Pe străduța care leagă Piața de blocurile muncitorești, cu balcoane stînd să cadă sub povara butoaielor de vin făcut în casă și a cotețelor de porci hrăniți cu franzele, circulă în sus și-n jos, trăgînd după ei sacoșe ieftine, cei ieșiți să-și facă tîrguielile săptămînale. Pe trotuarul denivelat, o pereche tînără împinge un cărucior de copil. Căruciorul e plin ochi cu cele cumpărate din piață: Un sac de morcovi, țelină, două verze, un borcan de murături și un pachet de fidea. Locatarul de drept al căruciorului, copilul adică, dă harnic din piciorușe pe caldarîm, ținîndu-se descumpănit de poala mămichii.
Trec pe aleea centrală un băiat și o fată. Fata și-a scos cîinele la plimbare. Băiatul, amorezat de ea, dar care nu și-a mărturisit iubirea încă, o însoțește din plăcere. Aerul e înviorător, ca după orice ploaie de vară. Înviorător ca un pahar de cvas, deși nimeni n-ar putea spune unde se găsește acest articol la ora actuală. Cîinele are chef de joacă. Sare cu labele în spatele fetei, de-i cît pe-aci s-o trîntească în nas. Băiatul își dorește acest rezultat al hîrjonelii cîinelui. Ar fi un bun prilej s-o ia pe fată în brațe. Dacă ar avea la el o bucată de cîrnat i-ar da-o cîinelui. Pe furiș.
„Vei avea un șoc total! Vei trăi o experiență unică în viață! Nu vei avea de ce regreta! Japonia nu e ca alte țări!”. Astfel de vorbe mi s-au spus cu duiumul în clipa cînd s-a ivit perspectiva unei călătorii în Japonia. Ele m-au hotărît de altfel, să răspund invitației de a merge pentru 12 zile în cea mai puternică țară din Asia și, mai ales, concurentă înfricoșătoare a mult îngîmfatei Americi. Un drum de aproape 11 ore, cît face avionul de la Frankfurt la Tokio, nu mă încînta deloc. Cînd eram mai tînăr aș fi fost în stare să fac orice pentru a vedea o țară străină, fie ea și Bulgaria.
Octavian Mitu m-a bătut la cap, și nu oricum, ci sunîndu-mă tocmai din America, să văd serialul turcesc Putere și glorie. Pe lîngă lecția de Istorie despre formarea sîmburelui din care va crește Imperiul Otoman – zice el – , serialul are o nemaipomenită actualitate politică. De fiecare dată cînd mă întreabă dacă am început să-l văd – pe un ton cvasi mustrător, firește – Tavi mi-l compară cu Game of Thrones. Am mai dat odată să încep serialul. Cred că înainte de a pleca la Zidul lui Hadrian. Am renunțat însă fără prea mari șovăieli. La întoarcerea din Northumbria am reluat Vikingii.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 193, anul II, joi, 12 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Excelentul publicist Radu Cosaşu comentează în ultimul număr al săptămînalului Dilema, la rubrica sa „Din vieaţa unui extremist de centru“, telefoanele date de telespectatori Evenimentului zilei după difuzarea la TV a filmului Mărturisirea. Analizînd reacţiile provocate de pelicula respectivă, dl Radu Cosaşu găseşte motive de întristare. Cu excepţia uneia, toate opiniile telespectatorilor exprimă mînia impinsă pe culmi nebănuite. Nu numai filmul e acuzat, ci şi cei care l-au dat pe post. De aici pînă la a cere pedepsirea celor ce-au programat pelicula nu mai e decît un pas.
Autoservire, pe frig Sutele de picioare au adus pe tălpi zăpada noroioasă de afară. Mozaicul în picățele, ca un costum de ginerică, e tot numai o mocirlă. Sub lumina chioară, pe la mesele pătate de untură, lume puțină, vîrîtă în căciuli și cojoace. Pe tejghea stau înșirate degeaba halbele de bere. Cine să bea bere pe frigul ăsta? În spatele lor, tropăie ca să se încălzească vînzătorul, care și-a îmbrăcat peste palton uniforma de serviciu. Cu gîtul înfășurat în două fulare, cu căciula cu clape și, mai ales, cu cojocul vîrît pe sub halat, casierița pare mai degrabă un butoi decît o salariată.
Nu știu cum s-a făcut dar pe 1 decembrie 2023 m-am numărat printre cei pe care site-ul Primăria Sinaia îi definea drept numeroși turiști care au asistat la Parada organizată la Sinaia cu prilejul Zilei Naționale alături de sinaioți. (Așa le-a zis concetățenilor Primarul Sinaia concetățenilor săi în Mesajul din deschiderea Paradei). La Sinaia, primarul e un președinte de republică, deși nițel mai mic. Prin urmare, ca și Președintele de la București, la Parada la nivelul țării, primarul de la Sinaia a trecut în revistă Garda de Onoare constituită cu ocazia Zilei Naționale.
De la Otopeni cu avionul de Frankfurt merg și niște americani, alcătuind un grup lipsit de organizare. Cum îți dai seama că sunt americani și nu japonezi? 1) N-au ochi oblici. 2) Au printre ei un negru și o negresă. De cînd America a fost lovită de curentul Black Lives Matter, nu numai la televiziuni sau în filme, dar și în realitate, unde sunt americani trebuie să apară și un negru. Îmi imaginez ce s-a întîmplat. Potrivit unui Ordin Executiv al Casei Albe, nici un grup de turiști americani nu se poate îmbarca în avion dacă n-au făcut rost și de un negru.
Universul din 11 februarie 1941, prima pagină, dreapta sus, la locul de cinste al presei tipărite de pe vremuri:„M. S. REGELE A AVANSAT PE D. GENERAL ANTONESCU LA GRADUL DE GENERAL DE ARMATĂ D. General Antonescu a primit din partea Majestăţii Sale Regelui următoarea scrisoare: «Sinaia, 5 Februarie 1941 SCUMPE DOMNULE GENERAL, Prin nestrămutata hotărîre de ostaş şi curaj de adevărat luptător, aţi readus liniştea şi ordinea în Ţară. Socotesc a răspunde simţămintelor tuturor românilor înfăptuind dorinţa ce o am, de a vă acorda o bine meritată recompensă ostăşească.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 192, anul II, joi, 11 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Într-un editorial tipărit pe prima pagină, cotidianul Azi, oficiosul mascat al FSN, acuză Evenimentul zilei de a fi „principalul instrument de manipulare a opinie publice dirijate de Cotroceni“. Scrisă cu seriozitate, cu încrîncenată se riozitate chiar, afirmaţia e de tot hazul. Presa dui Ion Iliescu şi-a făcut un drapel din a ne denunţa vînduţi total – de la titlul de pe prima pagină pînă la anunţul de pe ultima – dlui Petre Roman. Iată presa dlui Petre Roman învinuindu-ne, la rîndu-i, că ne aflăm în solda dlui Ion Iliescu.