Din motive care-mi scapă, programul inițial al călătoriei în Coreea de Sud nu cuprindea o vizită la Daewoo. Lucru surprinzător, dacă ne gîndim că respectiva companie sud-coreeană are una dintre cele mai mari investiții de capital străin în România. Uimită și ea, reprezentanța de la București a firmei s-a dat peste cap să fie inclusă în programul meu și un popas la Daewoo. Lucru de prisos într-un fel, pentru că, ajuns la fața locului, oricum aș fi insistat să vizitez compania. Nu numai pentru că Daewoo a investit enorm în România...
Uniunea Europeană, ONU, Consiliul Europei împart ţările lumii după criteriul care se mai numeşte și al respectării drepturilor omului. Ferească Dumnezeu ca o ţară să ajungă pe ultimul loc într-una din listele pe care susnumitele instituţii le publică în fiecare an! Nici unul dintre aceste organisme atît de aspre, atît de vigilente încît dacă la un penitenciar dintr-o ţară gardienii nu spun asasinilor de familii întregi, violatorilor de copile inocente, tăieturilor de beregăţi, un Bună dimineaţa! răsunător, voios...
Fumatul e interzis pe toate aeroporturile lumii. Inclusiv pe cel din Milano. Ca să fie bine înţeleasă decizia, pe toţi pereţii aeroportului tronează o ţigară uriaşă de proporţiile unei rachete de croazieră, tăiată de o linie roşie, trasă de o mînă hotărîtă. La Milano fac escală în drumul spre Marsilia. După trei ore de zbor, în care nu numai că n-am fumat, dar, mai mult, am fost nevoit să suport zîmbetele politicoase ale stewardeselor, simt o nevoie năprasnică să trag un fum. Popasul e de două ore. Îmbarcat pe alt avion, voi petrece încă două ore fără ţigară.
Istoria modernă a Americii este marcată, din cîte se ştie, de drama minorităţii negre. Discriminarea la care a supus-o majoritatea albă este cunoscută de generaţia matură din România de azi, încă de pe vremea propagandei comuniste de tip stalinist. Simplistă pînă la primitivism, această propagandă exagera la modul absurd. Dacă ar fi fost să-i dăm crezare, copacii americani gemeau de negrii atîrnaţi în ştreang de către albi, albi fioroşi, nu numai pentru că aveau brîul burduşit cu pistoale, dar şi pentru că beau Coca-Cola.
Potrivit tuturor ghidurilor – aceste Biblii ale călătorului în străinătate – în epoca Mariei Tereza, Graben era punctul de întîlnire a lumii elegante și a prostituatelor. N-aș putea spune dacă, în cele trei seri cît am bîntuit fără rost pe respectivele străzi din Centru – Graben, Kärntner și Kohlmarkt – am zărit vreo prostituată. Posibil să fi fost. Printre atîtea femei și bărbați umblînd încolo și încoace, cu sau fără treabă, se va fi găsit și vreo prostituată. Pînă la dezlegarea enigmei, cele trei străzi rămîn pentru mine nu prea diferite...
Omul poate fi definit şi drept fiinţa cea mai adaptabilă din Univers. El a fost în stare să se adapteze din mers la realităţi dintre cele mai noi, mai diverse şi mai surprinzătoare. Cînd a venit glaciaţiunea, şi-a făcut patine. Pentru a putea vorbi cu amanta fără să-l ştie nevasta, a inventat telefonul mobil. Graţie acestei trăsături, omul a născocit, în calitate de călător în străinătate, căutarea şi folosirea wc-ului în chip preventiv. Ceva asemănător loviturii preventive, moment de esenţă al doctrinei SUA. Ce e lovitura preventivă?
Toaleta răspunde uneia dintre nevoile vitale ale omului. Alături de nevoia de a mînca, nevoia de a dormi, nevoia de a căsca gura, nevoia de a-ţi face nevoile domină viaţa omului în general şi, evident, viaţa omulului în străinătate în special. Fie şi la o simplă privire, călătorul peste hotare, ajuns într-un mare oraş al Europei, sau chiar al lumii, sesizează de îndată o bizarerie. Pentru nevoia de a dormi, el, călătorul, are la dispoziţie o mie şi una de facilităţi: hoteluri de lux şi hoteluri de trecere, hanuri, camere de închiriat, bănci în parcuri...
Discuție bilaterală la Londra, pusă la cale de gazde, ca să îmbinăm utilul cu plăcutul, într-un loc specific britanic: un club englezesc. Urcînd treptele unei scări înguste și tragice, ca de spînzurătoare, ajungem într-un soi de sală de așteptare friguroasă, în care se intră pe o ușiță batantă. Pe margini, canapele, mese si măsuțe. Doi bătrînei respectabili joacă șah. Amîndoi s-au rătăcit de mult, fără șansa de a descoperi drumul înapoi, în destinul neguros al partidei. Unul stă cu bărbia în palmă, celălalt ridică piesa, un pion, și-o ține așa în aer,...
Dacă la Barcelona nu dai de nici un wc nici dacă l-ai căuta cu Interpolul, la Roma, instituţia asta a statului de drept, la fel de importantă pentru o ţară ca şi Justiţia independentă şi Serviciul Secret trecut sub control parlamentar, îţi iese în cale peste tot, ba chiar aş putea spune se manifestă cu o anume ostentaţie, asemănătoare celei cu care un guvern se laudă c-a făcut şi c-a dres într-un an electoral. În nucleul fostului imperiu universal vei întîlni astfel trei permanenţe, trei lucruri care, după săptămîni de stat, dînd de ele zilnic...
Nimic nu e mai interesant ca o sală de aeroport de unde românii se îmbarcă pentru Bucureşti. Străinul nimerit întîmplător aici va crede mai întîi într-o masivă emigraţie a populaţiei din Occident spre România. Pe scaune se înghesuie inşi congestionaţi de căldură, cu sudoarea în şiroaie pe la tîmple, ţinînd în spate paltoane, cojoace, pardesie. Sînt cei care, nemaiavînd loc în valize, s-au transformat deodată în purtători ad-hoc ai unei întregi fabrici de confecţii. Alături zac în neştire zeci şi zeci de valize burduşite, legate cu frînghie ca să nu se desfacă pe parcurs...