Megafon Pe străzile orășelului păcăne o mașină hodorogită. Farul din dreapta, ieșit din alveolă, dar prins cu sîrmă, se bălăngăne primejdios. Oglinzile laterale sînt crăpate. Din megafonul cocoțat deasupra, candidatul se bate cu pumnul în piept: — Nu fi îngrijorat! Ajung și pe strada ta! Auzind asta, un bărbat ieșit în balcon doar în chiloți, ca să-și toarne o cană de vin din butoiul de plastic, pune mîinile pîlnie la gură: — Ajungi în... mă-tii, boule! După care, ca să nu fie reperat, o zbughește în casă, încuind ușa de la balcon pe dinăuntru și trăgînd perdeaua. O altă mașină, într-un alt orășel, face și ea campanie prin megafon.
La celebrele localităţi olandeze Volendam şi Marken, cu popas obligatoriu la o fermă pentru a întreba cum se face brînza, popas absolut inutil, deoarece mult mai bine ar fi fost să ni se spună cum se mănîncă brînza, ne conduce o ghidă răvăşită de o singură obsesie: Să nu cumva să întîrziem! Preţ de un sfert de ceas înainte de prima coborîre, cea de la moara de vînt Zaanse Schans, ne-a bătut la cap să nu cumva să întîrziem, repetîndu-ne în trei limbi de circulaţie internaţională ora întoarcerii la autocar. Atît de tare că, speriați să nu rămînem acolo, între vaci, oi, raţe şi mori de vînt, cît pe-aci nici să nu mai plecăm de lîngă autobuz.
În mijlocul camerei de trecere de la birou la bucătărie tronează o masă din lemn masiv, rotundă, deși nu găzduiește și n-a găzduit o masă rotundă. Tzontzy stă de obicei sub masă. Nu-mi dau seama dacă dormitează sau se gîndește la ale lui. Dimineața, înainte de a pleca spre birou, mă așez cîteva minute pe scaunul din fața ușii. Fără să mă gîndesc la nimic. Pur și simplu stau. Asemenea lui Tzontzy sub masa din sufragerie. Din cînd în cînd, dau de el urcat pe masă în aceeași postură precum cea de dedesubt. Cum e cu fața la mine, ori de cîte ori trec spre bucătărie simt nevoia să-l împung cu degetul în frunte.
M-am apucat serios de studierea celor două surori Brontë (Emily și Charlotte, Anne nu mă interesează). Am făcut rost de cele două filme – cel franțuzesc din 1997 și cel britanic, din 2016 – unul cu subtitrare în engleză, altul cu subtitrare în română) și de cele două cărți- Jane Eyre și La răscruce de vînturi. Romanul Jane Eyre l-am găsit în dulapul cu cărți străine, pe primele rafturi de sus, închiriate literaturii engleze (prilej de a descoperi că am mult din Thackeray, dar de citit am citit puțin). Romanul La răscruce de vînturi l-am comandat la anticariatul Tîrgul Cărții. După ce un e-mail de tip trotinestist – Dragă Ion, comunitatea noastră, formulări alese pentru a face pe plac trotinetiștilor, fără a ține cont de faptul că trotinetiștii nu citesc...
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 189, anul II, luni, 8 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ După plecarea dlui Radu Theodoru, un alt scandal zguduie Partidul România Mare: excluderea din partid a deputatului de Constanţa, dl Ion Hristu. În anunţul făcut la conferința de presă de vineri, 5 februarie, Corneliu Vadim Tudor a motivat hotărîrea prin acuzații cum ar fi: „viață imorală“, ,,subminarea autorității partidului“, „folosirea abuzivă, în scopuri personale, o sumei de 260.000 lei“. La aceeaşi conferinţă de presă, liderul PRM a comunicat că va da în judecată „pentru calomnie“ pe dl Nicolae Dide, din conducerea PSUD, şi
Ca de obicei, iau masa de prînz în bucătărie. La puțin timp după începere, ridic privirile și o întreb pe Doina: – Dar Motty unde e? Lipsește Motty. O situație nemaiîntîlnită pînă acum. Dimineața și la prînz, mirosind (la propriu) că e rost de ceva de halit, Motty își face apariția în bucătărie. De data asta nu s-a întîmplat așa. Deși au trecut mai mult de zece minute de cînd m-am așezat la masă, Motty nu s-a ivit. Cu atît mai ciudat cu cît Doina e și ea în bucătărie. De regulă, Motty o urmează ca un cățel.
WC în tufișuri Trenul navetă n-are WC. De fapt, are, dar a fost interzis de Oficiul de Protecție a Consumatorului, pentru că nu i se închidea ușa după plecarea garniturii din gară. Potrivit Procesului-verbal de constatare, călătorul dinăuntru se stresa la gîndul că, dintr-o clipă într-alta, cineva putea deschide ușa spunînd: — Pardon! Asta – susțineau inspectorii OPC – afecta cu precădere Treaba Mare la bărbați și Treaba Mică la femei. Trenul a continuat să funcționeze. La învoială cu mecanicul, garnitura se oprește în plin cîmp din oră-n oră, pentru ca distinșii călători să coboare și să-și facă nevoile în tufișuri. Timp de staționare:
Mulți sînt convinși că faimoasele avertismente Feriți-vă de pickpokets! sînt afişate peste tot în lume pentru ca turiştii să fie atenți la hoții de buzunare. Eu nu cred asta. Eu cred că sloganele au menirea de a atrage cît mai mulți turiști. Ca, de exemplu, în bătălia pentru ceea ce aș numi exploatarea tradițiilor. Turiștii se dau în vînt să cunoască tradițiile locurilor în care au ajuns contracost. Nu însă și ale locurilor de unde au plecat. De acestea se interesează turiștii care vin în locurile din care alți turiști au plecat. E o realitate care îţi sare în ochi îndeosebi la Londra.
Numărul 2, din 13 februarie 1990, al săptămînalului Expres, dezvăluie prin caseta redacțională că eram deja oficial redactor-șef. Cornel Nistorescu apare ca director, pe pagina întîi, chiar sub titlul ziarului. Spun, oficial, deoarece, deși caseta numărului anterior, primul număr al publicației, mă consemnează printre redactori, fără a-mi preciza funcția, plasarea mea primul, înaintea redactorilor înșirați în ordine alfabetică, spune că eram deja de la primul număr redactor-șef. De altfel, primul număr, asemenea tuturor numerelor pînă cînd am plecat la Zig-Zag, mărturisește și influența viziunii mele asupra unei gazete.
Editorial publicat în Evenimentul zilei nr. 188, anul II, sâmbătă, 6 februarie 1993, la rubrica „Evenimentul zilei văzut de Ion Cristoiu“ Viata politică din ultimul timp e tulburată, printre altele, de ceea ce am putea numi, făcînd apel la un clişeu gazetăresc, cazul Doina Cornea. Cum se întîmplă fatal în România de azi, cazul a luat amploare de la o zi la alta. Și cum se întîmplă fatal în România de azi, vîlvătăile iscate în jurul lui i-au estompat, încetul cu încetul, contururile. Un fapt nu poate fi însă radiografiat profund decît plecînd de la realitatea lui. Altfel, sîntem nevoiți să plutim în sfera lirismului fără acoperire sau a abstracţiunilor fără legătură cu viața. Iată de ce analiza cazului Doina Cornea trebuie să pornească de la ceea ce s-a întîmplat în realitate.