„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)
Ion Barbu, Paralel romantic
Numisem nunţii noastre-un burg, Slăvit cu ape-abia de curg, Ca un dulău trîntit pe-o labă – Vechi burg de-amurg, în ţara şvabă. Scări, unghiuri, porţi! În prag de uşe, O, troli domoli, o, troli cu guşe, La ce vărsări, ca de venin, Vis crud striviţi şi gînd cretin! Stîngi cuburi şubrede, intrate, De case roşii, zaharate; Verzi investiri, prin cîte-un gang, Sub ceasuri largi – balang, balang!
Continuați lectura >
Experimentul: Și pisoiul are drept la liberul arbitru
Continuă experimentul iniţiat de soţie şi denumit de ea – Şi pisoiul are drept la liberul arbitru. Acesta constă în crearea tuturor posibilităților ca pisoiul să plece de la noi cînd vrea el. Doamne ferește! Noi nu-l ținem cu forța, că doar nu sîntem regimul Ceaușescu! Pînă acum pisoiul, care n-a făcut încă un an , a stat doar în casă.
Continuați lectura >
Un Muzeu dulce din toate punctele de vedere: Choco-Story. Muzeul Ciocolatei din Bruges
În umbra Marilor Muzee, preferatele ghidurilor, care se grăbesc să le acorde pagini speciale, se strecoară, timide, muzeele mici, consacrate unor domenii aparte, de cele mai multe ori pitoreşti. Am scris despre Muzeul de Istorie a Poliţiei de la Paris. La Bruges, în Flandra, muzee de acest gen, dedicate micii Istorii, sînt următoarele: Choco-Story (Muzeul de Istorie a Ciocolatei), Lumina Domestica (Istoria iluminatului domestic), Frietmuseum (Muzeul cartofilor prăjiţi!), Diamondmuseum (Muzeul Diamantului).
Continuați lectura >
Patriarhul Nicodim se implică în campania electorală a comuniștilor
Din tableta lui Arghezi Fel de poveste rețin această expresie uluitoare prin conținutul ei greu de esențe. Publicistul vorbește despre un ins care se fălește că nimic nu-i poate sta împotrivă. „«Poate ceva să-mi reziste?» întreabă fălosul. Da, îi răspunde Arghezi, Secunda! Te împiedici de minutarul ceasornicului și te prăvălești”.
Continuați lectura >
Fața locului era umflată!
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 888, anul IV, sîmbătă, 27, şi duminică, 28 mai 1995, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Prin anii ’50, poeta Nina Cassian era cît pe-aci să facă pușcărie pentru niște versuri rămase de atunci faimoase: „M-am deplasat la fața locului./Fața locului era umflată“. De ce au fost considerate ele primejdioase la vremea respectivă? Pentru că poeta răspundea astfel ironic îndemnurilor mai-marilor realismului socialist, ca scriitorul să se ducă pe teren, la fața locului.
Continuați lectura >
Ion Luca Caragiale, „Ultima oră!…”
Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deşi prea călduroasă, şi o mişcare neobicinuită: pe de o parte afluenţa trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineaţa; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marţi, sf. Maria, când e şi hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noştri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu...
Continuați lectura >
Cum umblă pe stradă 20 de milioane vîrîte de mine în vindecarea pisicii
De cîte ori ajung la Găgești Deal, a doua zi, pe la prînz își face apariția motanul. Cînd ies din casă sau din chioșc, după ce trec de cățelul care una știe – să se arunce cu labele sale proaste pe mine – dau de motan în mijlocul ogrăzii. Cînd mă vede, își ridică buza de sus în ceea ce el crede a fi mieunat. După care mă însoțește pînă intru în casă, ca și cum ar vrea să spună Merg și eu cu tine o parte din drum, că tot n-am ce face! După ce dă gata farfuria cu mîncare, o șterge. Revine a doua zi cu același protocol de manifestare.
Continuați lectura >
Despre Ion Cristoiu din 1975 și Ion Cristoiu din 2017
Căutînd prin folderul cu Note de călătorie textul Germania – în căutarea fisurii, pentru a-l lipi la însemnările pe aceeași temă din noul voiaj, descopăr c-am mai fost în această parte a Germaniei, pe vremea cînd aceasta era RFG. Cînd am fost? Anul mi-l amintesc cu aproximație. Cred c-a fost 1975, pe vremea Vieții studențești. O fotografie pe care n-am uitat-o, deoarece o am printr-una din cutii, înfățișîndu-mă într-un grup de jurnaliști din presa de tineret, confirmă ipoteza. Dacă nu mă înșel, fusesem invitați de o Asociație a ziariștilor din RFG. Notele scrise atunci și bătute în anii din urmă, nu însă stilizate, spun asta prin referirile la întîlniri tipice unor astfel de turnee profesionale.
Continuați lectura >
Citind capodopera Copiii din Arbat de Anatoli Ribakov
Pentru că Mirel Curea m-a pisat să citesc Copiii din Arbat, romanul lui Anatoli Ribakov, apărut în 1991 la editura Echinox, iau cu mine cartea în avionul București-Catania. Am citit timp de două ore, cît a durat zborul. Ajuns pe aeroport, primul meu gînd nu e nici la Poliția de frontieră (am un pașaport cu vize de Siria și Irak), nici la mașina care va veni să mă ducă pînă la Siracuza, ci la telefonul de dat lui Mirel Curea pentru a-i spune că, da, e vorba de o capodoperă. Copiii din Arbat sînt chiar copii din Arbat, strada emblematică a Moscovei din anii 1934-1935.
Continuați lectura >
O pierdere de timp
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 747, anul III, sîmbătă, 3, şi duminică, 4 decembrie 1994, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Împărtăşesc o adevărată repulsie fată de seminarii, colocvii şi simpozioane. Văd în eIe o formă snoabă a banalei pălăvrăgeli de cafenea. Stai şi baţi din gură întruna, pînă te iau durerile de cap. Cu toate acestea, am acceptat invitaţia de a participa la seminarul „Jurnalism şi democraţie în Europa centrală şi orientală: ce rol poate juca Franţa?“, organizat la Paris de Adunarea Naţională a Franţei.
Continuați lectura >