Ar fi fost cazul să dau gata mai de mult aceste prime file din jurnalul meu american. Am amînat însă zile în șir momentul luării la trîntă cu aceea îngrozitoare frază de început, despre care Rebreanu spunea că e cea mai grea din tot romanul. E dificil, extrem de dificil, mai ales cînd ai condiția mea – de călător întîia oară în America – să rupi o bucată din timpul vizitei pentru a te închide, ca într-un mormînt, în fața colii de scris. Eram aproape sigur că nu voi avea forța unui asemenea sacrificiu. Mă și resemnasem la gîndul că voi reuși să mă apuc de trecut pe hîrtie impresiile mele din America abia după întoarcerea în România. Găsisem chiar și o scuză. Filozofică, firește, cum îi stă bine unui intelectual, care, spre deosebire de omul de rînd , se străduie să dea bietei sale neputințe o înaltă semnificație filozofică. O țară străină – îmi spuneam – e ca o iubită. O înțelegi mult mai bine, mult mai profund, abia după ce ai părăsit-o. California mi-a dat însă șansa nesperată de a nu lăsa pentru mîinele din România ceea ce puteam face azi, în America. Adică vremea propice rămînerii în casă pentru a scrie. În chiar seara sosirii mele de la New York, a început să plouă pe rupte. Am adus astfel la Los Angeles vremea rea. Dacă ne gîndim că aici, pe Coasta de Vest a SUA, ianuarie trece a fi o lună din toiul iernii, pot spune, printr-o raportare la clima României, că am adus aici cu mine gerul Bobotezei. Ceea ce în California înseamnă ploi și temperaturi de 12-13 grade. Iată-mă așadar, punînd capăt, cu ghinionul meu, unui lung șir de zile frumoase. Dacă Ion Iliescu ar fi guvernatorul acestui stat, mai mult ca sigur m-ar putea acuza de destabilizarea Californiei!
Un om ca mine, ajuns pentru prima dată în America, se confruntă pe parcurs cu o uriașă dificultate. Poartă cu el, adusă din România, o încărcătură extrem de primejdioasă. Un bagaj care, cu toate acestea, a trecut nestingherit de vamă. E vorba de America din cap. America proprie, pe care o știe pe de rost din filme. Cu această Americă urmează el a se confrunta de-a lungul și de-a latul călătoriei. Fiecare om cunoscut aici, fiecare loc vizitat e văzut din perspectiva imaginii preconcepute cu care a venit pe continentul de peste ocean. Uneori, America din realitate, America trăită în direct, o biruie pe cea din cap. De cele mai multe ori ea este înfrîntă. Te urci în avion pentru a te întoarce acasă, fără a fi cunoscut America reală. Iei cu tine, pentru a duce la București, o Americă preconcepută, o Americă abstractă, o Americă pe care ai luat-o la plecare în călătorie. Acest proces psihologic nu este însă specific numai voiajului pe pămînt american. El poate fi întîlnit în toate călătoriile peste hotare. Așa cum spunea Camil Petrescu într-o carte dedicată unei excursii la Constantinopol, orice călătorie e, în ultimă instanță, o călătorie în propriul suflet. Vedem într-o călătorie în străinătate, numai ceea ce am citit anterior. Noutatea în cazul Americii stă în faptul că imaginea preconcepută s-a format nu din lecturi, ci din vizionări de filme despre America. Grație formidabilei sale cinematografii, America este cunoscută pe întreg globul, pînă în cele mai mici amănunte, de oameni care n-au pus în viața lor piciorul pe pămîntul de peste ocean. Cu mult timp înainte de a ajunge la New York, știi totul despre el. Despre sirenele Poliției, ale Salvării, Pompierilor, umplînd cu vaietul lor străzile înguste. Despre scările de incendiu. Despre luminile strălucitoare de pe Broadway. Despre Harlem.
Din filmele și serialele de tot felul. Înainte cu mult de a cunoaște viața americanului de rînd, știi totul despre ea. Despre băncile la care îți ipotechezi nu numai casa, dar și munca de o viață. Vrei să cumperi ceva deosebit? Nimic mai simplu . Te împrumuți la o bancă. Apoi trudești pînă îți vine rău ca să dai banii înapoi. Se naște astfel o înlănțuire mai groaznică decît cea din comunism. Nu-ți poți permite nici o leneveală, nu-ți poți îngădui nici o greșeală. Orice pas făcut alături de drumul muncii fără răgaz se plătește. Banca nu te iartă cu ratele. Știi totul despre viața americanului de rînd din filme și din serialele TV. Este atît de puternică această Americă din filme încît însuși americanii au sfîrșit prin a se lăsa convinși de ea. Cutezînd să fac și eu celebra călătorie cu trăsura prin Central Park din New York, vizitiul care-și asuma și rolul de ghid, n-a putut să-mi spună altceva decît: aici s-a filmat Love Story, dincolo, Singur acasă. În blocul acela stă Woody Allen, dincolo Diana Ross. Despre Los Angeles n-are nici un rost să mai vorbim. Pe lîngă faptul că aici sunt puține locurile pe care să nu le fi văzut deja în filme și seriale TV, dai peste actori celebri la tot pasul. La întoarcerea de la Las Vegas, am avut surpriza de a călători în avion cu Jane Seymour, principala interpretă din serialul Doctor Quinn. Actorii celebri sînt la Los Angeles o prezență atît de familiară încît vecinătatea lor nu mai surprinde pe nimeni. Intrînd să bei o bere, poți lovi cu cotul pe Robert De Niro. Nici măcar nu catadicsești să te scuzi.