– V –
Sfințirea Primăriei
E 10 dimineața. Pe Șoseaua spre și dinspre Munți se circulă tot mai greu. Mulțimea din fața noului sediu al Primăriei, strînsă pe carosabil, sporește de la un minut la altul. La început, se întindea pînă la gărdulețul de fier, proaspăt vopsit cu un verde strident. Acum a ajuns pînă la jumătatea șoselei. Se profilează momentul cînd va bloca de-a binelea circulația într-un sens sau altul.
Pentru ora 11 e programată ceremonia de inaugurare a noului sediu al Primăriei, O construcție falnică, stingheră între căsuțele și chiar bojdeucile din partea asta a comunei. Trei etaje, lift cu senzori, care te anunță cînd se închid ușile și cînd ai ajuns la fiecare nivel, cu ferestre uriașe, de sediu ONU, din sticlă fumurie și trepte de marmură, ca la un mini Versailles.
Proaspăt cumpărate, drapelele României și UE flutură optimist în vîntul de sfîrșit de toamnă, care anunță de obicei venirea vremii proaste.
Totul e de culoare partidului de Guvernămînt: Roșu.
Trei sferturi dintre cei grupați în față, să fie prinși de camerele de luat vederi, poartă tricouri roșii, cu portretul Liderului Suprem pe piept. Sînii mai lăptoși ai unor militante fac un dîmb și astfel ai impresia că Liderul se uită fix la tine, deși nu-i chiar așa. În văzduh, ținute de sforicele se leagănă zglobii baloane roșii, conținînd ca înscris numele Partidului de Guvernămînt. Sforicelele sînt ținute de mîini populare, gata să vîre în urnă buletinele cu sigla Partidului, după ce-au pus ștampila care trebuie. Lîngă gardul care însoțește plin de bunăvoință ulița, noroioasă de obicei, azi zvîntată, în drumul ei spre Pădure, nomenklatura satului se îmbrățișează, se pupă, se bate pe umăr, ca și cum s-ar fi văzut acum întîia oară după o lungă suferință.
S-au văzut cu toții însă aseară, la ședința de analiză a ultimelor pregătiri în vederea inaugurării.
Pe șosea se mișcă în sus și în jos, ostentativ și încet, microbuze pe al căror pîntece surîde împrejurimilor Liderul Partidului de guvernămînt. La o adică, surîde și depărtărilor. Pe ferestre se uită afară chipurile unor oameni reali. Participanții la miting, păstrați ca Armată de rezervă. Dacă se observă la un moment dat că mulțimea s-a împuținat, obosită de atîta stat în picioare, sînt deșertați din cîteva microbuze la un semnal dat prin stație, noi entuziaști ai inaugurării. Cei care privesc pe fereastră nu surîd. Nici împrejurimilor, nici depărtărilor. Nici măcar noului sediu al Primăriei.
Sînt serioși. Așa cum se cuvine să fie niște inși care călătoresc cu autobuzul oficial.
Potrivit înscrisurilor de sus și de jos de pe portret, Liderul ne îndeamnă să Votăm Împreună!
Dintr-un jeep cît un camion de aprovizionare cu marfă descinde Liderul județean. În drumul către prima treaptă, el împarte în dreapta și-n stînga, în față și-n spate, ba chiar și pe diagonală, zîmbete, țucături, strîngeri de mîini, îmbrățișări, bătăi pe spate.
E cum nu se poate mai popular.
S-a făcut 11.
Mulțimea își duce instinctiv mîinile la urechi. Din difuzoarele mari ca niște dulapuri așezate pe cimentul din fața Intrării a țîșnit un țiuit puternic și strident, ca de proiectil în cădere, pe cale să înflorească într-o explozie de sînge.
A fost semnul decesului definitiv și iremediabil al stației de amplificare, cu măruntaiele arse de o suprasarcină electrică.
S-a găsit în scurt timp o altă stație.
A început festivitatea de inaugurare.
După discursul primarului, un tip scund și chel, încins cu tricolorul ca și cum ar fi purtat o pușcă în bandulieră, vine sfințirea autorizată a noului sediu.
De undeva, de pe ulița folosită de Primărie ca parcare, se aude, tot mai distinct, Doamne miluiește! Cei din primele rînduri, asupra cărora stau holbate camerele de luat vederi, se grăbesc să-și facă cruce. Cîțiva schițează un început de cădere în genunchi. Se răzgîndesc, la semnul discret făcut de organizator. O bătrînică în trecere pe acolo, ținînd în brațe, ca pe un prunc dolofan, o sticlă de apă minerală, se interesează Cine a murit! N-a murit nimic, mătușică! îi răspunde un tînăr vioi, cu un nas mare și vînăt, se sfințește Primăria.
– Dumnezeu să-l odihnească în pace! bodogăne bătrînica, luînd-o din loc. E convinsă c-a murit Ivan Primar, un gospodar despre care ea nu știe nimic, totuși.
Prefața la sfințire are loc pe terasa clădirii, captată de microfoane, care o trimit în difuzoare.
Pe întinderea behăitului bisericesc, adolescente în blugi și cu tricouri electorale împart prin mulțime colaci și pliante de propagandă cu candidatul partidului de guvernămînt.
Vine, în sfîrșit, momentul intrării în noul Sediu.
Bărbați voinici țin piept copiilor care dau năvală să intre primii. Mult mai ageri, popii le-o iau înainte, împroșcînd în dreapta și-n stînga, agheazmă din pămătufurile de busuioc.
Inaugurarea culminează cu un spectacol de cîntece și dansuri, pretinse din zonă, în interpretarea formației Altița mîndră, din care fac parte directoarea căminului cultural, învățătoarele de la toate cele trei școli primare din comună, educatoarele și doctorița.
Aceasta din urmă s-a înscris în formație ca să mai slăbească.