1. Dacă tot m-am apucat (cel puţin aşa-mi zic) de cartea de proză, să citesc ceva, ca să-mi intru în mînă.
Deschid uşa camerei cu pereţi burduşiţi de cărți de Literatură.
E noaptea tîrziu, 12 şi ceva, după ce m-am întors de la emisiune şi am luat un antibiotic pentru a scăpa de viroză.
În lumina dintre alb şi gălbui, cărţile îşi arată cotoarele impasibile, ca şi cum ar fi nişte dame din profil.
Pentru ce am eu nevoie – stil viu, biciuitor – ar fi bun Sadoveanu.
E prea liric.
Volumul meu de proză se vrea satiric.
Poate un roman de un satiric englez.
Mă opresc în dreptul dulapului cu literatură americană, englezească, spaniolă, latino-americană şi, jos, pe raftul de lîngă podele, literatura de strînsură (greacă, norvegiană, indiană, chineză).
Sînt ca un băutor de whisky în faţa sticlelor ispititor aliniate în dulăpiorul barului de apartament.
Bulgakov cred că ar fi cel mai bun.
Bulgakov stă în dulapul împărţit de literatura rusă cu literatura română interbelică. E pe un raft la care pot ajunge dacă întind mîna, fără a mai fi nevoie de scară:
Bulgakov, Bulgakov…
Dar ce din Bulgakov.
Romanul Maestrul şi Margareta l–am citit-o de atîtea ori că-l ştiu pe de rost.
Schiţele moscovite, Diavoliada, din cîte-mi amintesc, le-am dat gata nu demult.
La marginea grupării de cărți semnate de Bulgakov văd Garda albă, scoasă de Polirom într-un volum cu Roman teatral.
Da, Garda albă, n-am mai citit-o demult!
Iau cartea şi o deschid la prima pagină:
„Măreţ şi înfricoşător a fost anul de la Hristos 1918, iar de la începutul revoluţiei, cel de-al doilea“.
Din cîte ţin minte, parcă altfel sunau rîndurile de început ale romanului într-o altă ediție, care avea o altă traducere.
Ceva în genul:
„Măreţ şi înfricoşător fu anul de la Hristos 1918, iar de la Revoluţie, unu“
Asta da, traducere!
2. Pentru amplul studiu Varianta Mareşalului la 23 august 1944 citesc astfel:
Noaptea, înainte de a pica în somn, Anglia şi România 1937-1947, sau cam aşa ceva.
Ziua, la BAR, Stenograma interogatoriilor luate celor din Lotul Antonescu.
Prima lectură are pronunţate valori soporifice.
Sub un alt titlu şi cu un nou pretext sînt reluate toate bălăbănelile româneşti de la Cairo, Ankara, Madrid, Stockholm din 1944.
Dau însă, aseară peste cîteva amănunte noi, pe care nu le-am mai întîlnit pînă acum:
Că Frederic Nanu a ajuns la post, în capitala Suediei, pe 15 septembrie 1943.
Că răspunsul lui Mihai Antonescu la ultimele propuneri sovietice a venit pe 15 iunie 1944.
Lucrul cel mai important, crucial chiar:
Descopăr într-o notă de subsol titlul unei cărţi scrise de un autor pe car l-am întîlnit des citat în studiile despre 23 August 1944:
Le drame des états satellites de l’Axe, de 1930 à 1945. Reddition sans conditions, Paris, 1957.
De unde să fac rost de carte?
Cea despre Operaţiunea Bodyguard am întîlnit-o pe Amazon.com.
Hai la Google!
Luîndu-mă după nota de subsol scriu Maxim Maurin. Internetul se pune în mişcare pentru a-mi scoate în prim-plan un Maxim Maurin cu pagină pe Facebook. E imposibil ca autorul unei cărţi din 1957 să fi rămas atît de necopt la minte încît să-şi facă o pagină pentru a oferi amicilor I.T. pozele nevestei cu puradelul în braţe şi ale puradelului pupînd în bot căţeluşul familiei.
Încerc Maxim Mourin.
Asta era!
Cît ai clipi, mă pomenesc în faţă cu o pagină întreagă de Internet care repetă numele autorului şi titlul cărţii.
Fac click pe titlul corespunzător de pe Amazon.com.
Cartea lui Maxim Mourin se găseşte, într-adevăr, la vînzare, numai că doar pentru Statele Unite.
Ce-ar fi să încerc la BAR?
E o speranţă firavă să găsesc achiziţionată de Biblioteca Academiei RPR din 1957, cînd Armata Roşie încă mai campa pe meleagurile noastre dulci, o carte despre statele Axei, iscălită de un istoric burghez.
Culmea!
Găsesc la Biblioteca Academiei Maxim Mourin „Le drame des états satellites de l’Axe, de 1930 à 1945. Reddition sans condition!”
O trag la xerox (altă sumă de bani) şi o iau acasă, hotărît s-o citesc noaptea, înainte de culcare.