„Sunt nu numai ziarist, ci și prozator, eseist, istoric, reporter de călătorie.” (Ion Cristoiu)

Un serial pe cît de bun, pe atît de propagandistic: „Diriliș Ertugrul”

Octavian  Mitu m-a bătut la cap, și nu oricum, ci sunîndu-mă tocmai din America, să văd serialul turcesc Putere și glorie. Pe lîngă lecția de Istorie despre formarea sîmburelui din care va crește Imperiul Otoman – zice el – , serialul are o nemaipomenită actualitate politică. De fiecare dată cînd mă întreabă dacă am început să-l văd – pe un ton cvasi mustrător, firește – Tavi mi-l compară cu Game of Thrones.
Am mai dat odată să încep serialul. Cred că înainte de a pleca la Zidul lui Hadrian. Am renunțat însă fără prea mari șovăieli. La întoarcerea din Northumbria am reluat Vikingii. Vikingii, The Last Kingdom, Rome, sînt seriale la care pot raporta Putere și glorie. Sub acest titlu, Netflix România a postat serialul turcesc.

Prezentarea de pe Netflix mă lasă în negura neaflatului nimic:

„După ce o faptă bună îi pune clanul în pericol, un războinic turc din secolul XIII acceptă să lupte împotriva dușmanilor sultanului în schimbul unui pămînt pentru trib.”

Un text prin care s-ar putea vinde orice serial din lume, chiar și unul care se petrece în postApocalipsă. (Apropo de post Apocalipsă, nici azi nu m-am apucat de ultimul sezon din The 100.)

O cercetare mai serioasă pe Internet îmi pune la dispoziție datele reale despre serial. Se numește Diriliş: Ertuğrul, în românește Resurecția. Ertugrul a fost un personaj real. Tatăl lui Osman, Întemeietorul Imperiului Otoman. Acțiunea se petrece în secolul XIII, după jefuirea Constantinopolelui de către Cruciați. Citez din Wikipedia varianta în limba română , suficient de simplistă pentru a fi pe înțelesul tuturor:

După o primă perioadă de glorie, cînd se poate vorbi despre un Mare Imperiu Selgiuc, acesta s-a descompus într-o multitudine de emirate feudale conduse de beii locali, dezbinate de rivalități dinastice și teritoriale, care nu s-au putut opune cu succes cruciaților apuseni. Cea mai puternică formațiune statală a turcilor selgiucizi a rămas Sultanatul de Rum, care a avut însă mari dificultăți din cauza invaziilor mongole. După înfrîngerea din Bătălia de la Köse Dağ⁠(en) (iunie 1243), Sultanatul de Rum a devenit vasal al Imperiului Mongol.

În acest context politic și militar s-a remarcată Ertuğrul (1198-1281), conducătorul tribului Kayı, popor nomad de origine turcică înrudit cu uzii. În secolul al XIII-lea a venit în Anatolia dinspre Turkmenistan pentru a-i ajuta pe turcii selgiucizi în luptele lor împotriva bizantinilor. Sosirea în Asia Mică și acțiunile sale stau la baza unui lanț de evenimente care au dus la întemeierea Imperiului Otoman, fiul său, Osman, fiind fondatorul acestui imperiu, iar numele său dînd și denumirea viitorului stat.

Ertuğrul s-a născut la sfîrșitul secolului al XII-lea în Ahlat, o localitate din extremitatea estică a Anatoliei, situată pe țărmul nord-vestic al Lacului Van. Era al doilea fiu al lui Suleyman Șah, beiul tribului Kayı, o ramură a turcilor oghuzi. În 1230, i-a succedat tatălui său ca șef al tribului Kayı, ca urmare a ajutorului militar pe care l-a acordat selgiucizilor în luptele acestora cu bizantinii.

Kayqubad I, Sultanul de Rum, l-a răsplătit pentru serviciile aduse cu pămînturi situate în Karaca Dağ, o zonă montană din apropiere de Angora (Ankara de astăzi).

Mai tîrziu, Ertuğrul a primit de la Sultanul de Rum localitatea Söğüt și ținutul înconjurător, pe care el le cucerise de la bizantini în anul 1231. S-a stabilit definitiv acolo, împreună cu tot tribul Kayı.

