Cafenelele Parisului, dar şi ale Romei, Vienei sau Lisabonei, dau clientului posibilitatea de a consuma priveliştea străzii. Există însă şi varianta contrară. Cea în care clientul devine privelişte. În timp ce mănînci o friptură sau bei o cafea, se scurg pe lîngă tine mii de cetăţeni care te consumă în chip de privelişte. Via Veneto, una dintre cele mai luxoase străzi din Roma, înşiră pe trotuare, ca vagoanele unui mărfar, numeroase restaurante închise în cutii din geamuri. Seara, la ora cinei, respectivele gem de clienţi. Plimbăreţii au astfel ocazia să vadă domni şi doamne elegante, în ţinută de seară, înfigîndu-şi degetele în peşti aduşi pe farfurie de ospătari distinşi ca nişte lorzi. Dacă ţii neapărat, poţi urmări o cină de la început pînă la sfîrşit, luînd pe rînd cutiile de sticlă. Jos, în capul străzii, în prima cutie, vezi debutul oricărei mese la restaurant: Clienţii cufundaţi în lectura Meniurilor groase cît nişte tratate academice.
Urcînd strada, dai peste diferitele momente necesare ale cinei:
Aducerea platourilor cu mîncare, farfuriile ajunse la jumătate, ospătari turnînd în pahare vinurile scumpe, domnişoare lingînd căuşurile linguriţelor cu îngheţată, bărbaţi umblînd la buzunar pentru achitarea notei.
Şi Lisabona îţi pune la dispoziție posibilitatea de a fi consumat ca privelişte. Avenida da Liberdade e străbătută prin mijloc de un soi de trotuar plin de monumente şi cişmele trăsnite. Din loc în loc, răsar însă mici restaurante în aer liber. În timp ce haleşti, poţi consuma priveliştea străzii. Da, dar la rîndul tău poţi fi consumat de către pietoni sub forma tabloului Om mîncînd raci pe Avenida da Liberdade.
Din acest punct de vedere, excelează aşezările latinităţii şi cele ale Orientului, unde omul trece, înainte de toate, un multilateral dezvoltat. Atena, de exemplu, se remarcă prin cafenelele sale revărsîndu-se, unele, pînă în stradă. Roma, Lisabona, Madridul sînt oraşe pentru care orice clipă însorită e un prilej de adăstare la mesele de pe trotuar. Şi alte neamuri apelează la avantajele spectacolului oferit, pe gratis, consumatorului de stradă din dreptul localului. Centrul Vienei, al Hanovrei sînt pline de cafenele, bistrouri, baruri în aer liber. Spectacolul străzii poate fi văzut însă şi dinăuntru. În acest scop, restaurantele şi cafenelele sînt dotate cu ferestre mari, pornind de la asfalt, prin care consumatorul îşi poate înfuleca satisfăcut secvenţa corespunzătoare din spectacolul străzii.
În materie de privelişti, localurile se împart în două. Cele care consideră de la sine înţelese imaginile oferite consumatorului şi cele care îşi fac din asta un prilej de mîndrie publicitară. A doua categorie e strălucit reprezentată de localurile hotelului Shangri-La, din zona liberă Pudong a Shanghai-ului. Hotelul caută să te seducă, printre altele, şi cu un pliant dedicat barurilor şi restaurantelor din cuprinsul său. Sub titlul „O masă luată altfel”, pliantul te îmbie cu o introducere gata să se verse în lirică:
„Aşezat pe malul rîului Huangpu şi oferind o privelişte spectaculoasă a Bund-ului (cheiul dinspre oraş al Shanghai-ului – n.n.), Pudong Sanghri-La este un loc perfect pentru o masă obişnuită, la preţuri faţă de care nu puteţi regreta. Gustul e impecabil, preţurile sînt… obişnuite”.
Varianta românească a textului englezesc ne văduveşte de plăcerea rimei. În formularea Perfidului Albion, ultima frază are ritm şi rimă: „The flavour is impeccable, the prices are… offendable”.
Insistentele referiri la preţ nu sînt întîmplătoare. Precizările vizînd spectacolul pus la dispoziţia consumatorului ne lasă să bănuim o aluzie strategică la privilegiul de a hali şi privelişti. La parter se află Grădina-cafenea. Pliantul ne spune că, pe lîngă tentantele specialităţi ale localului, poţi beneficia, luînd masa aici, de la 6 dimineaţa pînă la miezul nopţii, de imaginea de ansamblu a Grădinii de pe marginea rîului, prin uriaşele ferestre ale restaurantului. La ultimul etaj se află Lobby Lounge. Dacă ar fi să credem pliantului, nu există pe lume mai mare fericire decît a ajunge în acest paradis. De la un capăt la altul, textul e un îndemn irezistibil:
„Tolăneşte-te în frumuseţea Bund-ului şi a Grădinii riverane la apusul soarelui! Gustă băuturile tale favorite şi ascultă acordurile internaţionale ale muzicii!”
Sub strigătul de triumf descopăr, totuşi, colţul bine ascuns al unei nelinişti:
Textul se referă la Apusul Soarelui.
Ce să credem noi? Că dimineaţa, la prînz şi noaptea n-ai ce vedea? Că localul e deschis numai în scurtul răgaz al Apusului? Iată două întrebări la care n-am găsit răspuns pe parcursul vizitei la hotel, dat fiind că n-am avut privilegiul de a fi cazat aici. Indiferent însă de răspuns e limpede că satisfacţia de a hali privelişti nu e deplină!