După ce mă așez în pat pentru a citi înainte de căderea în somn, îmi vine ideea de a scrie ceva despre brusca mea pasiune față de varianta de Sud a Campaniei din Est. De fapt, îmi vine de la hotărîrea de a citi și documentele din volumul Românii în Crimeea. Mă ridic din pat, merg în birou, și bat la iuțeală pe calculator Pentru Diario, la aplicația Evernote, cea descărcată pe toate dispozitivele mele și prin urmare oferind prilej de lectură în orice moment:
Tocmai cînd mă pregăteam de îmbarcare pentru Sicilia, primesc un telefon de la editura Mica Valahie. Am comandat pe site-ul editurii, mai mult la plezneală decît convins că voi primi răspuns, volumul VI al Stenogramelor ședințelor Consiliului de Miniștri: Guvernarea Ion Antonescu, blestematul volum, cumpărat, cred, dar pe care nu-l găsesc în biblioteca de acasă, potrivit zicalei cu acul în carul cu fîn, acul fiind cartea, iar fînul, zăpăceala de cărți din apartament.
La Librăria din Mall de la Focșani dau peste două volume vîrîte în țiplă (niciodată n-o să înțeleg năzbîtia cu țipla, întîlnită, de regulă, la cărțile porno, pentru ca clientul să nu se consume răsfoind cartea fără s-o cumpere), făcînd imposibilă frunzărirea, moment cheie al primului contact cu o carte. Alcătuiesc Istoria românilor din Dacia Traiană de A. D. Xenopol, partea întîia și a doua a Istoriei perioadei medievale. Pe coperta primului volum e scrisă cifra 2. Dar primul volum, primul volum unde e?
Mă întreabă mulți: Ce v-a apucat de cercetați atît faptele și vorbele lui Nicolae Ceaușescu între 17-22 decembrie 1989? Vă pierdeți timpul cu întîmplări de acum 32 de ani, în timp ce întîmplările prezente se îmbulzesc să fie deslușite în tîlcurile lor ascunse. Nu pierd de loc timpul – le răspund. Tot ceea ce s-a întîmplat cu Nicolae Ceaușescu în decembrie 1989 constituie o colosală lecție de Istorie, pusă la dispoziție, pe gratis, tuturor politicienilor de ieri, de azi și de mîine. Pentru că mai toate cercetările au fost din perspectiva Străzii – a celor care voiau să-l răstoarne pe Nicolae Ceaușescu...
Am lăsat serialul Dosarele X și m-am apucat de Divizia Berlin, serialul de pe HBO. De unde mi-a venit? Dintr-una din seri, cînd am dat pe HBO peste episodul nu știu cît din Sezonul 2. Mare lucru n-am înțeles, după cum era de așteptat din urmărirea unui episod din Sezonul 2 al unui serial despre care nu știam mare lucru. hotare e primejdioasă pentru siluetă prin tentațiile culinare de la tot pasul, dar și prin nevoia bizară de a face lucruri inutile – am realizat că-mi trebuie un serial palpitant, cu multe suspansuri, imprevizibilități, ca să uit că dau din picioare la bicicleta medicală.
După Sir Alvin Toffler din Șocul viitorului, în viaţa omului modern perindarea obiectelor, locurilor, oamenilor e mult mai rapidă ca altădată. Cu alte cuvinte, omul modern nu se mai leagă de nimic. Sentimentalisme de genul „casa mea dragă”, „locul în care m-am născut”, „cărţile mele” vor trece într-o desuetudine ridicol-înduioşătoare, asemenea jurămintelor focoase ale junilor primi de prin 1924-1929. E firesc, atunci, să ne punem întrebarea: Dar cu memoria scriitorului cum rămîne? Căci noi, oamenii tradiţionali asta ştim din cărţile noastre tradiţionale, cărți de care – lipsiţi de orice simţ al ridicolului – ne simţim legaţi pînă la înduioşare:
Clădirea repartizată lui Cuza pe timpul călătoriei la Sultan, în 1859, apare în toate cărţile de istorie ca argument pentru atenţia acordată de Sublima Poartă vizitei celui pe care trebuia să-l investească în calitate de Putere Suverană. Indiscutabil m-am dus din nou la BAR, pentru a căuta lucrările ajutătoare! Căutînd în sertarul cu litera C, ultimul, deoarece e vorba de Cuza şi nu de Caragea, mă trece gîndul că e pe cale să se întîmple o nenorocire previzibilă.
1) Am ajuns cu serialul 24 la jumătatea sezonului trei. Atent îndeosebi la vicleniile scenariștilor, observ cu invidie talentul de a întreține suspansul. Dacă eu, spectator al unui serial demult încheiat, știut pe de rost aproape, pierd ore întregi pentru a afla, la finele unui episod, ce s-a întîmplat, prin accesarea episodului următor, ce să spun de telespectatorul care a urmărit 24 în direct? Fiecare episod se încheie cu o lovitură de teatru, una dintre cele mai frecventate fiind ținerea pistolului la tîmpla cuiva...
1. Abia acum am o imagine de ansamblu, absolut necesară, cred, asupra întregului an 1942. Făcusem greșeala de a mă concentra exclusiv pe Stalingrad. Pentru a înțelege marea confruntare, una dintre cele mai mari la nivel mondial, trebuie să te întorci la punctul de plecare. Acesta e decembrie 1941, cînd eșecul Operațiunii Tayfun, de cucerire a Moscovei, îi obligă pe cei doi mari jucători de șah – Stalin și Hitler – să-și regîndească strategia. Stalin, departe de lumea reală, și disprețuitor cu dușmanii, crede că declanșarea unei ofensive de proporții pe toate fronturile...
Terasele de pe Calea Victoriei sînt deschise. Parcă și aud patronul zicînd ospătarilor, Trebuie să ne scoatem pîrleala acum, cît mai sînt relaxări. Ospătarii au venit la serviciu și de Paște, nu de alta, dar e vorba și de jobul lor, amenințat de Criza economică postpandemică. Unii clienți beau cafele. Alții au luat-o pe bere. De cum se așeză la masă, perechile se despart urieșește: Fiecare cu displayul său, în care se prăbușește iremediabil, pentru a-și verifica e-mailurile și postările de pe Facebook.