7 septembrie 1913
Tratatul din București sfîrșește o lungă fază a chestiunii Orientului și determină noi îndrumări deosebiților ei factori.
În Balcani, în Mediterana, în Adriatica, în Dardanele, vechile condiții ale echilibrului nu mai există sau nu mai corespund nevoilor europene.
Statele balcanice și marile puteri văd în fața lor, dacă nu probleme noi, cel puțin noi înfățișări ale lor.
România care are interese vitale legate de starea politică a peninsulei și a cărei acțiune s-a arătat că poate fi precumpănitoare în alcătuirea așezămîntului oriental, România are datoria imperioasă de a-și lumina căile și de a-și întări și dezvolta organizarea socială, militară și economică pentru a asigura condițiile necesarii existenței și propășirii sale.
Pe deasupra tuturor acestor condițiuni, din însăși împrejurările care au hotărît pacea din București, izvorăște învățămîntul mare că în conștiința națională, în credința neclintită în menirea neamului, în încrederea în puterile lui stau chezășiile esențiale ale dezvoltării unui popor.
Astfel acum la noi puterea voinței naționale a covîrșit inerția guvernanților și a sfîrșit prin a impune o atitudine energetică chiar acelora care, fără voință și fără mîndrie, lăsaseră ca tratatul de la Londra să împartă Turcia europeană fără participarea noastră, iar în urmă, sub imboldul conștiinței publice din ce în ce mai vii, credeau că pot restabili prestigiul Regatului prin sentința arbitrară din Petersburg, mărginind orizontul aspirațiunilor noastre în mahalalele Silistrei.
Încercarea guvernului de a înfățișa ca o izbîndă aceste roade ale politicii sale nu reuși să amăgească pe nimeni. Dimpotrivă înaintea lor, instinctul de conservare națională pătrunse tot mai adînc massele de necesitatea unei acțiuni care nu apăruse celor direct răspunzători. Revolta opiniei publice în contra insuficienței guvernului luă un caracter tot mai hotărît. Imboldul ei deveni amenințare. După dezbaterile din Petersburg, în mijlocul mulțimii, sub ferestrele palatului, primul ministru înțelese în fine că nu mai putea împiedica mobilizarea.
Conștiința masselor și logica faptelor au răzbit nechizbuința cîrmuitorilor.
Prin sine însăși situațiunea României era atît de dominantă, încît de trei ori împrejurările externe au restabilit pozițiunea favorabilă a Regatului compromisă de conducătorii lui, și sub presiunea simțămîntului general au obligat în sfîrșit pe solicitatorul anticamerelor din Londra și Petersburg să se urce pe fotoliul prezidențial din București.
Onorurile după deosebite considerațiuni au putut fi hărăzite altora, onoarea rămîne acelor care au dobîndit izbînda.
De fapt, manifestării unei conștiințe naționale hotărîte se datorește îndreptarea greșitelor îndrumări ale unei politice care de la început nu cunoscuse puterile de care dispunea și nu concepuse țelul ce ele îi impuneau.
Odată noua îndrumare dobîndită și o intervențiune militară întreprinsă, puterea cu care au izbucnit virtuțiile ostășești ale poporului nostru, suplinind la lipsuri și greșeli, au asigurat o izbîndă repede. Prin graba voioasă cu care secerătorii își părăseau holdele netăiate, prin avîntul oștenilor care pășeau peste Dunăre în urale nesfîrșite, prin răbdarea bărbătească a ofițerilor și a soldaților care în noroaiele Balcanilor vedeau noaptea venind înainte de pîine, prin eroismul senin al celor care, murind, într-o supremă sforțare își întorceau fața către țară, prin devotamentul sublim al mulțimii anonime, prin rezistența ei, prin energia ei, a strălucit înaintea lumii întregi adevărata situațiune a României de care toți ne mîndrim.
Și hotărîrea războiului și purtarea lui au adus astfel în strălucită lumină covîrșitoarea înrîurire a masselor asupra destinelor Statului și punînd în valoare însușirile poporului nostru au făcut proba a neînlăturabilei noastre datorii de a proceda cu bărbăție și fără întîrziere la tot ce e menit să dea puteri noi țărănimii noastre și să întărească conștiința solidarității claselor muncitoare cu Statul și cu dezvoltarea lui.
Desăvîrșirea reformelor agrare printr-o intervențiune a Statului cu drept de expropriere, pentru creșterea proprietății țărănești, stabilirea colegiului electoral unic, grabnica înmulțire a tuturor mijloacelor de instrucțiune și de educațiune, îndreptarea și dezvoltarea a tot ce trebuie să înrîurească buna stare morală, fizică și economică a claselor muncitoare, se impun tot atît de imperios ca și întărirea organizării noastre militare de a cărei grabnică necesitate nu se poate nimeni îndoi.
În noile situații internaționale neamul nostru se cade să pășească către noi chemări.
În situațiunea și în însușirile lui stă suprema chezășie a viitorului său, pe care, peste orice greșeală a momentului, el nu poate să nu-l dobîndească.
Dar ticăloșia sau vrednicia actualelor clase conducătoare îi pot îngreuia sau ușura mersul său ascendent. Dacă, prin patimă sau prin nepricepere, ele nu vor înțelege datoria ce le incumbă astăzi și unica condițiune în care prin inteligență și prin solidarizare se pot menține în fruntea poporului, vor face un păcat mare a cărei urmare firească și nereparabilă va fi propria lor nimicire.
Organ temeinic al vieții constituționale, un partid politic conștient este reprezentant permanent al cerințelor Statului.
Bărbații care-l compun sau care-l conduc pot dispare sau se pot schimba, datoriile sale rămîn însă vii și cresc cu aspirațiunile din care izvorăsc.
Misiunea istorică a partidului național-liberal îi dictează o muncă mare și stăruitoare. Pentru îndeplinirea ei e nevoie de o consfătuire prin care să reînceapă noile lui realizări.
Într-acest scop la începutul lui Octombrie se va strînge un congres al partidului.
Cu acest prilej se va examina firește și înrîurirea partidului nostru în ultimele împrejurări, iar întrucît mă privește personal voi putea trage concluziile răspunderilor pe care le-am primit.
Ion I.C. Brătianu