(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Puţine sînt studiile şi articolele consacrate realismului socialist care să nu statueze, drept una dintre trăsăturile definitorii ale acestuia, necesitatea de a sesiza noul din realitate şi de a lupta pentru afirmarea lui puternică. Astfel, Salutul oamenilor scrisului şi ai artei adus la Congresul Partidului Muncitoresc Român din 21-23 februarie 1948 insistă pe sarcina creatorilor de a cînta, de a elogia „mlădiţele de viaţă nouă“:

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) În prima parte a anului 1948, contactul scriitorilor cu noua realitate, înţeleasă ca mutaţie spectaculoasă în statutul unor clase şi categorii sociale (noua poziţie în societate a clasei muncitoare, de exemplu), cît şi ca desfășurare a unor noi procese şi fenomene (şantiere naţionale, conştiinţa socială etc.) e deja o permanenţă a vieţii literar-artistice româneşti. Considerat a fi una dintre modalităţile educării revoluţionare a scriitorilor şi, prin aceasta, a făuririi unei literaturi socialiste, contactul scriitorilor cu noua realitate face subiectul unor gesturi largi, patetice.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Apărut la începutul anului 1948 la Editura Forum, volumul de debut al Ninei Cassian, La scara 1/1 se bucură imediat de o primire entuziastă din partea criticii prin cronica literară semnată în Contemporanul din 23 ianuarie 1948 de Ov. S. Crohmălniceanu, titularul rubricii. Atent, ca de altfel în toate cronicile sale anterioare, la situaţia literaturii contemporane în general, la raporturile literaturii cu lumea, criticul salută volumul tinerei poete ca expresia unui proces mai amplu...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Date fiind condiţiile specifice de viață și activitate ale anumitor categorii sociale, formarea gustului pentru citit în perioada 1947-1953 are ca principal mijloc lectura în colectiv. Promovarea lecturii în grup e activitatea văzută de Ministrul Artelor, Ed. Mezincescu, ca o sarcină a noilor organe de stat locale, Comitetele Provizorii: „O mare atenţie trebuie acordată bibliotecilor; organizarea centrelor de lectură colectivă seara la cîmp, pe vremea repaosului din timpul muncilor agricole, stimulează gustul pentru citit. (...)“.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Alături de perfecţionarea mijloacelor tradiţionale, pentru saltul în difuzarea cărţii acţionează şi apariţia unor noi mijloace de răspîndire a literaturii, specifice anilor 1947-1953. În prima parte a perioadei, un rol deosebit în difuzarea literaturii continuă să-l joace Suplimentul de duminică al Scînteii. Un articol apărut în primul număr, cel din 9 iunie 1947, înscrie Suplimentul, cuprinzînd două pagini de ziar, în ampla acţiune de democratizare a creaţiei:

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Fără a absolutiza, cum a procedat socialismul vulgar, promovarea unei noi concepţii despre rolul şi locul literaturii în societate, noua atitudine faţă de literatură, avansată ca obligatorie pentru omul nou, respectul şi consideraţia faţă de scriitori, vor influenţa şi creaţia literară propriu-zisă. Urmare a acestui fenomen caracteristic momentului respectiv, în creaţia tipărită nu mai poate fi abordată o temă de lungă carieră în istoria literaturii: Cea a condiţiei vitrege a scriitorului în societate.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Semnificarea activităţii literare ca o activitate socialmente importantă, interesînd statul, va determina, alături de alte aspecte – stimulentele materiale, agitaţia în jurul fruntaşilor literaturii, întîlnirile cititori-scriitori – o creştere a aspiraţiilor spre activitatea literară în rîndul unor largi categorii ale populaţiei. Se vor crea astfel cadrele – cel puţin teoretice – ale depistării şi afirmării unor talente pînă atunci nedescoperite, fie pentru că posesorii acestora nu considerau literatura...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Asemănător Centenarului Eminescu, unui alt eveniment literar, Centenarul Caragiale, i se conferă proporţii naţionale. Printre manifestările oficiale: Spectacol festiv cu O scrisoare pierdută în 7 februarie 1952 la Naţionalul bucureştean. Participă toţi membrii Biroului Politic al C.C. al Partidului; Şedinţa solemnă a Academiei R.P.R., 8 februarie 1952, Conferenţiază: Traian Săvulescu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Maria Banuş; 8 februarie 1952: Adunare festivă la Ateneul român.

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) Cum are lor, practic, în cazul clasicilor, mînuirea trecutului literar-artistic în scopurile prezentului? În primul rînd, prin intermediul istoriei şi criticii literare. Sub semnul partinităţii înţelese ca opusă obiectivităţii ştiinţifice şi al valorificării moştenirii literare înţelese ca restabilire a Adevărului, articolele de istorie literară apar ca simple texte de propagandă şi agitaţie polemizînd simplist cu trecutul. Propunîndu-şi ca principal scop să evidenţieze ostilitatea societăţii burgheze faţă de marii scriitori și falsificarea acestora de către critica din trecut...

(Din Istoria literaturii proletcultiste, în pregătire pentru tipar) O complexă mînuire a trecutului în realizarea scopurilor prezentului are loc şi în cazul tezei potrivit căreia clasicii secolului al XIX-lea au fost falsificați de regimul burghezo-moșieresc. În primul rînd, ea este alături de teza prigoanei o lecţie menită a stîrni ură faţă de lipsa de scrupule a burgheziei. Potrivit articolului Cum a fost falsificat Eminescu de şcoala burgheză, semnat de Ion Manole în Gazeta învăţămîntului, 9 decembrie 1940, atitudinea burgheziei faţă de Eminescu poate fi utilizată în prezent ca material didactic: