1. După Sir Alvin Toffler din Șocul viitorului, în viaţa omului modern perindarea obiectelor, locurilor, oamenilor e mult mai rapidă ca altădată. Cu alte cuvinte, omul modern nu se mai leagă de nimic. Sentimentalisme de genul „casa mea dragă”, „locul în care m-am născut”, „cărţile mele” vor trece într-o desuetudine ridicol-înduioşătoare, asemenea jurămintelor focoase ale junilor primi de prin 1924-1929. E firesc, atunci, să ne punem întrebarea:
Dar cu memoria scriitorului cum rămîne?
Căci noi, oamenii tradiţionali asta ştim din cărţile noastre tradiţionale, cărți de care – lipsiţi de orice simţ al ridicolului – ne simţim legaţi pînă la înduioşare:
Că memoria scriitorului înseamnă întîi şi întîi obiectele şi oamenii şi locurile de care s-a ataşat în copilărie. Din ce se va mai alcătui memoria afectivă a scriitorului dacă omul modern e un om care umblă peste tot înainte de a fi „homo sapiens”?
2. Parcurg cu creionul în mînă cîteva pagini (zece, de fapt) din Publicistica lui T. Arghezi, din iluzia deşartă că-mi vor da ghiontul indispensabil poftei de scris.
Pînă nu demult, citisem la fel Publicistica din anii 1930-1937 a marelui poet.
Nu ştiu cum s-a făcut, dar am rătăcit volumul cu pricina şi, în disperare de cauză, am luat altul, reunind textele tipărite de Arghezi între 1919 şi 1927.
Cum citesc eu calm, observînd din nou, a nu ştiu cîta oară, pe sub scurgerea leneşă a lecturii, prăpastia dintre Arghezi Pamfletarul şi Arghezi Cîntăreţul, dau peste trei tablete consacrate unui subiect care mă interesează:
Mişcarea studenţească naţionalistă din 1922-1924.
Publicistul Arghezi comentează în scris cîteva întîmplări din Marele Eveniment întruchipat de tulburările studenţeşti.
Spre surprinderea mea, publicistul Arghezi, de regulă ţinînd partea oricărei contestări a ordinei hotărnicite, se năpusteşte furios asupra mişcării studenţeşti.
Cercetarea în vederea cărţii despre achitarea lui Corneliu Zelea Codreanu la Turnu Severin m-a obligat să ţin seamă şi de opiniile publiciştilor din epocă, de la Octavian Goga pînă la Tudor Arghezi.
Răsfoiesc înfrigurat volumul meu Statul versus Corneliu Zelea Codreanu pentru a vedea ce a scris Arghezi despre Complotul din Dealul Spirii sau despre asasinarea lui Constantin Manciu.
Nimic despre aceste evenimente, deşi ele au stîrnit mare vîlvă în presă.
Explicaţia?
Textele care atacă Mişcarea studenţească au apărut în revista Cuget românesc.
În vara lui 1923, Cuget românesc îşi dă duhul financiar.
La Cuget românesc şef (remunerat, desigur) e Tudor Arghezi.
Da, dar Cuget românesc e o publicaţie finanţată făţiş de Guvernul Liberal Ionel Brătianu.
Însuşi T. Arghezi o recunoaşte, nu fără a ne pe față de jongleriile sale intelectuale cînd vine vorba de a motiva un gest care ascunde nevoia sa de parale.
Cum să nu se năpustească Arghezi cu parul condeiului asupra Mişcării studenţeşti cînd aceasta dădea dureri de cap Guvernului?!
Care Guvern îi asigura lui T. Arghezi o şefie şi paralele presupuse de această şefie!
3. Petru Dumitriu în capitolul Cafené din „Colecţia de biografii, Autobiografii şi Memorii contemporane”, volumul 3, Opere, din seria scoasă de Acemie:
„Șmecher de se înnegrea pămîntul sub el”.