„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

„Ion I. C. Brătianu”, tabletă apărută în Ediția specială a ziarului Universul, scoasă joi, 24 noiembrie 1927, dimineața, cu știrea privind moartea lui Ion I.C. Brătianu

Ion Brătianu, preşedintele Consiliului de Miniştri, e mort.

Vestea e cutremurătoare. Stă mintea-n loc; mintea unei naţii e învăluită în doliu. Aripele morţii au fîlfîit deasupra celui mai cuprinzător suflet politic al ţării şi l-au luat să-l ducă, luînd țării pe cel mai de seamă dintre fiii săi aleşi, luînd neamului pe cel mai bun dintre devotaţii săi.

După Regele realităţii româneşti, a murit Ziditorul întregirii, conducătorul muncii, luptei şi amarnicelor oboseli de mărirea ţării şi refacerii ei.

Trăznetul acestei morţi înăbuşă, fiindcă Ion Brătianu era purtătorul torţelor, el era călăuzitorul şi pe umerii lui apăsau toate poverile răspunderii înlăturării dificultăţilor şi deschiderii drumului întru aşezarea năzuinţelor.

In cumpăna vremii, gîndul lui hotărît strejuia primejdiile şi liniştea vorbei lui stăpînea neliniştea. Înţelepciunea lui a fost pentru ţară şi popor fundament de înălţare şi propăşire.

Şi s-a prăvălit ca o stîncă uriaşă, făcînd un popas nădejdilor şi întrerupînd depănarea gîndurilor de înaintare, căci nu mai e el ,cu energia lui sobră, cu disciplina lui imperativă pentru binele obştei româneşti, cu iubirea adîncă, adîncă pînă la misticism a neamului, cu patriotismul cel mai constructiv, ce a călăuzit ţara.

El nu mai e.

În faţă e mormîntul. Mormîntul lui, care a biruit toate piedicile şi a înfrînt toate duşmăniile ca să-şi cinstească țara şi neamul.

Ion Brătianu a făcut cele mai glorioase capitole din istoria politică a României.

Sub privegherea lui s-au împlinit toate poruncile, şi ale conştiinţei şi ale instinctului naţional.

Sub călăuza lui s-au înscris în trudita istorie a poporului român, paginile de exaltare patriotică ale unirii fraţilor şi de rășluire a hotarelor, care umileau istoria şi turteau geografia românilor.

Şi acum, cînd chemarea lui avea rost de solie, întru întărirea zidirii ţării noi şi mari, s-a prăbuşit. Repede, spăimîntător de repede, doliul național s-a întins ca o pînză de la un capăt la altul al ţării

Tragedia a împăinjenit vederile.

Nenorocul sugrumă o clipă din respirarea României, fiindcă Ion Brătianu, de numele căruia e legată toată strălucirea ei modernă, e mort.

După durerea morţii Regelui, durerea morţii celui mai mare sfetnic pe care l-a avut Coroana.

Ni s-au încețoșat sufletele. Prea sînt mari durerile, prea sînt cernite inimile.

Ziditorii au intrat în cripte.