1) Am ajuns cu serialul 24 la jumătatea sezonului trei. Atent îndeosebi la vicleniile scenariștilor, observ cu invidie talentul de a întreține suspansul. Dacă eu, spectator al unui serial demult încheiat, știut pe de rost aproape, pierd ore întregi pentru a afla, la finele unui episod, ce s-a întîmplat, prin accesarea episodului următor, ce să spun de telespectatorul care a urmărit 24 în direct? Fiecare episod se încheie cu o lovitură de teatru, una dintre cele mai frecventate fiind ținerea pistolului la tîmpla cuiva, făcînd consumatorului să-i bată inima, pentru ca ținătorul pistolului să fie el împușcat de cineva ivit pe neașteptate, fie să tragă în altcineva. Tensiunea de tip polițist e dată, ca și în Urzeala tronurilor, de echivocul personajelor. Lumea serviciilor secrete, de care ține Unitatea Antiteroristă de la Los Angeles, e una a jocului dublu sau triplu. În primul sezon, CTU avea o cîrtiță a teroriștilor. În sezonul trei, cînd te-ai aștepta ca Gael să fie racolat de celula teroristă a Salazarilor, descoperi că-i trăgea pe sfoară în cadrul unui joc operativ ticluit de Jack Bauer și Tony Almeida. Orice telespectator presupune că într-un serial eroul central supraviețuiește încercărilor, fie și pentru că e detectiv, polițist, agent federal. În serialul 24 eroul e Jack Bauer, unul dintre cele mai complexe personaje din lumea ficțiunii care e filmul polițist. În paralel cu jocurile sale operative, pline de tensiune în sine, prin misterul dat de faptul că nu știm ce s-a plănuit în amănunt, se desfășoară povești secundare, dar cu personaje puternice, provocatoare de simpatii și antipatii. Aceste povești se bucură de o libertate absolută a desfășurării. Prin urmare, spectatorul urmărește cu sufletul la gură, cum rezolvă David Palmer conflictul cu cel mai puternic sponsor al său sau răspunsul la întrebarea Al cui e copilul adus de Chloe în sediul CTU?
2) Sezonul trei aduce în prim plan o scenă mai mult decît semnificativă pentru nota de film politic a serialului 24. Anne, doctoriță și iubită a lui David Palmer, pleacă din anturajul prezidențial motivînd că lumea în care a nimerit nu e a ei, a cinstiților, a corectitudinii, a bunului creștin. E o lume în care bătălia pentru supraviețuire cere enorme concesii morale, ticăloșii pur și simplu, sacrificarea oamenilor din jur. Anne ajunge la concluzia asta nu numai din experiența proprie a șantajului la care se dedă fostul soț, dar și din cele auzite despre posibila lepădare de Jack Bauer. Agentul pune la cale evadarea lui Ramon cu știința președintelui, în cadrul unei Operațiuni zise și de dezmințire plauzibilă. Cu toate acestea, cînd se pune problema doborîrii elicopterului ducîndu-i pe Jack și Ramon, președintele aprobă Operațiunea, deși știa că agentul era în misiune. Anne își motivează plecarea și prin gîndul că o persoană ca ea, venită din altă lume, îi e unui politician o povară prin oglinda morală în care acesta se vede constrîns să se verifice zilnic. Altfel spus, ticăloșiile la care președintele, chiar dacă cinstit, e obligat să le facă din punct de vedere politic, nu numai pentru a supraviețui la putere, dar și pentru a-și îndeplini proiectele naționale, trebuie să fie acceptate doar de persoane care sînt de acord din start cu amoralitatea politicii. Un om ca Anne e astfel o povară pentru un președinte care trebuie să facă ticăloșii.
Ca și în Urzeala tronurilor, ca și în House the cards, lumea politică e un spațiu în care totul se sacrifică pe altarul profesiei: rudenie, amiciție, iubire. E mai mult decît interesant că lumea politică seamănă uluitor din acest punct de vedere cu lumea Serviciilor secrete. Deși soție, Michelle nu se dă în lături să-și pîrască soțul – Tony Almeida – la șefii de la Divizie că dă semne de incapacitate de a gestiona criza, deoarece abia a ieșit din spital.
Manevra nu-și are temeiul în dragostea de soție, ci în ambiția de a conduce ea în locul lui Tony.