„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)
Ion Luca Caragiale, „Ultima oră!…”
Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deşi prea călduroasă, şi o mişcare neobicinuită: pe de o parte afluenţa trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineaţa; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marţi, sf. Maria, când e şi hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noştri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu...
Continuați lectura >
Cum umblă pe stradă 20 de milioane vîrîte de mine în vindecarea pisicii
De cîte ori ajung la Găgești Deal, a doua zi, pe la prînz își face apariția motanul. Cînd ies din casă sau din chioșc, după ce trec de cățelul care una știe – să se arunce cu labele sale proaste pe mine – dau de motan în mijlocul ogrăzii. Cînd mă vede, își ridică buza de sus în ceea ce el crede a fi mieunat. După care mă însoțește pînă intru în casă, ca și cum ar vrea să spună Merg și eu cu tine o parte din drum, că tot n-am ce face! După ce dă gata farfuria cu mîncare, o șterge. Revine a doua zi cu același protocol de manifestare.
Continuați lectura >
Despre Ion Cristoiu din 1975 și Ion Cristoiu din 2017
Căutînd prin folderul cu Note de călătorie textul Germania – în căutarea fisurii, pentru a-l lipi la însemnările pe aceeași temă din noul voiaj, descopăr c-am mai fost în această parte a Germaniei, pe vremea cînd aceasta era RFG. Cînd am fost? Anul mi-l amintesc cu aproximație. Cred c-a fost 1975, pe vremea Vieții studențești. O fotografie pe care n-am uitat-o, deoarece o am printr-una din cutii, înfățișîndu-mă într-un grup de jurnaliști din presa de tineret, confirmă ipoteza. Dacă nu mă înșel, fusesem invitați de o Asociație a ziariștilor din RFG. Notele scrise atunci și bătute în anii din urmă, nu însă stilizate, spun asta prin referirile la întîlniri tipice unor astfel de turnee profesionale.
Continuați lectura >
Citind capodopera Copiii din Arbat de Anatoli Ribakov
Pentru că Mirel Curea m-a pisat să citesc Copiii din Arbat, romanul lui Anatoli Ribakov, apărut în 1991 la editura Echinox, iau cu mine cartea în avionul București-Catania. Am citit timp de două ore, cît a durat zborul. Ajuns pe aeroport, primul meu gînd nu e nici la Poliția de frontieră (am un pașaport cu vize de Siria și Irak), nici la mașina care va veni să mă ducă pînă la Siracuza, ci la telefonul de dat lui Mirel Curea pentru a-i spune că, da, e vorba de o capodoperă. Copiii din Arbat sînt chiar copii din Arbat, strada emblematică a Moscovei din anii 1934-1935.
Continuați lectura >
O pierdere de timp
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 747, anul III, sîmbătă, 3, şi duminică, 4 decembrie 1994, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. Împărtăşesc o adevărată repulsie fată de seminarii, colocvii şi simpozioane. Văd în eIe o formă snoabă a banalei pălăvrăgeli de cafenea. Stai şi baţi din gură întruna, pînă te iau durerile de cap. Cu toate acestea, am acceptat invitaţia de a participa la seminarul „Jurnalism şi democraţie în Europa centrală şi orientală: ce rol poate juca Franţa?“, organizat la Paris de Adunarea Naţională a Franţei.
Continuați lectura >
Fragment din romanul lui Ivan Turgheniev, „Fum”, apărut în 1867
La 10 august 1862 o mare mulţime de oameni se afla adunată în faţa vestitului edificiu „Conversation” din Baden-Baden. Era o vreme minunată. Totul împrejur: copacii cu frunzişul verde, casele albe ale acestui oraş plăcut, şirurile unduioase de munţi – aveau un aer de bunăstare şi sărbătoare sub razele prietenoase ale soarelui. Pretutindeni stăruia un surâs plin de încredere şi de graţie, şi acelaşi surâs nelămurit şi luminos flutura pe toate chipurile omeneşti, bătrâne şi tinere, urâte şi frumoase.
Continuați lectura >
Marele tărăboi cu pisoiul
Ferestrele sufrageriei mele de la etajul întîi al miniblocului dau într-o curte desprinsă parcă din telenovelele de mahala tip Mihail Drumeș. În plin centru al Marelui Oraș, peste drum de mîndra clădire a companiei de publicitate, în jurul curții respective, blocate spre stradă de o casă interbelică, prelungită cu o poartă, după care vine blocul meu, stau în cerc alcătuiri între bordeie din 1907 și improvizații din lumea celor fără de adăpost. Chiar sub geamurile mele se înalță acoperișul de tablă al unui șopron. În marginea șopronului, la o adîncime de un metru și ceva, se află un teren asfaltat, ținînd de blocul meu.
Continuați lectura >
Veneţia – un Krivoi Rog al turismului mondial
„S-a stins viaţa falnicei Veneţii, N-auzi cîntări, nu vezi lumini de baluri; Pe scări de marmură, prin vechi portaluri, Pătrunde luna, înălbind păreţii”. Ştiute pe de rost de iubitorii de poezie şi întrezărite de bacalaureaţi, aceste versuri au fost publicate de Mihai Eminescu în volumul Poesii din 1883. Sonetul Veneţia, din care au fost ele desprinse, e abordat de eminescologi ca o imitaţie sau, mai bine zis, ca o prelucrare după poezia unui străin. Rămîne istoricilor literari să stabilească adevărul, deşi, judecînd după dispoziţia intelectualilor de a nu fi de acord unul cu celălalt, o asemenea minune riscă să nu se realizeze în Veci.
Continuați lectura >
De la Marx la Coca-Cola
Termin de citit „De la Marx la Coca-Cola”, interviul de o carte luat de Alin Teodorescu lui Adrian Năstase. Am început să-l citesc joi seara, înainte de a pleca la Bruxelles împreună cu premierul. Joi noaptea, cînd mi-am făcut bagajul, am avut ezitări să iau cartea cu mine. M-am gîndit că a o citi în avion ar fi prea ostentativ. N-am dat-o gata vineri cît a durat călătoria, deşi pe drum, la întoarcere, am discutat despre ea cu Adrian Năstase. Efortul de a o termina se datorează revoltei de o clipă împotriva prostului meu obicei de a începe ceva şi a nu duce pînă la capăt.
Continuați lectura >
Țara de dincolo de Chitila
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 570, anul III, marţi, 10 mai 1994, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“. O faimoasă rubrică inițiată de Zaharia Stancu în anii imediat postbelici purta titlul „Țara de dincolo de Chitila“. La vremea respectivă, Zaharia Stancu făcea figură de gazetar de stînga. Nu pentru că s-ar fi omorît el prea tare după comuniști, ci pentru că trebuia să-și dea obolul. Sub conducerea sa, în 1939, publicația „Azi“ dusese o campanie dură împotriva invaziei URSS în Finlanda. Dacă ar fi stat la îndoială să-și înroșească cerneala din vîrful peniței...
Continuați lectura >