Învațați engleza fără profesor! Ca să pronunțați litera a, deschideți buzele ca pentru x, puneți limba în cerul gurii, ca pentru z, mișcați maxilarul ca pentru litera m și strigați abia auzit sunetul o din cuvîntul românesc boabă de mei. De pe vremuri Reportajele trimise în țară de noul corespondent al Scînteii la Londra erau atît de sumbre că, înainte de-a le culege, linotipiștii simțeau nevoia să tragă o dușcă de rachiu. Sub podurile Londrei zăceau în grămezi de cîțiva metri cadavrele celor morți de frig după ce fuseseră aruncați în stradă pentru că n-avuseseră bani să-și achite chiria înrobitoare.
Drumul către ghena de gunoi din spatele blocului meu de la Sinaia trece pe lîngă un șir de mașini parcate. Sînt ale locatarilor. Pe asfalt, un dreptunghi, cu o latură alcătuită din peretele blocului, marchează, printr-o cifră scrisă cu var, numărul locului. Unii însă nu s-au mulțumit cu atît. Au fixat pe perete o plăcuță cu ștampila adeverinței și avertismentul Nu parcați! Pe și sub aceste mașini își duc veacul mai multe pisici. Deși sîntem în plină iarnă, domină atmosfera o briză de aprilie. Cîteva mîțe stau pe capotă, bucurîndu-se de soare.
Potrivit listei expuse pe o măsuță din cameră, restaurantul hotelului la care stau la Edinburgh oferă două feluri de breakfast: Continental, 8 lire, Scoțian, 18 lire. După ce te întrebi, coborînd scările, cînd îți vei rupe gîtul, așa de întortocheate sînt, ajungi la sala de breakfast, un soi de culoar între bar și stradă. Continental, pe care-l aleg nu atît pentru că e mai ieftin, cît mai ales pentru că eu vin de pe continent, e alcătuit din cîteva bucățele de salam, cîteva feluri de brînză, cereale, suc. La mese, îi văd pe unii mîncînd omletă. Pornesc în căutarea izvorului din care apar omletele. Cît pe-aci să intru în bucătărie.
„Congresul extraordinar al cîntăreților bisericești Joi dimineaţa, s’a ţinut, în sala de festivităţi a şcoalei de cîntăreţi de pe lîngă Patriarhie, Congresul cîntăreţilor bisericeşti din întreaga ţară. A prezidat d. I. Popescu-Paserea, preşedintele asociaţiei. Adunarea a votat apoi o moţiune prin care: 1) Protestează cu toată energia împotriva suprimării din buget a celor 2500 de cîntăreţi ai bisericilor; 2) Cere să se revină neîntîrziat asupra acestei nedrepte măsuri şi să se repună cei înlăturaţi în toate drepturile lor; 3) Să se restituie cîntăreţilor sumele reţinute prin atîtea «curbe de sacrificiu» aplicate în plus lor faţă de ceilalţi funcţionari a statului;
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 191, anul II, miercuri, 10 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Dl deputat Octavian But, din partea PAC, a adresat Guvernului o interpelare privind iniţierea de urgență a Proiectului de lege a impozitelor şi taxelor locale. În răspunsul dat de dl Octavian Cozmâncă, secretar de stat la Departamentul Administrației Locale, se arată că nu e nevoie de o asemenea lege. Chestiunea impozitelor şi taxelor locale e reglementată deja prin Legea finanţelor publice. Acest schimb de amabilități ascunde unul dintre momentele acute ale unei bătălii duse la ora actuală între Opoziţie şi Putere: bătălia pentru Legea impozitelor şi taxelor locale.
Nunta Consilierul prezidențial Nucă Petre a ținut să aibă o nuntă fastuoasă. A închiriat Palatul Principelui Nicolae de la Snagov. O lovitură extraordinară, pentru care mulți îl invidiază. Palatul e tot timpul închis cu cheia, care se găsește prin testament la Regele Mihai. Majestatea Sa n-o poate scoate însă din buzunarul de la spate al pantalonilor decît prin hotărîre a Consiliului de Coroană. Consilierul și-a plătit o transmisie în direct, în Prime Time, la o televiziune privată și și-a asigurat un număr întreg dedicat nunții sale de Analele Academiei Române, secțiunea Memorii istorice. La masa de seară, el și mireasa au venit într-o limuzină blindată, trasă de șase cai de la Serviciul de Protecție și Pază al Republicii.
L-am luat la Sinaia pe Motty și nu pe Tzontzy. Chiar dacă am fi vrut, n-am fi putut să-l luăm pe Tzontzy. Încă de dimineață, cînd eu nici măcar nu mă sculasem, a dispărut. S-a pitit, probabil, în adîncimea dintre perete și biroul cu imprimanta. Pe întreg drumul, Motty stă liniștit. Miaună doar cînd i se adresează soția: – Ce mai faci, Motty? De fapt, eu o întreb pe ea Ce mai face Motty? și, atunci, ea se întoarce (stă pe scaunul de lîngă șofer) și, după ce întreabă retoric, Ce mai face Băiatul? se prinde la un dialog cu Motty. Motty mai miaună doar cînd ne apropiem de locul știut de el ca locul în care i se va da drumul din cușcă.
Se spune că omul cît trăieşte învaţă. Dacă, de exemplu, îşi vîră deştele într-o priză şi nu devine cărbune din cap pînă-n picioare, el își însusește pentru totdeauna unul dintre principiile curentului electric. Dacă, de exemplu, se aşază pe şine înainte de trecerea rapidului de Constanța şi nu se transformă în tăiţei, atunci învaţă că un corp izbit de o forţă X se turteşte pînă la dimensiunile Y. Aşa şi eu. Pînă a ajunge la Amsterdam, eram convins că Centrul oraşului e în Piața Dam. Citisem în toate broşurile dedicate Olandei că aici e o atmosferă aparte...
Încercînd să privesc textele mele publicate de a lungul timpului de pe pozițiile unui comentator neutru, interesat de Istoria Presei românești, observ chiar de la început propensiunea mea pentru explicarea evenimentelor și întîmplărilor. În Cotidianul de marți 4 august 1998 abordam o întîmplare petrecută în zilele respective, pe vremea Guvernului Radu Vasile: „În semn de protest, pentru că nu le-au fost admise condițiile cerute pentru întrevederea cu premierul Radu Vasile (participarea a 11 inși în loc de 3...
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 190, anul II, marți, 9 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Răposatul realism-socialist îşi făcuse o fixatie din a teoretiza despre ceea ce estetica marxistă definea drept puterea artei asupra vieții. Arta, arta pusă în slujba propagandei comuniste, desigur – susţineau criticii zilei –, poate convinge țăranii să intre în GAC şi intelectualii şovăielnici să treacă de partea clasei muncitoare. Această teză era, firește, o modalitate de a justifica transformarea artei în instrument al agitației şi propagandei. Arta, fie ea şi realist-socialistă, nu reuşeşte să clintească nici un fir de păr din realitate.