- LX - Reclamă Lanțul de magazine Penny face următoarea reclamă radio la gogoșari: Sîntem urmașii lui Traian și Decebal. Veniți la Penny ca să luați gogoșarul Traian! Un alt lanț de magazine, Megaimage, afișează pe toți pereții îndemnul: Cu un ghiveci de dovlecei puteți cîștiga 100 de euro. Pentru a dovedi că acești 100 de euro există și nu sînt un tras pe sfoară, deasupra textului e reprodusă o bancnotă de 100 de dolari. Ghiveciul de dovlecei, în borcane care te întîmpină triumfătoare într-o expoziție ad-hoc, face parte parte dintre produsele care nu se vînd neam, cu toate reducerile de pînă acum.

- XLIX - Săptămînal Mihăiță Ciumpu a debutat în primii ani postdecembrişti cu afacerea săptămânalului intitulat Draga mea. Scris de ziarişti care lucraseră mai înainte la Femeia, Săteanca, Rebus şi Viaţa sindicală, săptămînalul tipărea cu precădere sfaturi date tinerilor care-şi începeau viaţa sexuală. Jumătate din publicaţie se referea la componenta sentimentală a relaţiei bărbat-femeie. Adolescenţii şi tinerii erau învăţaţi cum să-i spună fetei c-o iubeşte în condiţii ieşite din comun cum ar fi: fata era supravegheată straşnic de părinţi, fata era surdo-mută sau – şi mai grav – cu înclinaţii lesbiene fără s-o ştie încă.

- XLVIII - Vînzătorii de la Poartă La Găgeşti, sus, în Deal. Bate cineva la poartă. Întreb de dincoace de gardul înalt, care nu lasă să se vadă dincolo, în uliţa năpădită de iarbă: – Cine-i? Mi se răspunde: – Noi, v-am adus păturile! Deschid poarta. Niţel intrigat. N-aştept nici o pătură. În uliţă, doi inşi, bărbat şi femeie, în veşminte de fluieraşi coborîţi parcă de pe scena unui concert de muzică populară dat în cinstea înalţilor oaspeţi.

- XLVII - Latifundiarul Strîmtorat financiar după prăbuşirea Imobiliarelor, latifundiarul s-a întors la ocupaţia sa din tinereţe, cea care i-a dat primul milion de dolari: oieritul. În sala de bal a Palatului de la Şosea şi-a instalat turma de oi, cumpărată din Anglia pentru lîna lor deosebită. Noaptea tîrziu, cînd se întoarce de la cîte-o recepţie, se grăbeşte să ajute la fătatul unei oi, fără a-şi scoate fracul şi mănuşile.

- XLVI - Control Deşi e vineri seara, timp pentru certat copiii sau pentru mers la cîrciumă, restaurantul e gol. Mesele lungi, din lemn ne strunjit, imitîndu-le pe cele de la hanurile din Moldova de Sus, stau una lîngă alta, cu farfurii, tacîmuri şi şerveţele neatinse. Mai ceva ca la o expoziţie. Ca să facă şi ei ceva – pustietatea asta le dă fiori – ospătarii umblă printre mese îndreptînd ici un şerveţel, colo o furculiţă. La o masă din apropierea bucătăriei se vede, totuşi, un consumator. Aşa pare după cum stă aplecat deasupra mesei, ca şi cum s-ar uita în ciorba fierbinte din faţă. Nu, nu e un consumator.

- XLV - Tik-tokuri Pe șosea Se apropie Crăciunul. Din loc în loc, de-o parte și de alta a șoselei naționale, pe panouri fixate în piloni de fier, zdraveni ca picioarele  unui pod, scrie cu vopsea groasă neagră: Porc de vînzare. Crescut fără îngrășăminte. * La Cafenea Cafeneaua din Centru e alcătuită din măsuțe avînd drept față de masă un cerc de sticlă și fotolii babane, dispuse în jurul măsuței ca niște bătrîni înțelepți, dar neputincioși, în jurul unei tinere pempante. Fotoliile sînt adînci. Cînd te așezi, ai o clipă senzația prăbușirii într-un hău. După care îți dai seama că măsuța e prea înaltă pentru tine. Ca să stai de vorbă cu ceilalți de la măsuță, trebuie să-ți pui bărbia pe labe, ca și cum ai vrea să mîrîi.

- XLIV - S-au luat din cauza Papei Gheorghe Şontu şi Sile Şovăială au fost prieteni la cataramă pînă într-o zi blestemată pentru amîndoi, cînd se luară la bătaie cu pumnii în faţa cişmelei din Centru. Din cauza asta – avea să se specifice în Raportul Parchetului de arestare preventivă – a fost perturbată grav buna aprovizionare cu apă potabilă a localităţii. Gospodinele care veniseră la cişmea cu găleata să ia apă pentru a pregăti prînzul familiei, fură nevoite să facă cale întoarsă, îngrijorate să nu se pomenească şi ele cu capul spart. Cînd se sfîrşi bătaia, reveniră la cişmea cu găleţile, hotărîte să ia apă cu orice preţ.

- XLIII - De Anul Nou în tren, pe vremurile comuniste Noapte de An Nou. Casieriţa gării din Predeal dă bilete în rochie de seară, pudrată şi coafată. Ghirlande şi beculeţe colorate atîrnă dintr-o parte într-alta a micii încăperi. E în aer o bunătate ciudată. Nu mai răbufnesc scandalurile de fiecare zi. Cei cîţiva călători din sala de aşteptare, şi casieriţa, şi cel de la Informaţii şi femeia de serviciu se simt apropiaţi prin sărbătoarea ce nu o pot petrece. La telefonul interurban e coadă. În haine de seară, cu cadourile în mînă, oamenii strigă în telefon urări de bine.

- XLII - S-a predat! Sala de judecată e de mărimea unei sufragerii. N-are aer condiţionat. O fereastră deschisă capitulează fără condiţii în războiul crîncen cu mirosurile grele. Uşa se deschide şi se închide neîncetat, astfel că judecătoarea, o fetişcană măruntă, cu ciorapii rupţi, n-aude ce spune inculpatul, adus în cătuşe şi, drept urmare, trebuie să strige la avocat. Acesta, un bărbat falnic, dotat cu o coroană de păr alb, ca Regele Lear în interpretarea lui George Calboreanu, se lansează într-un discurs interminabil, presărat cu numeroase înflorituri oratorice şi uşor graseiat.

- XLI - În vagonul restaurant Vagonul restaurant se deschide cu o jumătate de oră întîrziere. Forţat din ambele părţi sau, mai precis, din flancuri, el se umple cît ai clipi.  E un vagon nou, corespunzător unei îndrăzneţe concepţii a harnicilor noştri constructori de trenuri: mult mai strîmt, cu mult mai multe locuri, sugrumat din loc în loc de un fel de ieşinduri din placaj. La cîteva minute de  la ocuparea locurilor, cînd toată lumea, după ce-a aranjat şi rearanjat tacîmurile, şi-a aşezat coatele  pe masă, aşternîndu-se pe aşteptare, îşi face apariţia unul dintre cei doi ospătari.