A murit în 1281, fiind înmormîntat la Söğüt. Fiul său, Osman I, considerat de istorici ca fiind fondatorul Imperiului Otoman, și-a menținut reședința la Söğüt pînă în 1326, când a cucerit Bursa de la bizantini. În afară de Osman, Ertuğrul a mai avut doi fii: Saru Batu Savcı Bey și Gündüz Bey.”

Serialul e o producție de stat turcească din 2014, înscrisă în campania numită neo otomanistă. Sub Erdogan și pentru a-i justifica acestuia Puterea, statul turc s-a ocupat de o spectaculoasă cultivare a măreție otomanilor. Serialul se alătură astfel serialului Soleiman Magnificul, filmului Fetih 1453, despre cucerirea Constantinopolelui, Panoramei dedicate lui 1453.

De pe Internet citez amănunte despre realizarea serialului:

„«Putere şi Glorie» este una dintre cele mai mari producţii turceşti din ultima vreme, care s-a bucurat de aprecierea telespectatorilor încă de la primul episod şi a devenit un adevărat succes internaţional, fiind vîndută în peste 20 de ţări. La acest serial, difuzat în România de Prima TV, au lucrat mii de oameni, printre care 30 de actori în roluri principale şi secundare, 1000 de figuranţi, 250 de persoane în echipa de producţie, la care se mai adaugă 60 de oameni care s-au ocupat de scenografie şi decoruri. Partea de documentare s-a făcut pe parcursul a 10 luni, înainte de începerea filmărilor, dintre care cinci luni consilierii istorici au lucrat cot la cot cu scenariştii.

Din echipa de producţie au mai făcut parte doctori veterinari, care s-au ocupat de animalele din tribul Kayi, cel din care s-a desprins eroul Ertugrul care a clădit Turcia de azi. Cei 25 de cai folosiţi pentru scenele de luptă au fost antrenaţi timp de trei luni de specialişti. Şi actorii s-au pregătit intens, s-au documentat despre tradiţiile vremii, au învăţat să călărească şi să mânuiască armele. Pentru rolul Ertugrul, actorul Engin Altan Duzyatan a luat lecţii de echitaţie, a învăţat cum să aprindă focul, cum să mânuiască sabia şi cum să tragă cu arcul. Întrebat cum i se pare că era viaţa în secolul XIII, interpretul lui Ertugrul a mărturisit că foarte grea.”

Primele episoade mă pun față-n față cu notele caracteristice ale filmului Fetih 1453. Trucurile tipice peliculelor hollywoodiene sînt convocate pentru a asigura ratingul unei producții propagandistice, prin nimic deosebite de articolele de publicitare a stilului de viață american din serialele și filmele din SUA. Personajele sînt dominate de exagerări de tip telenovelă. Totul e devastator la nivel de trăire: iubirea, ura, furia, nevoia de putere, vitejia și viclenia. Ertugrul e împovărat cu toate podoabele eroului de basm. Personajele vorbesc în pilde menite a mărturisi înțelepciunea strămoșilor otomani. Hayme e frumoasă de îngheață puțul. E prea mult? Nu cred. Serialul are cinci sezoane. A fost difuzat în 25 de țări și nu numai musulmane. Reconstituirea istorică e însă fără cusur. Nu știu dacă voi reuși să-l urmăresc pînă la capăt, date fiind stridențele de telenovelă. Deocamdată trebuie să citesc sau mai degrabă să recitesc despre secolul al XIII-lea în Anatolia pentru a dibui excursul istoric.

Asemenea lui Soleiman Magnificul ,serialul vizează îndeplinirea a trei scopuri propagandistice:

  • a. Formarea și amplificarea sentimentului de mîndrie de a aparține unui neam cu o asemenea Istorie glorioasă, sentiment chircit prin campania gen Ataturk de rupere de trecutul otoman.
  • b. Implementarea nevoii de respectare a tradițiilor naționale. Sultanul tribului refuză predarea prizonierilor pe motiv c-ar încălca tradițiile tribului.
  • c. Contracararea pe plan internațional a imaginii creștine despre primitivismul otomanilor. Serialul insistă pe existența unor proceduri superbe de conducere și administrare a tribului.