pentru că folosește la noi TNT, cu un poștaș amabil. Ar trebui să mai comand pe acest site, mai ales că mi-am făcut și cont pe el.
Editorial publicat în Evenimentul zilei, nr. 2, anul I, miercuri, 23 iunie 1992, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu”. Istoria modernă a dat naştere termenului de război ciudat. El vrea să desemneze un conflict armat care nu respectă regulile clasice. Din acest punct de vedere, război ciudat poate fi numit ceea ce se întîmplă între Rusia şi Republica Moldova. În conflictul din Transnistria sînt toate datele unui război. Tancuri, dueluri de artilerie, morţi şi răniţi. Numai că nu e război în sens clasic.
Ion Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, e mort. Vestea e cutremurătoare. Stă mintea-n loc; mintea unei naţii e învăluită în doliu. Aripele morţii au fîlfîit deasupra celui mai cuprinzător suflet politic al ţării şi l-au luat să-l ducă, luînd țării pe cel mai de seamă dintre fiii săi aleşi, luînd neamului pe cel mai bun dintre devotaţii săi.
Mare, uriaș tărăboi în casă! Cică puteam să-i rup coada lui Țonțoi! Lucrurile au stat așa: S-a întors pe balcon Motilă. Rupt de oboseală (a hălăduit prin împrejurimi o zi întreagă), s-a suit în coșuleț și-a tras lăbuța peste ochi și s-a culcat. Țonțoi a devenit brusc interesat. S-a ivit din adîncurile apartamentului și s-a oprit în fața ușii de la balcon. Stă în fund și dă din coadă. Datul din coadă – m-a învățat soția – e semnul unei preocupări deosebite. Ceva asemănător scărpinatului la ceafă în cazul lui Homo sapiens.
Scrie pe faţa mea, indiscutabil, că sunt candidat la emigrare, dacă nu chiar emigrant de-a binelea. Nu altfel îmi explic, printre altele, superioritatea vînzătoarelor băştinaşe, cînd ajung în străinătate. Franţuzoaice, elveţience, nemţoaice, mă privesc de sus, cu un sentiment în care se amestecă satisfacţia de a avea în faţa lor pe cineva care o duce mai greu decît ele şi suspiciunea funciară c-am intrat în magazin ca să şterpelesc ceva. Doar ca să şterpelesc, nu să jefuiesc sau să iau pe cineva drept ostatic, Doamne fereşte! Pentru a beneficia de privilegiul unei asemenea bănuieli, trebuie să ai o faţă potrivită.
Am trecut cu serialul Mendirman Jaloliddin, în traducere Eu sînt Jaloliddin, de jumătatea sezonului unu și singurul. Între timp am recitit capitolul despre Cucerirea Horezmului din eseul lui Jack Weatherford, Genghis-Han și nașterea lumii moderne. O parte din sezon e dedicat dominației absolute și arogante a Împărătesei mame, Terkan Hatun la curtea sultanului Ala ad-Din Muhammad II. Nevestele și concubinele Sultanului, să le zicem, nurorile lui Terhan Hatun, se strîng în jurul ei cu prilejul a tot felul de sindrofii pentru a o linguși.
Cu vreo cîteva zile în urmă era o simplă ştire de presă. Un convoi iugoslav cu produse petroliere înaintează pe Dunăre, refuzînd să se conformeze embargoului impus de Naţiunile Unite. Acum, e deja un scandal internaţional. Convoiului dintîi i-au urmat altele. Se anunţă că la Reni noi convoaie sînt încărcate de zor. Embargoul e pus la îndoială printr-o fisură care riscă să se lărgească pe zi ce trece. Dacă acestor convoaie nu Ii se va întîmpla nimic, mai mult ca sigur altele le vor urma exemplul.