„Congresul extraordinar al cîntăreților bisericești Joi dimineaţa, s’a ţinut, în sala de festivităţi a şcoalei de cîntăreţi de pe lîngă Patriarhie, Congresul cîntăreţilor bisericeşti din întreaga ţară. A prezidat d. I. Popescu-Paserea, preşedintele asociaţiei. Adunarea a votat apoi o moţiune prin care: 1) Protestează cu toată energia împotriva suprimării din buget a celor 2500 de cîntăreţi ai bisericilor; 2) Cere să se revină neîntîrziat asupra acestei nedrepte măsuri şi să se repună cei înlăturaţi în toate drepturile lor; 3) Să se restituie cîntăreţilor sumele reţinute prin atîtea «curbe de sacrificiu» aplicate în plus lor faţă de ceilalţi funcţionari a statului;

Încercînd să privesc textele mele publicate de a lungul timpului de pe pozițiile unui comentator neutru, interesat de Istoria Presei românești, observ chiar de la început propensiunea mea pentru explicarea evenimentelor și întîmplărilor. În Cotidianul de marți 4 august 1998 abordam o întîmplare petrecută în zilele respective, pe vremea Guvernului Radu Vasile: „În semn de protest, pentru că nu le-au fost admise condițiile cerute pentru întrevederea cu premierul Radu Vasile (participarea a 11 inși în loc de 3...

M-am apucat serios de studierea celor două surori Brontë (Emily și Charlotte, Anne nu mă interesează). Am făcut rost de cele două filme – cel franțuzesc din 1997 și cel britanic, din 2016 – unul cu subtitrare în engleză, altul cu subtitrare în română) și de cele două cărți- Jane Eyre și La răscruce de vînturi. Romanul Jane Eyre l-am găsit în dulapul cu cărți străine, pe primele rafturi de sus, închiriate literaturii engleze (prilej de a descoperi că am mult din Thackeray, dar de citit am citit puțin). Romanul La răscruce de vînturi l-am comandat la anticariatul Tîrgul Cărții. După ce un e-mail de tip trotinestist – Dragă Ion, comunitatea noastră, formulări alese pentru a face pe plac trotinetiștilor, fără a ține cont de faptul că trotinetiștii nu citesc...

Numărul 2, din 13 februarie 1990, al săptămînalului Expres, dezvăluie prin caseta redacțională că eram deja oficial redactor-șef. Cornel Nistorescu apare ca director, pe pagina întîi, chiar sub titlul ziarului. Spun, oficial, deoarece, deși caseta numărului anterior, primul număr al publicației, mă consemnează printre redactori, fără a-mi preciza funcția, plasarea mea primul, înaintea redactorilor înșirați în ordine alfabetică, spune că eram deja de la primul număr redactor-șef. De altfel, primul număr, asemenea tuturor numerelor pînă cînd am plecat la Zig-Zag, mărturisește și influența viziunii mele asupra  unei gazete.

Pentru a demonstra paranoia numită Recreștinarea Rusiei de către Armata Română logodită cu BOR, am nevoie de o sfințire de biserică pe cît se poate cît mai departe de România. Pentru asta am luat la mînă cartea despre clerul militar, din varianta Scribda, în sens invers lecturii obișnuite, altfel zis, de la coadă la început. Am găsit un Raport al preotului căpitan Marin Dumitrescu, confesorul Batalionului 9 Vînători de Munte, din 16 decembrie 1942, despre cum a botezat el 205 copii în zona Nalcik din Kuban. Despre campania din Kuban n-am citit mare lucru, preocupat din Războiul Sfînt doar de Stalingrad și Cotul Donului.

Acaparat de noul subiect – luptele duse de români în Kuban –, despre care am scris deja pe cristoiublog.ro, mă interesez de cazul Ion Pălăghiță. Ca și în alte cazuri de eroi de pe Frontul de Est, decorați de nemți cu Crucea de fier, sînt curios să aflu ce s-a întîmplat cu mormîntul eroului din Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe 16 mai 1943, a fost înmormîntat la Iași, printr-o ceremonie cultivată de întreaga presă. Sentinela din 23 mai 1943 îi dedică pagina de copertă. Sub portretul eroului, un montaj fotografic surprinde secvențe de la ceremonia înmormîntării. Legenda apare sub titlul Eroul colonel Ion Palaghiță:

Finalul cărții lui Arthur Conte, Ialta sau împărțirea lumii, apărută în 1964 la Editura Robert Lafont și dedicată lui Roosevelt, se vrea o demonstrație a naivității președintelui SUA, făcut vinovat de imensele cîștiguri ale lui Stalin. Arthur Conte se înscrie astfel între acei istorici pentru care Ialta, Potsdam, momentele de împărțire și reîmpărțire a lumii, au fost niște confruntări între oameni. Stalin, Roosevelt, Churchill, la Ialta și Stalin, Attlee, Truman, la Postdam au stat față în față la aceeași masă ca șefi de state, dar și ca oameni.

Lectura cărții lui Mihail Sadoveanu despre Viața lui Ștefan cel Mare, izvorîtă din nevoia de a ști mai multe din punct de vedere istoric despre personajul de ficțiune Ștefan cel Mare din Frații Jderi, m-a îmboldit să caut și alte cărți despre marele Domnitor. Nu puteam începe cu altcineva decît cu A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană. Pe raftul cu lucrări de Istoria României am două variante editoriale ale Operei lui Xenopol. Una apărută dinainte de război și alta, apărută în postdecembrism, editura Saeculum, doar șase volume.

Am fost la Biblioteca Academiei pentru a plăti PDF-izarea editorialelor din Expres Magazin pe anii 1993, 1994, 1995, 1996. Puteam să fac asta pe gratis, cum a insistat directorul, și n-ar fi fost cine știe ce pagubă, avînd în vedere sprijinul gratuit dat de mine BAR. Am preferat să plătesc (cinci milioane lei vechi), pentru a nu a-mi auzi vorbe. La casierie am întîlnit un domn care PDF-izase almanahul Săptămîna pe anii 1986, 1987, 1988, prilej pentru mine să mă mir: Știu că Săptămîna din ultimii ani ai lui Ceaușescu devenise car de luptă împotriva dușmanilor lui Ceaușescu, deși acesta din urmă nu prețuia asta.

Raid la anticariatul Brătianu, vizavi de Dallas. Raid e nimerit spus. Urmează să stau doar un sfert, hai, cel mult o jumătate de oră;  treburi mai puţin importante  mă obligă să plec plec! N-am mai dat pe aici de vreo lună şi jumătate. La Sectorul Cărţi vechi (de Istorie, de Literatură) au intrat între timp multe cărţi. Mă opresc, mai întîi, la Unirea Românilor – 1599-1859-1918. Înfăţişare înşelătoare. Juri c-a fost tipărită prin anii ’60: după copertă, după generozitatea tipografică mai ales. Titlul te trage de mînecă.