La București fiind, mărșăluind, într-una din zile, pe lîngă o tarabă cu dulciuri, am exclamat, cu un năduf demn de o tragedie shakespeariană:
Trecem printr-o lume de calorii!
Maxima mea pripită, formulată din mers, viza uriașele tentații care ies în calea celui ce vrea să-și păstreze silueta. Ea se baza, firește, pe experiența realității românești. Cînd am conceput-o, nu fusesem încă în America. De aceea, ea avea, în formă și în conținut, o umbră de îndoială. Dacă ar fi fost să o rostesc în public, ar fi trebuit să o spun în șoaptă. Acum însă, după cîtva timp de stat pe continentul american, pot striga în gura mare, fără teama că m-aș putea înșela:
Trecem printr-o lume de calorii!
Mi-a confirmat-o din plin realitatea americană. S-au încercat de-a lungul timpului numeroase concentrări, într-o singură expresie, a uluitoarei vieți de peste Ocean. America e țara zgîrie-norilor! America e țara bancherilor! America e țara filmelor! America e țara gangsterilor!
Așezîndu-mă de-a curmezișul acestor formulări, pot spune, polemizînd cu întreg mapamondul:
America e țara tentațiilor culinare la tot pasul!
De oriunde vii, oriunde te duci, vorba răposatului Mihai Beniuc, dai peste o înjghebare cu ceva de ronțăit. Peste bufete, restaurante, baruri, tarabe. Gările, aeroporturile, străzile, piețele, parcurile gem de mîncăruri. De-o bogăție, de o diversitate și de o atractivitate uluitoare. Dar mai ales de o ieftinătate incredibilă. Cel ce ține la silueta sa se află astfel, clipă de clipă, într-o dramatică bătălie cu el însuși. La București este foarte simplu. De la Casa Scânteii pînă în Centru e un imens teren viran din punctul de vedere al mîncărurilor. Mergi kilometri întregi fără să dai peste un biscuit. La New York este îngrozitor. Din metru în metru îți iese în cale o tarabă cu dulciuri, un restaurant ieftin, o autoservire la îndemîna pungii tale. Americanii pierd zilnic Bătălia cu caloriile. Ei mănîncă pe rupte. Acasă, la televizor, pe aeroporturi, înainte de a se urca în avion, la serviciu, în timpul călătoriilor. Am fost la New York Times, la Departamentul de Stat, la Congres, la Casa Albă. Peste tot am întîlnit cetățeni cu ceva de băut sau de înfulecat în mînă. Se mănîncă în locuri unde nici nu te aștepți: la operă, la teatru, la cinematograf. Celebra Hollywood Bowl din Los Angeles e, înainte cu o oră de spectacol, un imens spațiu pentru picnic. Spectatorii aduc de acasă, în frigidere portabile, de mîncat și de băut. Aduc și șampanie, pe care o beau din pahare de plastic. Și în timp ce mănîncă pe rupte, americanii se gîndesc cu groază că se îngrașă. Acestei porniri inverse celei de a ronțăi ceva i s-a răspuns imediat și din plin. Potrivit unui tipic american:
Orice dorință trebuie pîndită și transformată în producție de consum.
Astfel, în paralel cu mișcarea ce ar putea fi denumită „Mîncați oriunde și oricînd!”, s-a înfiripat și a luat amploare mișcarea „Slǎbiți oriunde și oricînd! ” Ca orice fenomen de masă, ea nu a putut să scape întreprinzătorilor. Drept urmare, alături de obsesiva preocupare de a produce mîncăruri cît mai multe și cît mai variate, s-a născut grija de a pune la cale formule de a slăbi cît mai mult și cît mai eficient. Una dintre acestea a devenit faimoasă în toată lumea: joggingul. Central Park din New York îți oferă, de dimineață pînă noaptea tîrziu, imaginea unei națiuni alergînd încotro vede cu ochii. Zeci, sute de cetățeni vin pînă aici cu mașinile, le parchează și, coborînd din ele, o iau la fugǎ. Diversitatea e cea a vieții: tineri, bătrîni, femei, copii, bogați, săraci, frumoși, urîți. Democratismul american e aici în floare. Indiferent de contul din bancă, toți sînt îmbrăcați la fel: în costum de sport. Și toți fac același lucru: dau din mîini și din picioare de unii singuri și cu căștile în urechi. Acestei manii americane i s-a consacrat, potrivit unui indicator de circulație de la intrarea în parc, Aleea centrală. Pe lîngă cei ce fac jogging, trec în goană alergătorii pe rotile. Echipați ca niște personaje din Star Trek. Aceasta pentru că industria a prins din mers și fenomenul de masă al sportului cu orice preț. Nu-ți poți permite să alergi, ca în România, cu patine pe rotile pur și simplu. Simți nevoia aici să-ți pui cască de protecție, genunchiere și cotiere.
Se face jogging oriunde și oricînd. Am văzut cetățeni alergînd de zor pe aleea special amenajată lîngă plaja de la Santa Barbara. Cu felul lor de a face ordine în toate, americanii s-au gîndit ca nu cumva alergătorii să dea unii peste alții. De aceea poteca de asfalt are două sensuri: unul de dus și altul de întors, despărțite printr-o bandă continuă.